Pagina 53

Minciuna „cârtiței” lui Boncu din Poliție, dovedită cu declarațiile sale anterioare. Până unde a ajuns manipularea susținătorilor interlopilor

1

Declarațiile halucinante făcute, în fața Tribunalului Timiș, de fostul polițist Dragan Ilin, în încercarea disperată de a-i salva pe inculpații din dosarul sechestrării șoferului de taxi din București în clubul Champions din Timișoara și de a-i compromite pe anchetatorii de la DIICOT, sunt contrazise chiar de afirmațiile anterioare ale „cârtiței” liderului interlop Lucian Boncu.

Vă reamintim că în fața instanței, Ilin a susținut că „am fost dezbrăcat de procurorul șef Alex Florența (șeful DIICOT Timișoara de la acel moment, n.a.) și ținut dezbrăcat două ore în biroul său ca să dau declarații împotriva lui Boncu și să predau niște înregistrări pentru a nu mă mai putea folosi de acestea”.

Acum doi ani, în 4 februarie 2020, în prezența avocatului ales, Ilin a fost audiat în calitate de inculpat pentru compromiterea intereselor justiției și, când a fost întrebat dacă la audierea din 23 decembrie 2019 a fost agresat de către procurorul șef al DIICOT, a negat: „Nu am spus niciodată că aș fi fost agresat de către procurorul șef serviciu. Nu îmi mai aduc aminte nici dacă am susținut acest lucru față de cineva”.

Manipularea susținătorilor interlopilor din gruparea Boncu a ajuns până la publicarea de informații false despre declarațiile date de Ilin în timpul audierii din instanță. S-a ajuns să se scrie lucruri pe care niciodată „cârtița” Ilin nu le-a declarat în fața Tribunalului Timiș – că a fost dezbrăcat în sediul DIICOT de doi polițiști sau că procurorul Florența a ieșit din birou când s-a întâmplat asta. PRESSALERT.ro a fost singura publicație prezentă în sala de judecată.

Accident pe șantierul șoselei rămase fără constructor, între Timișoara și autostradă. Vicepreședinte CJ Timiș: „Se face acum un contract pentru plombare până vine noul constructor”

2

O mașină s-a răsturnat astăzi pe DJ 691, șoseaua care leagă Timișoara de autostrada A1, între Dumbrăvița și Giarmata. Drumul se afla în reabilitare, însă contractul cu Tehnocer a fost reziliat din cauza faptului că lucrările care ar fi trebuit să fie gata în toamnă nu mai avansau deloc.

Drumul a rămas în șantier, iar șoferii se confruntă cu gropi de dimensiuni impresionante. Din fericire, în urma accidentului de azi, nimeni nu a fost rănit grav, iar mai mulți participanți la trafic au oprit pentru a-l ajuta pe șoferul implicat să-și repună mașina pe roți.

Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, a spus că șoseaua va fi plombată cât mai curând, pentru a nu mai fi un pericol pentru participanții la trafic, până la găsirea unui nou constructor.

„Drumul DJ 691, legătura între autostradă și Timișoara, a fost atribuit unui constructor care nu și-a îndeplinit termenii. Personal, am fost de multe ori pe teren, am spus încă de anul trecut că acel contract trebuie reziliat și să înceapă o nouă licitație pentru un constructor care dorește și poate să facă treabă. S-a realizat contractul cu Tehnocer și începe o nouă licitație pentru un nou constructor, care va dura câteva luni. Se face acum un contract pentru plombare până vine noul constructor, depinde și de starea vremii. În primăvară oricum vor începe reparațiile și lucrările pentru semnalizări”, Cristian Moș.

„La comun”, spectacol de debut pentru cea mai tânără actriță a Teatrului Maghiar din Timișoara

0

Cea mai tânără actriță a teatrului maghiar timișorean debutează în această seară într-unul din cele mai captivante spectacole ale acestei stagiuni, piesa „La comun”. Sarolta Vass are doar 18 ani, o vârstă apropiată de cea a personajului pe care-l interpretează, adolescenta Freja.

Născută la Timișoara, Sarolta Vass a absolvit Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, unde a studiat flaut și interpretare vocală și a obținut numeroase premii la diferite competiții. Talentată, ambițioasă, cu o disciplină interioară câștigată în anii de studii muzicale începute la 5 ani, Sarolta Vass deține și recordul de a fi văzut, ca spectator, absolut toate spectacolele produse de Teatrul Maghiar din Timișoara, în ultimii 10 ani, de a fi crescut în teatru. Debutul ei absolut într-un spectacol de teatru a avut loc în 2019, în „Dr. Faustus” theater- concert de Kocsárdi Levente,  producție a companiei independente Arte- Factum.

Spectacolul „La comun” de Thomas Vintenberg și Mogens Rukov, în regia lui Radu-Alexandru Nica, cu scenografia semnată de Ioana Popescu, care va fi jucat în această seară, de la ora 19:00, propune o dezbatere despre proprietate și familie în societatea de astăzi, pornind de la cazul adevărat al unui grup de intelectuali care au hotărât  în 1975 să trăiască împreună într-o comună, având drepturi și obligații egale. Erick și Anna au decis să încerce un experiment al traiului la comun cu alte cinci persoane cu aceleași convingeri ideologice, dar în familia lărgită se petrece o criză în momentul în care Erick se îndrăgostește de o altă femeie. Din distribuție mai fac parte actorii Bandi András Zsolt, Éder Enikő, Kocsárdi Levente, Aszalos Géza, Borbély B. Emília, Tar Mónika, Vadász Bernadett și Molnár Bence.

