Pagina 15

Se închide din nou, temporar, Pasajul Michelangelo din Timișoara

0

biciclisti michelangelo

Primăria Timișoara a anunțat că se închide traficul rutier în Pasajul Michelangelo, sâmbătă, în intervalul orar 08:00 – 13:00.

Măsura este necesară în vederea executării lucrărilor specifice de mentenanță la stația de pompare ape meteorice, precum și a rețelei de canal și a receptorilor pluviali.

Pasajul a mai fost închis și acum două săptămâni, tot pentru lucrări de mentenanță.

ADID demarează acțiuni de ecologizare în Timiș. Voluntarii sunt bineveniți

0

Sâmbătă, 26 martie, în județ vor avea loc mai multe acțiuni de acest gen.

În zona Iosefin din Timișoara, organizatorii au în vedere ecologizarea întregii zone până la Bulevardul 6 Martie. Voluntarii care doresc să se alăture acțiunii, sunt așteptați la ora 10.00 în fața Pieței agroalimentare din Iosefin.

Tot în Timișoara, începând cu ora 15.00 în colaborare cu FITT Timișoara, va avea loc primul eveniment public din cadrul proiectului „Timișoara Verde”. Acțiunea de ecologizare se va desfășura în trei zone ale orașului: în Parcul Lidia, Bulevardul Sudului și Parcarea Timpark. Vor participa aproximativ 70 de voluntari naționali și internaționali.

În comuna Dumbrăvița, acțiunea de ecologizare este organizată de ADID Timiș, Primăria Comunei Dumbrăvița, Retim Ecologic Service SA și Dumbrăvița Curată. Evenimentul va incepe la ora 9:00, iar voluntarii sunt așteptați la unul din cele 15 puncte de întâlnire (detalii https://facebook.com/events/s/dumbravita-respira/321693666582119/).

În comuna Fibiș, acțiunea de ecologizare va începe la ora 9.00 și este organizată de ADID Timiș, Primăria Fibiș cu sprijinul operatorului de salubritate. Punct de întâlnire: în fața Primăriei.

La Șandra, acțiunea de ecologizare va începe la ora 9.00 și este organizată de ADID Timiș, Primăria Șandra cu sprijinul operatorului de salubritate.

,,Invităm pe această cale cât mai mulți voluntari să se alăture acțiunilor de ecologizare. Sper să activăm spiritul civic din fiecare, să fie cât mai mulți participanți în fiecare locație, să fim un exemplu pentru comunitate și totodată să atragem atenția asupra impactului negativ adus mediului prin comportamente neprietenoase. Totodată, atragem atenția că abandonarea deșeurilor și necolectarea separată se sancționează cu amenzi conform legislației în vigoare,”, transmite Cristian Moș, președinte ADID Timiș.

Suportul logistic este asigurat de organizatori și operatorii de salubritate din județ.

 

 

Primăria Timișoara face bășcălie de administratorul judiciar al Colterm în scandalul facturilor: „Fie o greșeală de proporții, fie o glumă extrem de proastă” UPDATE Reacția administratorului judiciar

1

Municipalitatea răspunde cu ironie notificării trimise de administratorul judiciar al Colterm, în care consorțiul care se ocupă de insolvența societății de termoficare a transmis primăriei că e necesar să plătească peste 2,3 milioane de lei chiar astăzi, pentru a evita penalitățile sau riscul de a rămâne fără gaz. În lunga listă cu instituții aflate în subordinea primăriei și care trebuie să plătească serviciile Colterm, s-au strecurat și câteva entități entități care nu au legătură cu municipalitatea, motiv pentru care primăria ia în derâdere notificarea trimisă de administratorul judiciar.

„Adresa transmisă presei și Primăriei Municipiului Timișoara de administratorul judiciar al Colterm, desemnat de instanță, este fie o greșeală de proporții a acestuia, fie o glumă extrem de proastă. Altfel instituția noastră nu își poate explica de ce consorțiul de firme desemnat de instanță crede că Universitatea Politehnica Timișoara sau Universitatea de Vest din Timișoara, Curtea de Apel Timișoara sau chiar Parohia Romano Catolică ar fi instituții în subordinea Primăriei Timișoara. În ceea ce privește instituțiile care sunt cu adevărat în subordinea Consiliului Local Timișoara sau a primăriei și cărora Colterm le-a emis facturi, facem precizarea că acestea au autonomie financiară, birou de contabilitate și directori care decid plata acestora, drept urmare adresa trebuie să fie înmânată lor”, spune comunicatul Primăriei Timișoara.

„Nu în ultimul rând, administratorul judiciar a descoperit facturi pentru lucrări efectuate chiar și în 2017, deci în urmă cu cinci ani, pentru care însă nu există procese verbale de recepție, facturi care au fost emise abia anul trecut. În lipsa acestor procese verbale de recepție, plata acelor facturi este nelegală”, mai spune mesajul municipalității.

Administrația locală reamintește sumele virate către Colterm în acest an, însă nu abordează în niciun fel subiectul riscului de a rămâne fără gaz menționat de administratorul judiciar. „Astfel, Primăria Timișoara își reafirmă angajamentul de a susține termoficarea centralizată în municipiu și a demonstrat cu vârf și îndesat acest lucru, virând doar în primele trei luni ale anului aproximativ 92 de milioane de lei către această companie. În plus, au fost virate în avans și subvențiile pe luna aprilie, Primăria Timișoara fiind astfel cu toate plățile la zi. Însă orice susținere trebuie să aibă o bază legală, municipalitatea neputând să achite facturi ale unor instituții de învățământ superior, religioase sau pentru instituții aflate în subordinea altor autorități centrale și locale, cum ar fi Ministerul Apărării Naționale sau Consiliul Județean Timiș, cum eronat pare a crede administratorul judiciar”, a mai transmis Primăria Timișoara.

UPDATE „Legându-se de faptul că pe lista datornicilor Colterm există și alte instituții, edilii Timișoarei uită să spună ce se întâmplă cu partea mare a datoriilor, urmare a unor facturi neachitate pentru furnizarea de energie termică, și care aparține exclusiv Primăriei Municipiului Timișoara. Afirmația conform cărora municipalitatea este cu plata tuturor facturilor la zi este falsă, iar scuzele care vizează instituțiile care nu sunt subordonate primăriei încearcă doar să abată atenția de la fondul problemei. Vom detalia în perioada următoare evidența exactă a sumelor datorate către Colterm, din care cea mai mare parte este responsabilitatea municipalității și a instituțiilor subordonate. Comunicarea noastră a venit în sprijinul administrației timișorene, care prin vocea primarului Dominic Fritz a afirmat: «Dacă vor găsi totuși o factură pe baza căreia să facem plata, o să o facem», arătându-i care sunt facturile restante deja existente”, a transmis consorțiul care se ocupă de insolvența Colterm.

Situație de criză la Colterm. Administratorul judiciar somează primăria să plătească facturile restante, altfel riscă să rămână fără gaz

0

Consorțiul care se ocupă de insolvența Colterm i-a trimis primarului Dominic Fritz o notificare prin care municipalitatea este înștiințată că are de plătit facturi restante de aproximativ 2,3 milioane de lei care, neachitate, duc la penalități, iar Colterm riscă să rămână fără gaz.

Totul a pornit după ce consorțiul „Alfa & Quantum Consulting SPRL, Maestro SPRL și Insolvein SPRL” a solicitat Primăriei Timișoara, în 17 martie, plata sumei de 3 milioane de lei, până astăzi, „în vederea achitării furnizorului de gaz, pentru a evita plata penalităților. Răspunsul municipalității, venit prin intermediul presei, a fost că subvențiile au fost achitate în avans pentru întreaga lună aprilie.

Astăzi, administratorul judiciar a trimis o notificare către municipalitate în care cere achitarea până la finalul zilei bancare a unui sold în valoare de peste 2,3 milioane de lei, provenit din servicii neachitate, dar și din penalități. „Va rugăm să efectuați plata sumei de 2.343.768,80 lei solicitată mai sus, până cel târziu la finalul zilei bancare de astăzi, data de 25.03.2022. (…) Precizăm faptul că în evidențele contabile ale Colterm SA figurați și cu alte debite restante de achitat, în baza contractului de execuție lucrări nr. SC 2017-14663/15.06.2017, pentru care Colterm SA urmează să emită și să vă comunice facturile fiscale aferente lucrărilor executate”, spune notificarea trimisă de consorțiu către primărie.

„Totodată, vă aducem la cunoștință că sunteți răspunzători pentru plata penalităților calculate pentru zilele de 15, 16 și 17 martie 2022, așa cum ați fost informați și în ședința avută cu Secretarul General al Guvernului din data de 22 martie 2022. De asemenea, vă aducem la cunoștință că instituțiile aflate în subordinea Primăriei Municipiului Timișoara figurează cu debite de plată către Colterm SA în cuantum de 2.847.021,58 lei, și de 5.922.991,40 lei conform situațiilor facturilor neachitate la data de 25 martie 2022. Vă rugăm să efectuați demersurile legale ce se impun pentru a fi plătite aceste sume de urgență. Facem precizarea că debitoarea Colterm SA – în insolvență nu deține disponibilitățile bănești necesare pentru plata consumului de gaz aferent zilelor următoare, existând astfel un risc major nu doar de creștere a penalităților, dar inclusiv de eliminare din piață, de către Transgaz Mureș SA”, mai spune notificarea administratorului judiciar.

Stadiul șantierului pentru noul ansamblu de clădiri de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Cum va arăta noua „aripă”

0

Începute în urmă cu mai bine de un an, lucrările la noua aripă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara au ajuns la un stadiu de realizare de 35%. Primăria Timișoara a alocat, în acest an, suma de 63,6 milioane de lei pentru investiții în spitalele din oraș, care se adaugă celor 45,2 milioane de lei alocate anul trecut.