„Beneficiile traiului în comun sunt multe și ne lipsesc extrem de acut în zilele noastre, când suntem atât de însingurați, de alienați, însă reversul medaliei nu e defel de neglijat – relațiile interpersonale, mai ales în familie, se scurtcircuitează, iar rezultatele sunt imprevizibile și adesea traumatizante. «La comun» e, așadar, un bun stimul pentru reflecție asupra problemelor familiei în secolul al XXI-lea și a crizei societății de azi”, consideră regizorul Radu-Alexandru Nica.

Spectacolul, care se joacă în sala mare a teatrului și este tradus în limba română, este interzis minorilor sub 14 ani.

Cum alegi ghete potrivite pentru copii

0

Cumpărarea ghetelor potrivite pentru copii este o activitate care poate deveni o adevărată bătaie de cap. Este dificil să navighezi printre toate opțiunile de pe piață pentru a te asigura că alegi ghete bune pentru copiii tăi. Ca un ajutor, principalele componente de care trebuie să ținem cont la cumpărături: tipul de izolație al încălțămintei, tălpile și compoziția exterioară și impermeabilitatea.

Umiditatea: cel mai mare inamic al căldurii

Este important să ții cont de faptul că umiditatea influențează căldura organismului, atunci când cumperi ghete băieți sau ghete fete și să preferi materiale de calitate, concepute pentru a permite picioarelor să respire bine.  În primul rând, dacă temperaturile nu sunt suficient de scăzute, copiii vor transpira în ghete și acest lucru va face ca umezeala să se acumuleze, deci e important ca încălțămintea să fie adecvată cu temperatura mediului.  În continuare, șosetele pe care copiii le poartă au un rol important în protejarea împotriva umezelii. Când copilul se joacă afară, este important să poarte șosete rezistente la umiditate, astfel încât să rămână uscate, cum sunt cele din fibră de bambus sau lână merinos. Bumbacul este de evitat, deoarece absoarbe rapid umezeala și șosetele se vor umezi rapid.

Tipul de izolație al ghetelor pentru copii

Indiferent că vorbim despre ghete băieți sau ghete fete, este de la sine înțeles că prima componentă de care trebuie să ții cont atunci când faci cumpărături tipul de izolare pe care îl oferă. În compoziția cizmelor de iarnă pentru copii pot fi utilizate diferite materiale, cum ar fi:

  1. Pâsla

Ghetele ce conțin pâslă sunt cele mai populare pentru încălțămintea pentru copii, deoarece oferă avantaje semnificative. Deoarece pâslele ghetelor sunt detașabile, este ușor să le scoți pentru a le lăsa să se usuce după o zi de joacă afară. Pâsla poate fi de diferite densități. Ghetele de calitate vin cu două sau trei straturi de pâslă, fiecare contribuind la confortul oferit de ghete.

  1. Neopren

Din ce în ce mai populare, ghetele din neopren oferă o alternativă excelentă pentru picioarele mici. Neoprenul acționează ca o barieră izolatoare, care reține căldura generată de corp în timp ce blochează frigul și apa. Deoarece sunt impermeabile, găsești modele de ghete băieți sau ghete fete care sunt ideale pentru temperaturile oscilante din sezonul rece, deoarece neoprenul nu creează căldură de unul singur.

  1. Materiale sintetice izolante

Pe piață sunt disponibile și ghete pentru copii fără pâslă, ce au interiorul realizat dintr-un amestec de materiale sintetice de calitate. Ca și pâsla, aceste materiale păstrează picioarele copiilor calde și uscate. Avantajul acestora este că sunt adesea mai ușoare și mai flexibile. Cu toate acestea, sunt mai dificil de uscat, deoarece interiorul nu este detașabil

Foarte des, ghetele și cizmele de iarnă sunt marcate cu un indice de căldură care indică până la ce temperatură pot proteja de frig. Deși aceast indice oferă o idee despre cât de cald țăne încălțămintea, nu este o valoare absolută, deoarece, în menținerea picioarelor calde intră în joc și alți factori: tipul de activitate desfășurată, tipul de ciorapi purtați, potrivirea cizmei etc.

Întrucât temperaturile sunt adesea foarte variate, impermeabilitatea este un criteriu important în alegerea ghetelor pentru copii. Cu câteva excepții, marea majoritate a produselor de calitate au fost tratate din fabrică pentru a fi impermeabile. Rețineți, totuși, că nu toate modelele de ghete băieți sau ghete fete sunt rezistente la apă.

Un alt aspect important în ce privește alegerea ghetelor este să vă asigurați că acestea se potrivesc bine picioarelor. Mulți părinți sunt tentați să ia o mărime ceva mai mare pentru ca acestea să reziste mai mult, dar ghetele prea mari sunt incomode pentru copii și se uzează mai repede. Când există prea mult spațiu liber în ghete, frigul cuprinde picioarele, iar când sunt prea mici vor comprima picioarele, va afecta circulația sângelui și acestea se vor  răci.