„Obiectivul de investiții de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie «Dr. V. Babeș» vizează realizarea unui nou ansamblu, format din trei clădiri. Pentru extinderea și modernizarea ansamblului existent, etapa I – extindere centru de recuperare medicală respiratorie – lucrările în teren au început efectiv în decembrie 2020. Până în prezent, s-au realizat demolări ale unor construcții foarte vechi și degradate și au fost realizate noi lucrări de construcții la trei corpuri de clădire, două noi și cel existent”, a transmis Primăria Timișoara.

Conform comunicatului municipalității, corpul care există rămâne la nivel de parter, Corpul A va avea un etaj și un etaj retras, iar Corpul B va fi tot la nivel de parter. Se face astfel extinderea centrului de recuperare medicală respiratorie a spitalului prin realizarea a două noi corpuri principale (A și B), articulate prin corpuri de legătură între ele și cu construcția existentă.

Corpul A, la parter: accesul principal, hol -sală de așteptare cu grupuri sanitare, front desk, cabinet și vestiare, serviciu de internare / externare a pacienților, legătura cu clădirea existentă și cu corpul B; la etajul 1 vor fi saloane cu grupuri sanitare proprii și spații medicale; la etajul 2: o sală de conferință, o sală de curs și grupuri sanitare. Corpul B (în regim parter), legat de corpul A, va cuprinde spații de kinetoterapie, saune, fizioterapie, salină, aerosoli, sală de mese. În Corpul C2 vor fi cabinete medicale, sală de așteptare. Corpurile de clădire vor fi racordate prin holuri, iar circulația pe verticală se va desfășura prin intermediul a două case de scară și trei lifturi.

În cadrul noului ansamblu de la Spitalul Dr. Victor Babeș se vor construi 13 de saloane, patru saloane/cabinete de studii clinice, cinci cabinete medicale, sală de conferințe cu o capacitate de 50 de persoane, sală de curs pentru 70 de persoane, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună, spații cu destinații speciale. Valoarea totală a investiției este de 37,5 de milioane de lei, inclusiv TVA, iar termenul preconizat pentru finalizare este primăvara anului viitor.

A cincea zi consecutivă de creștere a ratei de infectare cu coronavirus în Timiș, Scade, însă, numărul focarelor și al pacienților de la Terapie Intensivă

0

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 302 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 1.754 teste efectuate (din care 1.051 teste rapide). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 48 au vârsta sub 18 ani.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 4,49 (față de 4,38 ieri și 4,37 miercuri). Rata de infectare înregistrează astfel a patra zi consecutivă de creștere în județ.

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 138 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 23 la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore au fost raportate trei decese survenite în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș ajunge la 2.020 de morți, de la începutul pandemiei.

DSP Timiș a anunțat astăzi că patru focare sunt active și se află în supraveghere epidemiologică, între care două secții ale Spitalului Județean Timișoara, după cum urmează:

SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 6 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITATE NEUROPSIHIATRICĂ PENTRU COPII TIMIȘOARA – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
CENTRU REZIDENȚIAL PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE TIMIȘOARA – 11 cazuri confirmate – Focar în supraveghere.

Zeci de cetățeni din Bangladesh au încercat să iasă din țară ascunși într-un TIR cu electrocasnice

0

Polițiștii de frontieră de la Nădlac II, județul Arad, au prins 31 de cetățeni din Bangladesh care încercau să iasă ilegal din țară ascunși într-un TIR care transporta electrocasnice.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat joi pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean român, aflat la volanul unui TIR. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse electrocasnice pentru o firmă din Italia.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că remorca avea cablul de prindere al prelatei secţionat şi lipit, sens in care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, în compartimentul pentru marfă al autovehiculului au fost descoperiţi ascunşi 31 de cetățeni străini.

Aceștia au fost duși la sediul Poliției pentru cercetări. Oamenii legii au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani, care au intrat legal în ţară în baza documentelor personale valabile. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilior de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei cetățenii străini și trafic de migranți pentru șofer.

Șofer surprins de radar în timp ce circula cu aproape 140 de km/h în localitate

0

Un şofer a fost prins de poliţişti circulând cu viteza de 138 kilometri pe oră într-un cartier din municipiul Arad, cu 88 kilometri pe oră peste viteza legală admisă în acel loc.

Bărbatul are 35 de ani şi este din judeţul Ilfov, fiind oprit în cartierul Vlaicu.

„Viteza înregistrată de aparatul radar a fost de 138 km./h., depăşind cu 88 km/h. viteza permisă pe acest tronson de drum. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile”, a transmis, astăzi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Foto: Arhivă

Formația The Different Class a lansat albumul „Skins”: „Este un material cinematic ce traversează cu ușurință sfera sonoră“

0
Foto: Bianca Petrișor

Formația The Different Class a lansat materialul discografic „Skins”, un album care conține 13 piese înregistrate în Consonance Studio din Timișoara și a fost mixat de Rob Anders, masterizat de Tim Boyce, iar designul coperții a fost realizat de Alexandra, Flavius Retea și Bianca Paul.