Amintește-ți că unul dintre cele mai importante concepte pentru a menține picioarele copiilor calde este acela de a evita acumularea de umezeală.

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara, apel la donatori. Este mare nevoie de sânge

0

Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara fac apel la oameni să doneze sânge din toate grupele deoarece este criză mare în spitalele din oraș.

Puteți dona sânge de luni până vineri, de la ora 8.00 la 13.00, la Centrul Regional de Transfuzie, aflat pe strada Martir Marius Ciopec nr. 1, lângă Spitalul Județean. Vă puteți programa online pe www.donorium.ro.

Ca să puteți dona sânge trebuie să aveți vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 de kilograme, puls regulat, 60-100 bătăi pe minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele șase luni intervenţii chirurgicale și să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării.

De asemenea, este obligatoriu să nu fiți sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine și să nu aveți sau să fi avut următoarele afecțiuni: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte peste șase dioptrii, cancer ori hepatită de orice fel.

 

 

 

 

 

 

Un nou liceu se va deschide în Timișoara anul acesta

0

Asociația Părinți în Dialog, cunoscută datorită Școlii Gimnaziale Babel pe care a fondat-o în anul 2016, a primit autorizarea din partea Ministerului Educație pentru organizarea și deschiderea Liceului Babel.

Liceul va funcționa din septembrie 2022, în regim bilingv – română-engleză – cu două specializări: științele naturii și științe sociale.

De asemenea, elevii vor putea opta pentru studierea altor limbi străine, oferta educațională cuprinde limbile franceză, olandeză, germană și spaniolă.

Primele informații legate de procedura de admitere au fost publicate pe site-ul liceului, la adresa www.liceulbabel.ro.

Procesul de admitere presupune: prezența unui certificat de competență pentru limba engleză (nivel B1), care se poate obține inclusiv printr-un test organizat la Școala Babel, și participarea la un centru de evaluare (assessment center) a competențelor de învățare și relaționare.

„Clasa a IX-a este un nou început pentru copil în drumul său spre a deveni adult. Noi îi vedem pe copii, la această vârstă, dornici să-și folosească talentele, să descopere lumea prin ochii lor, dar să o și modeleze. Ne-am întrebat împreună cu copiii, cu părinții, cu echipa școlii, cu comunitatea academică și cea de business cum putem servi cel mai bine interesele copiilor, cum îi putem pregăti pentru viață și pentru un viitor incert, ambiguu, în continuă schimbare”, spune Monica Diaconu, coordonator academic al Liceului Babel.

La Liceul Babel vor preda pedagogi cu experiență atât în sistemul de stat, cât și în sistemul Babel, profesori pasionați de ariile lor de expertiză și specialiști în domeniile studiate de liceeni. Acestora li se alătură o echipă de mentori și psihologi și consilieri.

La finalul liceului, elevii vor susține examenul național de Bacalaureat, care le va permite accesul la universități din țară și străinătate.

În anul școlar 2022-2023, Liceului Babel va funcționa pe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 93, Timișoara, urmând ca, din anul școlar următor, să se mute în cea de-a doua clădire a campusului Babel, în zona de nord a orașului.

Asociația Părinți în Dialog organizează în data de 5 martie, de la ora 16:00, un eveniment de informare pentru părinții și copiii interesați să afle mai multe detalii despre Liceul Babel. Toți cei interesați pot participa completând formularul de înscriere disponibil online la https://forms.gle/tCymEoA3DqhsJHnj7 și pot accesa site-ul www.liceulbabel.ro pentru mai multe detalii. Termenul-limită pentru înscrierea la Liceul Babel este 2 aprilie.

 

 

 

 

SCANDALOS Consultanță de 25 milioane de euro din PNRR pentru un proiect de 5 milioane de euro

1

La Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate funcționarea instituției este finanțată cu 5 milioane de euro și consultanța cu 25 de milioane de euro, potrivit PNRR-ului negociat de pe vremea când ministru al Sănătății era din USR. Actualul ministru,Alexandru Rafila, a sesizat Corpul de Control.

Alexandru Rafila a declarat, marți seara, că a găsit multe lucruri „ciudate” când a ajuns la Ministerul Sănătății, cel mai ciudat fiind faptul că nu a avut acces la documentele PNRR.

„Ceea ce a fost foarte ciudat pentru toată lumea care lucrează în Ministerul Sănătății este că niciun angajat din Ministerul Sănătății nu a lucrat sau nu a fost informat la acest program. Pare destul de ciudat, că era un program al Ministerului Sănătății. A fost lucrat pe persoană fizică, nu știu exact cum a fost lucrat. Acesta este un element și al doilea element este legat de faptul că consultanța, care, în mod evident, este necesară, de multe ori valoarea consultanței e mult mai mare decât valoare obiectivului care urmează să fie făcut”, a spus Rafila, la Antena 3.

Întrebat unde a găsit în PNRR cosultanță mai mare ca investiția, Rafila a dat exemplul Agenției Naționale pentru Investiții în Sănătate.

„Funcționarea agenției este finanțată cu 5 milioane de euro și consultanța cu 25 de milioane de euro. Așa a fost făcut programul. Nu pot să discut dacă este legal sau ilegal. Așa a fost semnat”, a mai spus ministrul Sănătății.

Rafila a precizat că a pus la dispoziția Corpului de Control al prim-ministrului documentația și va face și o informare publică.