„«Skins» descrie un trip interior intens în care fiecare trăire devine refrenul acela ce nu îți dă liniște și pe care memoria îl așează peste ființă asemeni unei coloane sonore personale. Este un material cinematic ce traversează cu ușurință sfera sonoră și se transformă într-un soi de mini-serie de 13 episoade în care simțurile se scaldă în imagini când de un indie/electronica luxuriant, când de un garage rock vibrant. «Skins» este un material al contrastelor, un produs al acelui soi de inspirație aflată într-o continuă încordare , în nepotolită căutare și poftă de nou. Pe căile șerpuite către lumină, binele este o ecuație interioară la care nu găsești mereu răspunsul corect. Cu toate astea, fiorii din umbra pasului greșit și teama ce aprinde simțurile-n oase, scrâșnesc pe maxilarul ființei în șoapte de satifacție. Pasiunea este jocul prin care iubirea își măsoară decadența în universul intim dintre două personaje, iar dansul lasciv dintre acestea, «piele pe piele», naște muzica cu care demonii interiori își înfruntă îngerii“, spun membrii formației despre acest disc.

Primul videoclip care a anunțat acest disc poartă numele de „Ping Pong“, iar zilele trecute membrii trupei au lansat melodia „Skins”/„Transpirat” , al cărei clip a fost filmat în capitala Lituaniei, Vilnius.

The Different Class a luat naștere în 2013, iar în prezent componența formației este Cris Paul – voce și chitară, Seian Scorobete – bas și Julia Kocis – tobe. Alături de ei la apariția acestui album au mai colaborat Michael Vușcan (care este și producătorul discului) și Flavius Retea (tobe).

Un șofer al STPT a făcut infarct la volan, în timpul serviciului

0

Incident neobișnuit în această dimineață pe străzile din Timișoara. Un șofer STPT aflat la volanul unui autobus M35 a făcut infarct.

Din fericire, vehiculul era staționat în stația de la Bastion, capăt de linie. A fost chemată Ambulanța, care a oferit primul ajutor și a transportat victima la spital, unde bărbatul a și fost operat.

Conform surselor din STPT, șoferul are 63 de ani și a fost recent reangajat în cadrul Serviciului de Transport. În aceste momente, acesta se află în afara oricărui pericol.

Muzicienii timișoreni iau atitudine împotriva propagandei: „«Točka» e centrul pământului roșu și plat“

0
Horea Crișovan

O serie de muzicieni timișoreni reuniți în echipa TM Groove & Friends au lansat piesa „Točka“, care abordează delicata temă a fake-news-urilor, propagandei și a presupunerilor de tot felul, cu care ne întâlnim la fiecare pas, refrenul „Raz, dva, tri / Nu trebuie să credeți tot ce vă spune el”, fiind o ilustrare perfectă a frământărilor din zilele noastre.

Artiștii care au luat parte la înregistrarea acestei piese sunt Victor Miclăuș (bass) Florin Cvașa (tobe), Marcelle Poaty-Souami (clape), Lucian Nagy (kaval), Horea Crișovan (chitare, mix, compoziție, înregistrare, concept), alături de vocile înregistrate de Maria Hojda, Bogdan Bogy Nagy și Octavian „Vita“ Horvath.

„Tocka este personajul la care e bine să nu ne gândim. Să nu îl visăm. Să nu îl pomenim în poveştile noastre simpatice. Poate e bine să încercăm să îl ștergem cu buretele uscat de pe tablă. Nu de tot. Să îl lăsăm acolo să ne bântuie eventualele porniri de mici dictatori în devenire. De atotştiutori. De experţi peste noapte în orice domeniu. Točka pare neînfricat. Dar e singur …consumat de autosuficiență și nebunie. Așa cum zice Tavi Horvath în povestea lui originală, e centrul pământului roșu și plat. De ce TM Groove? Pentru că extraordinara voce a Mariei Hojda a stabilit echilibrul atât de necesar al piesei. De ce Friends? Pentru că avem cu ce. Video-ul este făcut de mine pe o temă solară și stelară. Întrezărim spațiul-timp și grăuntele albastru pe care călătorim paradoxal amenințați din interior în jurul găurii negre din jurul galaxiei noastre. Aici intervine grotescul actului care a născut această piesă. În vastul Univers pe «punctul» nostru devenit acum acum atomic. Punct și de la capăt – Opriți Comedia!“, a transmis Horea Crișovan despre această piesă care a fost înregistrată în studioul Vandercris.

Un microbuz cu șase pasageri, implicat într-un accident pe Autostrada Vestului

0

Un microbuz în care se aflau șase pasageri și șoferul a fost implicat vineri dimineața într-un accident pe Autostrada A1, în județul Arad

Potrivit IPJ Arad, microbuzul în care se aflau 6 pasageri și șoferul a ieșit în afara părții carosabile, la km 523.

În urma accidentului, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Circulația în zonă a fost restricționată pe banda I, însă a revenit la normal în scurt timp.

Soluţia de compromis din rugby-ul românesc. SCM Timişoara, într-o divizie unică de 14 sau 15 echipe

0
Foto: SCM Timişoara (arhivă)

Decăderea competiţiei interne de rugby a dus la o situaţie disperată. Noua ediţie a SuperLigii ar fi rămas cu doar patru formaţii, astfel că federalii au decis practic să unească primele două eşaloane.

SCM le-ar fi avut concurente în vechiul format doar pe Steaua, Baia Mare şi Dinamo. Biroul federal a decis ieri reorganizarea după ce competiţia de top nu ar mai fi putut fi continuată de „U” Cluj şi nici Ştiinţa Petroşani nu ar fi acceptat promovarea din motive financiare.

Noul format o va găsi pe SCM Rugby alături de Știința Baia Mare, Universitatea Cluj, Știința Petroșani, CS Universitatea Arad, CSU Alba Iulia, RC Gura Humorului și CSM Bucovina Suceava. Cea din urmă a anunţat deja că nu se înscrie în campionat. Din cealaltă serie fac parte echipele: Steaua, Dinamo, RC Grivița Roșie, Politehnica Iași RC Bârlad, CSU Galati şi CS Năvodari.

Data de start a competiţiei este 16 aprilie, in format tur-retur. Primele două clasate vor merge în play-off. Acolo se vor juca din nou un tur și un retur (șase etape), după care urmează semifinalele (1 vs. 4, 2 vs. 3) și finala.

SCM Timişoara revine la partidele oficiale direct cu finala Cupei României, contra celor de la Baia Mare, joc programat la Bucureşti pe 2 aprilie.

Urmărire la frontiera de vest pentru prinderea unor turci care încercau să intre ilegal în România

0

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat, în zona de competenţă, zece cetăţeni turci care au încercat să intre ilegal în Romania din Serbia, cu două mașini, una dintre ele refuzând să oprească la semnalele polițiștilor.

În acţiunea ilegală, migranţii au fost sprijiniţi de un cetăţean turc și un cetăţean din Sri Lanka, care sunt cercetaţi în stare de arest preventiv pentru infracțiunea de trafic de migranți.

„În data de 23 martie, în jurul orei 20:00, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare s-a derulat o acțiune privind prevenirea şi combaterea traficului de migranți în zona de frontieră, fiind organizat un filtru de control pe comunicația Valcani – Dudeștii Vechi. Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unui autoturism marca Opel, înmatriculat în România, despre care existau suspiciuni că şoferul transportă migranți din zona de frontieră. În urma controlului, s-a constatat că șoferul este un cetățean din Sri Lanka, posesor al unui permis de rezidență în România, care era însoțit de cinci cetățeni turci, posesori ai unor cărți de identitate emise de autorităţile din Turcia. La scurt timp, din spatele autoturismului oprit, a mai sosit un autoturism, înmatriculat în Germania, al cărui conducător auto a refuzat să oprească la semnalele echipajului poliției de frontieră. S-a procedat la urmărirea autoturismului, acesta fiind oprit la intrarea în localitatea Sânnicolau Mare”, a transmis Poliția de Frontieră.

La fața locului, polițiștii de frontieră au constatat că maşina era condusă de un cetăţean turc, iar în interiorul acesteia se mai aflau cinci conaţionali, toți bărbați. Cei doisprezece cetățeni străini au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză au vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, cetăţenii turci declarând că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, cu intenția de a ajunge în Germania cu sprijinul conaționalului lor și al cetățeanului din Sri Lanka.

În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru săvârșirea infracțiunii de trecerea ilegala a frontierei de stat de către cetăţenii turci.

Totodată, cei doi șoferi sunt cercetați pentru infracțiunea de trafic de migranți, iar în cursul zilei de ieri judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.

Foto: Arhivă

Timișoara ar putea avea velodrom profesionist

0

Viceprimarul liberal Cosmin Tabără a promis în urmă cu un an că va începe demersurile pentru găsirea unei locații în vederea construirii unui velodrom în Timișoara.

„Iubim bicicleta, mișcarea, dar facem ceva pentru ea exceptând PR-ul care dă bine? Eu nu accept ca Timișoara să fie mereu în urma altor orașe din România, nu accept ca mereu alții să fie exemplul pozitiv al României! Timișoara a fost mereu în față și acolo trebuie să revină! Vorbim des despre ciclism, vreau să concretizam și în ceva care să deschidă ușa pentru pasionați, dar și pentru performanță! Suntem pe punctul de a putea spune că avem locația, în partea de nord a orașului. Mai sunt câteva proceduri de îndeplinit, dar cred că este zona unde putem construi un velodrom profesionist în Timișoara, cu un parc în jurul lui, locul unde bikerii și skaterii să se poată manifesta pe piste speciale amenajate”, a anunțat edilul.