„Vom face o informare. Vom pune la dispoziție nu neapărat documentele, ci elementele care sunt importante în acest program, să vadă toată lumea care sunt obiectivele, cum se fac, care este finanțarea care se alocă pentru fiecare obiectiv și cât înseamnă partea de asistență tehnică și nu e nicio problemă. Lucrurile astea trebuie să fie transparente, trebuie să fie cunoscute că nu cred că trebuie să reprezinte un secret, mai ales că vorbim despre ceva la care se face permanentă referire, că o să ne scoată din situația în care suntem. Aș vrea să se întâmple lucrul acesta. Noi facem tot ceea ce ține de noi ca să depășim momentul dar în mod evident trebuie să existe și informația către public, că într-un mod absolut onest și transparent”, a mai spus Alexandru Rafila.

Căminul cultural din Ghiroda, reabilitat de primărie

0

Căminul Cultural din Ghiroda va intra într-un amplu proces de modernizare. Este nevoie ca locația să fie adaptată numărului tot mai mare de locuitori și, mai ales, trebuie modernizată din punct de vedere al dotărilor.

Principala îmbunătățire o va suferi sala de evenimente, care va fi transformată într-o sală de spectacole multifuncțională ce va putea găzdui 368 de spectatori.

La parter se va regăsi o bibliotecă, iar în noul corp de clădire prevăzut în proiect vor exista săli de repetiții, vestiare, dar și săli pentru cursuri și conferințe.

Trei lucrări ale celui mai important reprezentant al expresionismului abstract din perioada interbelică, donate Muzeului de Artă din Timișoara

0

Muzeul Național de Artă din Timișoara a primit, la finalul anului trecut, o importantă și valoroasă donație din partea familiei artistului Romul Nuțiu, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Timișoara. Este vorba de trei lucrări de mari dimensiuni – „Șapte forme pictate” (1969), „Spațiu energetic” (1975) și „Univers dinamic acoperit” (1975) – o donație a cărei valoare se ridică la 70.000 de euro, lucrările deținând un rol important în cadrul operei celui mai important reprezentant al expresionismului abstract din perioada interbelică. Lucrările care pot fi acum admirate de vizitatori provin din colecția familiei sale și au fost donate muzeului de soția artistului, Felicia Nuțiu, și fiica acestuia, artista Simona Nuțiu Gradoux.

„Din punct de vedere stilistic și din perspectiva mesajului transmis, lucrările artistului Romul Nuțiu reprezintă manifestări puternice de expresionism abstract, tachism și informal european, structurându-se ca niște insule de artă modernă într-un spațiu cultural caracterizat de raportarea la doctrinele comunismului. Cu toate acestea, este de remarcat proximitatea geografică și culturală a Timișoarei față de Europa de Vest, diversitatea de grupuri etnice care se aflau în componența orașului cosmopolit, toate aceste realități ale timpului contribuind la un mediu cultural care a asigurat spațiul și timpul propice manifestării unor idei neoavangardiste, materializate în creațiile unor artiști precum Romul Nuțiu, Grupul 111 (1966-1969), Grupul Sigma  (1969- 1978) reprezentat de Ștefan Bertalan, Elisei Rusu, Lucan Codreanu, Ion Gaita, Doru Tulcan, Constantin Flondor, precum și figuri artistice distincte și atrase de experiment și inovație, precum Leon Vreme, Ciprian Radovan, Viorel Toma etc.” subliniază dr. Andreea Foanene, muzeograful care a expertizat cele trei lucrări.

Romul Nuțiu a devenit, mai ales în ultimul deceniu, unul din artiștii est-europeni foarte apreciați la nivel internațional. În perioada postdecembristă a expus la Viena, Bruxelles și în Brazilia iar lucrări ale sale fac acum parte din importante colecții publice și private din România, Germania, Franța, Italia, SUA și Canada, operele artistului fiind incluse în selecția celor mai mari case de licitație din lume. În ultimii ani de viață, Romul Nuțiu s-a ocupat intens de galeria de artă Calina din Timișoara, coordonând expoziții de artă contemporană, prin realizarea de evenimente și elaborarea de strategii culturale dedicate artiștilor moderni, cu accent pe absolvenții Facultății de Artă și Design din Timișoara.

Utilaj de zeci de mii de euro furat din Marea Britanie, găsit de polițiști în Timiș

0

Polițiștii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva – Nădlac au descoperit astăzi, într-un autotren care circula pe autostradă pe ruta Timișoara – Deva, un utilaj despre care au aflat că ar fi fost furat din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

„Utilajul în cauză era echipat cu dispozitiv GPS și astfel s-a reușit oprirea ansamblului rutier, în nodul rutier Margina. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că utilajul figurează furat din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Valoarea utilajului este de aproximativ 30.000 de euro. În cauză, s-a cooperat cu Poliţia Oraşului Făget”, a transmis IPJ Timiș.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș, care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

S-a făcut primul pas pentru reabilitarea Colegiului Tehnic „Henri Coandă” din Timișoara

0

La Colegiul Tehnic „Henri Coandă” vor veni facturi mai mici la gaz și curent după de unitatea școlară va beneficia de lucrări care prevăd îmbunătățirea izolației termice și utilizarea de surse regenerabile de energie, prin reabilitarea fațadei și montarea de panouri solare, a transmis municipalitatea.