Viceprimarul Cosmin Tabără admite că nu este ceva ce va fi realizat peste noapte, dar în cursul acestui an primăria ar putea înainta intenția către Compania Națională de Investiții în vederea obținerii finanțării.

„Pentru proxima ședință de consiliu local, am propus, împreună cu colegii de la Patrimoniu și Baze sportive, un proiect de hotărâre pentru a porni procedurile juridice și administrative necesare eliberării de sarcini a acelei locații. Sunt convins că acest proiect va fi aprobat în unanimitate. În momentul de față, România nu are un velodrom funcțional, am auzit că se va realiza unul la Craiova de către CNI, sper ca informația să fie reală. Oricum, Timișoara merita să aibă și ea o astfel de arenă. Important este să lăsăm ceva în urma noastră pentru Timișoara! Rolul nostru este să administram orașul, nu să găsim scuze pentru eșecuri”, a mai precizat Tabără.

RĂZBOI ÎN UCRAINA, ziua 30. Rusia: Planurile NATO pentru flancul estic sunt periculoase și destabilizatoare UPDATE 5 Negocierile ruso-ucrainene: Ambele părţi recunosc că sunt departe de o înţelegere

0

UPDATE 5 Negocierile ruso-ucrainene menite să pună capăt războiului declanşat de invazia Rusiei asupra Ucrainei nu avansează în punctele principale, a deplâns vineri negociatorul-şef al Moscovei, Vladimir Medinski, care a remarcat totuşi o apropiere asupra aspectelor mai puţin importante, relatează AFP.

„Poziţiile converg numai asupra punctelor secundare. Însă asupra principalelor (chestiuni) politice, stăm pe loc”, a precizat Medinski.

El a precizat că Moscova insistă asupra semnării unui „tratat exhaustiv” care să cuprindă cererile Moscovei asupra neutralităţii, demilitarizării şi „denazificării” Ucrainei, precum şi recunoaşterea suveranităţii ruse asupra Crimeii şi independenţa celor două „republici” separatiste proruse din Donbas.

Potrivit lui Medinski, Kievul este „preocupat în special de obţinerea unor garanţii de securitate din partea unor puteri terţe în cazul în care nu va putea intra în NATO”, o poziţie „absolut de înţeles”.

Începute cu întâlniri fizice între cele două delegaţii, negocierile ruso-ucrainene se desfăşoară în prezent online înt-un ritm aproape zilnic. Deşi după primele contacte cele două părţi manifestaseră un anumit optimism, în ultimele zile ele au recunoscut divergenţe semnificative, în timp ce pe plan militar ofensiva rusă se află în impas ca urmare a puternicei rezistenţe ucrainene.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat Kievul că „îşi schimbă poziţia constant şi renunţă la propriile propuneri”, presupunerea lui fiind că Ucraina este influenţată în acest sens de SUA.

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a estimat şi el vineri că „procesul de negociere este foarte dificil” şi a confirmat că în actualul stadiu al tratativelor nu se întrevede un „consens” cu Moscova.

UPDATE 4 Un comandant militar rus a anunţat, vineri după-amiază, că Administraţia Vladimir Putin analizează posibilitatea limitării operaţiunilor militare doar la regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, ceea ce ar însemna o reducere a amplorii ofensivei militare.

Serghei Rudskoi, şeful Direcţiei operaţionale din cadrul Statului Major al armatei ruse, a declarat, potrivit agenţiilor de presă ruse, citate de Sky News şi BBC News, că prima etapă a operaţiunii militare în Ucraina este aproape finalizată, astfel că acum „principalul obiectiv” este „eliberarea” regiunii Donbas, care include Lugansk şi Doneţk. „Principalele obiective ale primei etape operaţionale au fost în general atinse. Potenţialul combatant al forţelor armate ucrainene a fost redus considerabil, ceea ce face posibilă concentrarea eforturilor principale pe atingerea principalului obiectiv, eliberarea Donbasului”, a afirmat oficialul militar rus.

La începutul intervenţiei militare, preşedintele Vladimir Putin anunţase că obiectivele sunt „demilitarizarea” şi „denazificarea” Ucrainei. Declaraţiile făcute vineri de Serghei Rudskoi sugerează că Administraţia de la Moscova intenţionează să reducă amploarea ofensivei militare în Ucraina.

Tot vineri, Serghei Rudskoi a anunţat că 1.351 de militari ruşi au murit de la începerea confruntărilor militare în Ucraina, iar alţi 3.825 au fost răniţi.

Un oficial din cadrul NATO a anunţat miercuri, sub protecţia anonimatului, că estimările Alianţei Nord-Atlantice sunt că armata rusă a pierdut între 7.000 şi 15.000 de militari în Ucraina. Armata ucraineană a anunţat că armata rusă a pierdut 15.600 de militari în confruntări, în timp ce Statele Unite au estimat că sunt cel puţin 7.000 de militari ruşi morţi.