Primarul Dominic Fritz a semnat, marți, contractul pentru servicii de proiectare și asistență tehnică privind obiectivul de investiții „Creşterea eficienţei energetice prin reabilitare termică construcții şi instalaţii la Colegiului Tehnic „Henri Coandă”.

Lucrările vizează clădirea colegiului (inclusiv laboratoarele), internatul, atelierul, cantina și sala de sport. Conform documentației tehnice, aprobată de Consiliul Local Timișoara, reabilitarea va avea o reducere de aproximativ 52% (312,4 tone) din echivalentul de emisii de dioxid de carbon ale celor 5 corpuri pe an.

„În 2022 propunem o alocare de 123 de milioane de lei pentru investiții în educație. Sunt conștient că sunt multe clădiri care au avut probleme din cauza instalațiilor extrem de vechi, precum și din cauza lipsei izolației termice, ele fiind mai vulnerabile în timpul acestei crize energetice pe care o traversăm cu toții. Pe aceste clădiri vrem să le reabilităm cât mai repede”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.

Valoarea contractului este de aproximativ 279.000 de lei (TVA inclus).

Termenul pentru elaborarea proiectului tehnic este de șase luni, iar serviciile de asistență tehnică pe perioada de implementare a lucrării se întind pe o perioadă de 24 de luni.

 

 

 

Doi medici și cinci asistenți, reținuți într-un dosar de vaccinare „la chiuvetă”

1

Doi medici și cinci asistenți de la Centrul de vaccinare din orașul Bocșa, județul Caraş-Severin, au fost reținuți într-un dosar de vaccinare falsă.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă doi medici de la Centrul de Vaccinare COVID-19 din orașul Bocșa și cinci asistenți medicali pentru săvârșirea infracţiunilor de luare de mită și fals informatic și față de alți doi asistenți pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic.

Procurorii susțin că, în cursul campaniei de vaccinare COVID-19, cadrele medicale au simulat în mod repetat actul de vaccinare şi au implementat personal sau au determinat registratorii să introducă în sistemul informatic datele mai multor persoane, atestând în mod nereal că acestea au fost vaccinate.

Cetățenii interesați de obținerea Certificatului de vaccinare au plătit cadrelor medicale sume de bani cuprise între 100 – 250 euro, pentru a nu le administra efectiv vaccinul anti-COVID-19, eliberându-le însă în schimb adeverință de vaccinare, document necesar eliberării certificatului verde.

Față de doi medici și cinci asistenți s-a luat decizia reținerii pentru 24 de ore, urmând ca marți aceștia să fie prezentanți instanței cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Foto: Arhivă

O singură firmă dispusă să realizeze noul concept urbanistic al Primăriei Timișoara pentru zona Oituz, ce include o parcare cu cinci etaje

0

O singură firmă, SC Agorapolis SRL, a depus ofertă în cadrul licitației municipalității pentru achiziționarea serviciilor de urbanism necesare elaborării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Oituz – Popa Șapcă și concept amenajare domeniu public”.

Conform unui comunicat al municipalității, oferta va intra în etapa de evaluare, iar PUZ este delimitat de str. Popa Șapcă, str. Oituz, Calea A. I. Cuza și str. A. Demetriade și va avea o suprafață totală de 16,7 hectare.

Există mai multe proiecte aflate în execuție în zonă, inclusiv cel al Primăriei Timișoara pentru un nou campus școlar al Liceului Teoretic Nikolaus Lenau.

Universitatea de Vest are în implementare extinderea Facultății de Arte și Design, realizarea sediilor pentru Facultatea de Litere, Istorie și Teologie și a Facultății de Muzică și Teatru, dar și clădirea Institutului de Cercetări Avansate de Mediu.

Planul Urbanistic Zonal va analiza posibilitatea realizării unui punct intermodal de transport, prin introducerea unei stații de tren, care să lege zona centrală de restul județului. De asemenea, planul va trasa reglementările pentru culoare velo cu parcări pentru biciclete conexe, o parcare supraterană cu cinci etaje și două culoare pietonale importante.

Primul culoar va lega Intrarea Doinei de str. Popa Șapcă, iar pentru trecerea acestei artere aglomerate va fi analizată realizarea unei subtraversări.

Al doilea culoar pietonal urmărește să conecteze complexul Iulius Town și noul campus de cel existent al UPT/UVT de pe bulevardul Vasile Pârvan.

Valoarea estimată este de aproape 152.000 de lei (fără TVA), iar contractul va avea un termen de 12 luni pentru realizare.

Serviciile care vor fi contractate includ studii de fundamentare analitice (geotehnic, topografic, de circulație etc.), dar și o analiză asupra evoluției activităților educaționale.

Suprafața studiată include și zona aflată la nord de calea ferată, adiacentă complexului Iulius Town, cu o suprafață totală de 33 de hectare.

Cum s-au dat de gol în fața jandarmilor timișoreni trei bărbați care aveau „iarbă” asupra lor

0

Luni seara, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, aflat în patrulare, a identificat doi bărbați, de 21 și 38 de ani, având canabis asupra lor.

Bărbații se plimbau liniștiți, până în momentul în care au observat autospeciala jandarmilor, moment în care au luat-o la fugă.

Oamenii legii, surprinși de gestul celor doi, au pornit după aceștia pe străzi, somându-i și în final imobilizându-i, ca să descopere motivul pentru care fugeau. Aveau asupra lor două punguțe ce conțineau substanță vegetală cu miros înțepător, de culoare verde-olive. Jandarmii i-au condus ulterior la secția de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Două ore mai târziu, alt bărbat de 38 de ani, care se deplasa cu bicicleta, a repetat gestul. El a fost prins de jandarmi și condus la secția de poliție după refuzul de a fi percheziționat.

Asupra lui s-au găsit: cuțit, tutun, muguri de plante verde-olive cu miros înțepător, foițe și filtre. Cercetările continuă și în cazul acestuia.

 

Bărbat încarcerat după ce camioneta pe care o conducea s-a izbit de un TIR

0

Accident rutier în această după-amiază, pe DN 79, în zona Domeniului Lupaș din județul Arad, unde o camionetă s-a izbit din spate de un TIR. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD și un echipaj descarcerare din partea Detașamentului Arad.

„La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsită o victimă, șoferul microbuzului, încarcerată, conștientă. Victima a fost extrasă și predată echipajului SMURD. Este stabilă și cooperantă”, a transmis ISU Arad.

Traficul în zonă a fost blocat total pentru scurt timp, iar apoi reluat, inițial pe o singură bandă.

Sursa foto: ISU Arad

Ripensia şi-a completat atacul cu un jucător experimentat. Noul vârf, însoţit de agentul Mircea Axente la semnare

0

Ripensia a mai făcut o mutare înaintea restartului din Liga 2. Roş-galbenii l-au înregimentat pe atacantul Cristian Gavra, fost jucător la Academica Clinceni, în Liga I, dar şi la „U” Cluj în „B”. Noul vârf a fost însoţit la semnarea contractului de către agentul Mircea Axente.

Gavra (28 ani) s-a despărţit oficial pe 26 ianuarie de Clinceni, „lanterna” ilfoveană a elitei, pentru care nu a reuşit să înscrie în 12 apariţii. Înainte de acest contract, atacantul originar din Arad a avut trei sezoane în tricoul lui „U” Cluj, dintre care primul a fost remarcabil – 22 goluri în 37 meciuri. A mai jucat la Viitorul, Gaz Metan şi FC Sânleani, totodată a fost internaţional de juniori şi tineret.

Interesant e că Cristi Gavra a venit la „Ripi” prin Mircea Axente, fostul atacant al Politehnicii, care după ce şi-a pus ghetele în cui s-a îndreptat către impresariat.

”Mă bucur foarte mult că am ales acest club. A contat foarte mult că m-am simțit apreciat în momentul în care mi s-a înaintat propunerea de a veni la Ripensia. Sper să răsplătesc această încredere cu realizări pe măsură!”, a declarat Cristian Gavra, care a semnat pe un an şi jumătate cu echipa de pe Bega. Bănăţenii rămăseseră cu doar doi atacanţi de meserie în lot (Golda şi Matiş) după ce s-au despărţit de mai mulţi jucători de profil ofensiv (M. Ion, Ernest, Pădurariu).

Prin această sosire Ripensia a ajuns la şapte transferuri în această iarnă. După revenirile lui Tudor Călin (UTA) şi Şt. Dobre (Clinceni), şi înregimentările lui Nebojsa Ivancevic (Ptuj, Slovenia 2), Ianis Mihart (CFR Cluj juniori), Marco Mircea (Politehnica juniori, împrumut) şi Claudiu Matiş (CSM Reşiţa). Duminică, 20 februarie, de la ora 11.00, roş-galbenii vor evolua în deplasare cu dvizionara C Crişul Chişineu Criş, ultimul test înainte de reluarea campionatului.

Au început lucrările la viitorul centru cultural şi educaţional din Kuncz

1

Azi au început lucrările la noul Centru Cultural și Educațional Kuncz, obiectiv asumat de Timișoara prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Viitoarea clădire va avea parter și două etaje și se construiește pe str. Satu Mare nr. 1A în cel mai defavorizat cartier al Timișoarei.

Finanțarea provine prin POR 2014-2020, Axa prioritară 9 Sprijinirea Regenerării Economice şi Sociale a Comunităţilor Defavorizate din Mediul Urban.

Timișoara, în calitate de oraș desemnat Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, și-a asumat o serie de obiective de infrastructură, unul dintre aceste obiective fiind realizarea unui centru multifuncţional de tip servicii sociale fără cazare.

„Am semnat, astăzi, ordinul de începere pentru construcția unui centru cultural și educațional pentru copiii care locuiesc în cartierul Kuncz. Copiii cu vârste între 7 și 12 ani vor avea un loc unde să se întâlnească după orele de școală, să își facă temele, să își descopere talentul pentru muzică, desen, teatru sau dans în diferite cursuri artistice, să citească sau să facă sport. Să aibă șansa să deprindă de mici cunoștințe care îi vor ajuta să ducă o viață independentă și să scape de povara sărăciei”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Lucrările costă circa 5,1 milioane de lei fără TVA și sunt executate de Nedex Grup SRL.