UPDATE 3 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat, vineri, ţările occidentale că vor să „anuleze” cultura rusă, printr-o campanie de boicotare a personalităţilor şi evenimentelor culturale ruse, comparând actuala situaţie cu acţiunile Germaniei naziste, acum aproape 90 de ani.

Preşedinţia Rusiei a decernat vineri Premiile pentru Literatură şi Artă la categoria tineret, iar Vladimir Putin a participat la eveniment.

„Este suficient să menţionez fenomenul denumit «cultura anulării». Este vorba despre stigmatizare publică, acţiuni de boicot, reducerea totală la tăcere, ştergerea faptelor, cărţilor, numelor personalităţilor istorice, scriitorilor, oamenilor care nu se încadrează în modelul modern absurd. Încearcă să şteargă istoria de o mie de ani a unei naţiuni, a poporului nostru”, a afirmat Vladimir Putin, citat de agenţia de presă Interfax.

„Ultima dată, naziştii din Germania, acum aproape 90 de ani, au efectuat o astfel de campanie de distrugere a unei culturi indezirabile. Ne amintim bine de imaginile cărţilor arse în locuri publice”, a subliniat preşedintele Rusiei, conform cotidianului Le Figaro.

UPDATE 2 Patru civili au fost uciși și alți câțiva au fost răniți în urma unor lovituri rusești asupra unui centru medical din Harkov, potrivit poliției locale, citată de BBC.

Harkov este al doilea oraș ca mărime din Ucraina și se află aproape de granița cu Rusia, în est.

„În această dimineață, în urma unui bombardament asupra infrastructurii civile cu rachete, șapte civili au fost răniți, iar patru dintre ei au murit”, a declarat poliția.

Atacurile au vizat un centru medical din cartierul Osnovyansky din oraș, au precizat ei.

BBC nu a verificat independent această informație.

Forțele ruse au încercat fără succes să încerce să încercuiască Harkov, analiștii spunând că acestea sunt în criză de muniție.

Reporterul BBC spune că rezistența ucraineană din oraș i-a frustrat pe ruși, care au recurs la lovituri de artilerie, distrugând cartiere întregi.

UPDATE În ciuda relatărilor pe scară largă despre problemele cu care se confruntă forțele lui Vladimir Putin în Ucraina, soldaților ruși din această țară li s-ar fi spus de către superiori că războiul trebuie să se încheie până la 9 mai, scrie Sky News.

Armata ucraineană afirmă că există „o activitate de propagandă constantă desfășurată în rândul personalului forțelor armate ale Federației Ruse”, care se referă la această dată – „Ziua Victoriei”, care marchează campania de succes a Rusiei din cel de-al Doilea Război Mondial printr-o paradă la Moscova.

Rusia a denunţat joi seară decizia NATO de a crea patru noi grupuri de luptă în flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, Moscova susţinând că organizaţia îşi confirmă astfel poziţia antirusă, transmite dpa.

”Militarizarea Europei se accelerează ca urmare a eforturilor alianţei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.

Prin promisiunea că va furniza arme suplimentare Ucrainei, ”alianţa confirmă interesul său de continuare a ostilităţilor”, a adăugat ea.

Liderii statelor membre NATO, reuniţi joi la Bruxelles într-un summit extraordinar, au aprobat patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria.

”Acestea se adaugă celor patru grupuri existente deja în ţările baltice şi Polonia. Aşadar, avem opt grupuri multinaţionale ale NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă după încheierea reuniunii. NATO are deja grupuri de luptă în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.

Reprezentanta diplomaţiei ruse a acuzat NATO că urmează orbeşte interesul Statelor Unite de a ţine sub control Rusia. ”Isteria antirusă a fost promovată pentru a spori costurile achiziţiilor de arme, de pe urma cărora SUA au profitat financiar, mai presus de toate”, a continuat Maria Zaharova.

Ea a descris summitul extraordinar al NATO, desfăşurat joi la Bruxelles, drept nimic altceva decât o ”şedinţă pentru propria sa spălare pe creier”.

SUA sunt incapabile să tolereze faptul că Rusia este o ţară care ia propriile decizii suverane şi care îşi poate urma o politică independentă, a mai spus reprezentanta MAE rus.

Liderul uneia dintre cele două republici separatiste pro-ruse din estul Ucrainei a anunţat joi că a ajuns la Mariupol, oraş asediat de săptămâni întregi de armata rusă, pentru a verifica distribuirea ajutoarelor umanitare către civili, transmite AFP.

O înregistrare video difuzată de „ministerul informaţiilor” din regiunea separatistă Doneţk îl arată pe Denis Puşilin vizitând un centru de ajutor umanitar condus de armata rusă şi instalat într-un hangar, unde zeci de civili primesc produse alimentare.

Veridicitatea înregistrării a fost imposibil de verificat imediat.

Potrivit presei separatiste, Puşilin a fost însoţit de un înalt oficial al parlamentului rus, Andrei Turciak şi de deputatul rus Dmitri Sablin.