„Estimăm că lucrările se vor finaliza până la jumătatea anului viitor. Centre similare construim și în Freidorf, și în Fratelia. În Freidorf, fostul cinematograf devine centru cultural și educațional pentru locuitorii cartierului. În Fratelia am obținut o finanțare din fonduri europene de peste 3,5 milioane de lei, pentru ridicarea unei clădiri noi, pe strada Pavlov, cu același scop. Investițiile în cultură, ca motor de integrare socială și dărâmare a zidurilor imaginare dintre noi, sunt o componentă importantă a strategiei de dezvoltare a Timișoarei în următorii ani. Beneficiarii ofertei culturale și educaționale a acestor centre sunt locuitorii întregului cartier, întreaga comunitate locală. Facem investiții pentru a crește calitatea vieții oamenilor, al căror efect nu îl vom vedea mâine, ci în câțiva ani”, a mai transmis Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Noul centru va avea spaţii de recreere şi relaxare, săli pentru cursuri artistice, sală de sport, săli pentru activităţi de asistenţă la efectuarea temelor, denumite generic after school, sală de mese.

Sala de mese va fi deservită de un serviciu de catering, care va aduce mâncarea porţionată şi va fi prevăzută cu un oficiu pentru depozitarea temporară, spălare veselă.

Grupul ţintă vizat este format din aproximativ 100 de persoane din comunitate.

 

Studenții din vestul țării, invitați să se înscrie într-un proiect cu finanțare europeană pus la cale de federația GAL-urilor urbane

0

„Antreprenoriatul – oportunitate pentru studenți în regiunea Vest” este numele proiectului la finalul căruia un număr de 13 întreprinderi vor fi finanțate cu câte 100.000 de euro fiecare.

Grupul țintă al proiectului „Antreprenoriatul – oportunitate pentru studenți în regiunea Vest”, va fi format din 341 de studenți din regiunea Vest, respectiv din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș:

➢ Student (ISCED 5-6) – înmatriculat cel puțin în anul II de studii de licență sau; Student (ISCED 7) – studii de master sau; Student (ISCED 8) – studii de doctorat sau; Cursant (ISCED 4, nivel de calificare 5) – înmatriculat cel puțin în anul II de studii postliceale și;
➢ interesat de dobândirea/dezvoltarea competențelor specifice antreprenoriatului în vederea înființării unei întreprinderi în regiunea Vest;
➢ să nu beneficieze de finanțare prin alte proiecte finanțate prin POCU, Axa prioritară 6.

Conform organizatorilor, grupul țintă va fi selectat cu respectarea egalității de șanse, indiferent de sex, religie, orientare sexuală, rasă, naționalitate, etnie, limbă, categorie socială, convingeri, gen, vârstă, handicap, boală sau apartenență la o categorie defavorizată.

Documentele necesare pentru înscrierea în grupul țintă al proiectului sunt:

➢ Formularul de înregistrare individuală a participanților la operațiunile finanțate prin POCU 2014-2020 – document tipizat;
➢ Declarație pe proprie răspundere privind apartenența la grupul țintă, evitarea incompatibilității și a conflictului de interese – document tipizat;
➢ Declarație de angajament – document tipizat;
➢ Declaraţie de consimţământ cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal – document tipizat;
➢ Declaraţie privind evitarea dublei finanţări – document tipizat;
➢ Carte de identitate (în copie), care atestă domiciliul/reședința în regiunea Vest (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș);
➢ Certificat de naștere (în copie);
➢ Certificat de căsătorie – dacă este cazul de schimbare a numelui (în copie);
➢ Ultima diplomă de studii absolvite (în copie) – minim diploma de Bacalaureat;
➢ Adeverința de student pentru demonstrarea încadrării în grupul țintă eligibil al proiectului (copie sau original).

Documente tipizate necesare pentru înscrierea în grupul țintă al proiectului pot fi descărcate accesând link-ul: https://www.antreprenoriatstudenti-vest.ro/inscriere/. Documentele pot fi transmise la: office@antreprenoriatstudenti-vest.ro sau pot fi depuse fizic în Timișoara, str. Dacilor, nr. 25, cam. B2 în intervalul orar 10:00 – 13:00.

Mircea Bodolan și Monica Mihaela Cojocaru aduc o seară de folk la Timișoara

0
Mircea Bodolan

Mircea Bodolan și Monica Mihaela Cojocaru sunt protagoniștii unei seri de folk care va avea loc miercuri 23 februarie de la ora 19 la Manufactura, evenimentul care se anunță din categoria de neratat pentru melomani urmând să beneficieze de o serie de surprize.

Arădeanca Monica Mihaela Cojocaru a început să cânte la mijlocul anilor ’80 și a revenit în atenția melomanilor cu câțiva ani în urmă, la festivalul de folk de la Pecica.

O figură aparte în peisajul muzicii autohtone, Mircea Bodolan este cunoscut ca artist, actor, director de teatru și de centru cultural. Dincolo de toate, artistul a compus câteva cântece de referință din folkul românesc. Chiar dacă a editat un singur album oficial (Rănitul dintre linii), repertoriul său are parte de o sumedenie de piese, iar spectacolele sale intră în categoria celor interesante și datorită faptului că pe scenă Mircea Bodolan este întruchiparea izbutită a îmbinării între un povestitor/actor și un muzician.

Monica Mihaela Cojocaru

„Pe vremuri, dacă aveam o piesă pe mai mult de trei acorduri… era o performanță. Folkul ăla arhaic s-a dus. Încă de atunci, tindeam spre sound-ul folkiștilor din Occident. De aceea n-am acceptat ideea de cover in folk. Nu accept așa ceva. Desigur, poți cânta piesa unui alt autor cu un scop anume. Ori că îl iubești foarte tare…ori că nu mai e printre noi… Însă nu poți să-ți faci un spectacol în care să cânți numai piesele altora. Uneori și fără să le prezinți“, spune Mircea Bodolan.

Biletele pentru acest concert costă 30 lei.

Astăzi este Ziua Internațională a Copilului Bolnav de Cancer. 500 de noi cazuri apar anual la copii din România

0

Aproape 400.000 de noi cazuri de copii cu neoplazii sunt depistați în fiecare an, la nivel mondial. 90.000 de copii mor anual din cauza cancerului.

Rata de vindecare depinde, din păcate de gradul de dezvoltare a unei țări, fiind cuprinsă între 20 și 80 la sută. În 2003, Confederația Internațională a Organizațiilor Părinților cu Copii Bolnavi de Cancer a declarat data de 15 februarie ca fiind Ziua Internațională a Copilului cu Cancer.

În România, în fiecare an sunt înregistrate în jur de 500 de noi cazuri de cancer la copii. Rata medie de vindecare a acestora este între 50 și 60 la sută, și asta în funcție de tipul de cancer și de momentul depistării. Practic, cancerul la copil se află între primele cauze de deces, în țara noastră, în grupa de vârstă 4 -15 ani.

Progresele făcute de oncohematologia pediatrică din România sunt foarte mari în ultimii ani. De altfel, Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a devenit Centru de Excelență în diagnosticarea limfoamelor și leucemiilor. În fiecare an, sunt înregistrate în jur de 70 de noi cazuri. Alți zeci de pacienți din întreaga regiune vin pentru tratament la Timișoara. Terapia copilului bolnav de cancer poate dura de la câteva luni până la doi ani.

„Noi reușim, la Timișoara, să realizăm un diagnostic de amănunt. Practic, identificăm mutațiile genetice și realizăm citometrie de flux, adică analizăm celulele leucemice putând stabili celula care proliferează malign. Tratamentul este adaptat fiecărui grup de risc și, în unele cazuri, se poate ajunge chiar la transplant de celule stem hematopoietice. Astfel, de mai bine de 20 de ani, noi realizăm transplanturi de măduvă, având acces la o bază internațională de 19 milioane de donatori. Până la acel moment, cel al transplantului, însă, avem la dispoziție tot felul de terapii care să ducă la vindecarea micuților pacienți”, spune conf. dr. Smaranda Arghirescu, șef Secție Pediatrie 2 la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Fiecare caz în parte este analizat de o comisie multidisciplinară, așa numitul tumorboard, din care fac parte medici cu specializări diferite. Această comisie se întrunește ori de câte ori este nevoie, având în componență un medic radiolog, un chirurg, un medic oncolog și un anatomo-patolog.

Comisia evaluează diagnosticul și stabilește cea mai bună soluție terapeutică, dacă este nevoie de un tratament medicamentos, chirurgical sau oncologic personalizat.

Iar unul dintre cele mai importante tratamente este radioterapia.

Centrul Oncologic OncoHelp este singura unitate sanitară din vestul țării unde se face tratamentul de radioterapie cu anestezie generală pentru copii. Sedarea se face în prezența unui medic de Anestezie și Terapie Intensivă, care rămâne și după finalizarea procedurii până la trezirea copilului.

„Radioterapia în cazul copiilor este un subiect sensibil, dar și extrem de provocator. Dacă un adult înțelege de ce trebuie făcută procedura, înțelege că acea doză de radiații îl ajută până la urmă să supraviețuiască, să meargă mai departe, în cazul unui copilaș de câțiva anișori, situația e delicată. De aceea, în Centrul de Oncologie OncoHelp avem psihologi care vorbesc cu micuții pacienți, dar și cu părinții acestora. Suportul psihologic, am putea spune, este, practic, parte componentă a „tratamentului extins”, spune conf. dr. Șerban Negru, președinte Asociația OncoHelp.

În ceea ce privește tipul de radioterapie, vorbim atât de cea curativă, de vindecare, cât și de cea paliativă, de ameliorare a simptomelor pacienților. Durata unui tratament diferă, de la câteva minute putând ajunge și la aproape o oră, asta în funcție de tipul de neoplasm, de zona în care este localizat.

Anual, în România în jur de 150 de copii au nevoie de radioterapie.

Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital universitar dotat cu 165 de paturi, dintre care 131 pentru spitalizare continuă, 29 de paturi pentru spitalizare de zi si 5 paturi ATI SPA (supraveghere post-anestezie).

În cadrul Centrului sunt oferite gratuit servicii medicale de oncologie, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă superioară și inferioară, imagistică medicală (computer tomograf, ecografie medicală și mamografie).

În cadrul unității sanitare funcționează singurul centru de îngrijiri paliative dintr-un spital universitar din vestul țării. Tot aici, pacienții beneficiază de cazare și masă gratuite în perioada tratamentelor de radioterapie, în cadrul unei clădiri cu 48 de paturi care asigură condiții hoteliere moderne.