„Denis Puşilin şi invitaţii ruşi au verificat activitatea centrului de ajutor umanitar pentru locuitorii din Mariupol, organizat de partidul politic Rusia Unită”, formaţiunea politică a preşedintelui Vladimir Putin, a indicat site-ul separatist DNR.

Atenție, șoferi! Vor intra în vigoare restricții de circulație pe două străzi din Timișoara

0

Comisia de Circulație din Primăria Timișoara a luat câteva măsuri care vizează traficul din oraș.

Astfel, Comisia a decis închiderea traficului rutier pe str. Romulus, pe tronsonul cuprins între str. Remus și str. Gh. Doja, începând cu data de 28 martie (ora 08:00) până în data de 4 aprilie, în vederea executării lucrărilor de reparații la partea carosabilă.

O altă măsură vizează închiderea traficului în vederea executării lucrărilor la covorul asfaltic, respectiv etanșeizării liniilor de tramvai cu mastic bituminos pe str. 1 Decembrie 1918, pe tronsonul cuprins între str. Ghirlandei și str. Piața Crucii. Restricția va intra în vigoare în 30 martie (ora 07:00) și va fi valabilă până în data 11 aprilie.

Foto: arhivă

Dominic Fritz a pierdut procesul cu un om de afaceri căruia Primăria Timișoara i-a închis un restaurant

1

Primarul Dominic Fritz a pierdut în primă instanță procesul cu firma Del Corso Family SRL, al cărei proprietar este omul de afaceri Dan Dinu.

Acesta a reclamat că în toamna anului 2021 municipalitatea i-a închis ilegal localul, Berăria 700, spațiul fiind închiriat de la Primăria Timișoara. Motivul invocat atunci a fost că muzica din restaurant deranjează locatarii din zonă.

Același om de afaceri a avut probleme cu administrația locală în urmă cu un an la Hotelul Del Corso, când consilierul local Ana Munteanu de la USR a „descins” acolo însoțită de jandarmi.

Dominic Fritz ar trebui să-i achite despăgubiri omului de afaceri, însă sentința nu este definitivă.

Miercuri, Tribunalul Timiș a hotărât că „Dispune anularea dispoziţiei nr. 1687/04.10.2021 emisă de Municipiul Timişoara prin primar. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamantă a despăgubirilor constând în suma de 23.567,55 lei reprezentând contravaloarea chiriei şi suma de 16.355 lei reprezentând contravaloarea şomajului tehnic, achitate de reclamantă în perioadă suspendării activităţii. Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 lei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Timiş”.

Ziua porților deschise la IPJ Timiș, cu expoziție de arme și demonstrație cu câinii de serviciu FOTO

3

Ca în fiecare an, pe 25 martie, ziua înființării Poliției Române acum 200 de ani, timișorenii au fost invitați la sediul IPJ Timiș pentru Ziua Porților Deschise.

„Astăzi, pe durata a patru ore, la sediul IPJ Timiș, poliţiştii timișeni au fost onoraţi de prezenţa a sute de cetăţeni, la manifestările prilejuite de aniversarea a 200 de ani de la legalizarea funcționării Poliției Române. Poliţia Română aniversează, la data de 25 martie, 200 de ani de atestare documentară. A devenit deja o tradiţie ca, în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să se afle alături de cetăţeni pentru a sărbători”, a transmis IPJ Timiș.

Sărbătoare a fost marcată, astăzi, 24 martie, între orele 10:00 şi 14:00, când cetăţenii au fost invitaţi la un eveniment dedicat exclusiv publicului, organizat la sediul IPJ Timiș. Au fost prezentate activităţile pe care le desfăşoară, zi de zi, poliţiştii, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor.

Au fost amenajate standuri expoziţionale cu tehnică folosită în activitatea de poliţie. Cetăţenilor le-au fost prezentate laboratorul mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracţiunilor și laboratorul mobil de educație rutieră.

De asemenea, cetăţenii au putut să admire o expoziţie de arme pe care poliţiştii le au în dotare.

Un punct de atracţie al festivităţii a fost demonstraţia efectuată de către polițiștii timișeni cu câinii de serviciu.

Echipe mixte, formate din poliţist conductor şi câine, au realizat diferite demonstraţii de patrulare, de prindere şi imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere.

Poliţiştii de ordine publică au prezentat diferite sisteme electronice de pază, iar cei de la rutieră au expus autospecialele şi motocicletele pe care le folosesc în misiuni.

Pe toată perioada manifestărilor, poliţiştii au împărţit pliante cu materiale de prevenire şi sfaturi utile, iar vizitatorii au aflat despre diferite campanii desfăşurate de IPJ Timiș, pentru combaterea şi prevenirea infracţionalităţii.

Totodată, a fost ținut un moment de reculegere de către comanda Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și șefii de servicii, la biserica de la sediul instituției, în memoria polițiștilor căzuți la datorie.

De asemenea, în această săptămână polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au vizitat mai multe școli din Timișoara pentru a le face cunoscută elevilor istoria Poliției Române.

Sursa foto: IPJ Timiș

Comunicat de presă

0