Pagina 3

ADID Timiș organizează o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în zona 0 Ghizela

0

RETIM împreună cu ADID Timiș organizează o nouă campanie trimestrială prin care sunt colectate deșeurile voluminoase. Nu ratați ocazia să le predați legal și gratuit la containerul RETIM!

Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada până în data de 1 iunie 2022 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 0 Ghizela a judeţului Timiş.

Sunt cuprinse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Coşteiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Cralovăț, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina.

Cine poate preda deşeuri voluminoase

Cetățenii din localităţile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

 Ce se poate preda în cadrul acestei campanii

Deşeurile voluminoase sunt: mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice, covoare, carpete, preșuri, canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, saltele, oale, ceasuri, perdele, draperii, dulapuri de baie, suporturi prosoape, lustre, tablouri, obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș, suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă și obiecte mari de folosință îndelungată precum: calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri etc.

Ce nu se poate preda în cadrul acestei campanii:

–       NU se preiau alte categorii de deșeuri: reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, periculoase

–       NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere etc.)

Unde şi când se pot preda deşeurile voluminoase

Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro și www.adidtimis.ro/stiri.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

Un șofer a intrat cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei la București și s-a autoincendiat

0

Un șofer a intrat miercuri dimineața cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei la București. Mașina a luat foc, iar șoferul a murit.

Potrivit Poliției Capitalei, incidentul a avut loc miercuri dimineața în jurul orei 6.00.

O mașină a părăsit șoseaua și s-a lovit de gardul unei reprezentanțe diplomatice.

Șoferul a decedat și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a stinge incendiul izbucnit la mașină.

Polițiștii anunță că au fost aplicate restricții rutiere pe șoseaua Kiseleff, pentru efectuarea cercetării la fața locului.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs acest eveniment.

Conform Antena 3, șoferul este Bogdan Drăghici, președintele Asociației TATA, care a fost condamndat, ieri, la 15 ani de închisoare, find acuzat de violare fiicei sale.

Percheziții la contrabandiștii de țigări din Timiș și Suceava, făcute de polițiștii cărășeni UPDATE Ce au găsit polițiștii la percheziții

1

Operațiune în trei județe a polițiștilor de la  Investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – în această dimineață au descins la opt locații pentru a face percheziții într-un dosar penal care are ca obiect contrabanda cu țigarete.

Patru percheziții vor fi în localitatea Arbore, județul Suceava, trei în municipiul Lugoj și una în comuna Costeiu, unde există probe că ar fi deținute țigarete, provenite din contrabandă. Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că țigaretele netimbrate ar fi fost deținute în localitatea Arbore, județul Suceava, ulterior, fiind transportate în localitatea Lugoj și comercializate către diferite persoane fizice, din județul Caraș-Severin.

Acțiunea se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

UPDATE „În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, 1.582 de pachete de țigări, care ar proveni din contrabandă, înscrisuri și bunuri (telefoane mobile), precum și 15.000 de lei. Valoarea totală a bunurilor ridicate în vederea confiscării este de peste 37.000 de lei. Cercetările sunt continuate față de trei persoane bănuite, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în formă continuată”, a transmis IPJ Timiș.

Licitația pentru porțiunea lipsă din autostrada Lugoj – Deva va fi relansată

0

Licitația pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, secțiunile E și D, a fost relansată, spune, marți, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Potrivit ministrului Transporturilor, CNAIR a transmis marți la ANAP, pentru verificare, documentația destinată noii proceduri de licitație.

„În maximum 10 zile, ANAP trebuie să finalizeze verificarea documentelor, după care CNAIR va putea lansa licitația propriu-zisă a contractului pentru proiectarea și execuția celor două secțiuni ale Lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva”, spune Grindeanu, pe GFacebook.

Pe secțiunile E și D ale Lotului 2, ce reprezintă sectorul lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, urmează să fie construite faimoasele „tuneluri pentru urși” cu o lungime totală de 2,13 km.

CFR Timişoara a pierdut primul joc cu Autobergamo Deva din semifinalele Ligii I la futsal

0
Foto: CFR Timişoara – arhivă

CFR Timişoara a cedat azi pe teren propriu în primul joc din semifinalele Ligii I la futsal cu Autobergamo Deva. Oaspeţii s-au impus cu 4-2 (2-0) pe final, după ce bănăţenii au reuşit să egaleze în repriza a doua.

Favorită, formaţia hunedoreană a deschis scorul rapid în bătrâna „Constantin Jude”. Costa a marcat cu un şut din afara careului, deviat de Ilaş, în minutul 2. Apoi, nouă minute mai târziu, Toni Hinojosa a făcut 0-2 după o schemă la o lovitură liberă.

În partea secundă Boda a redus din diferenţă în minutul 25, cu un şut sub bară, după un start bun de repriză al „leoparzilor”. Mai mult, peste alte trei minute a fost rândul lui Fernandes să înscrie din pasa lui Boda după o lovitură liberă. Acelaşi Toni Hinojosa şi-a adus pe un final antrenant colegii în avantaj. Jucătorul Devei a punctat cu stângul în minutul 36. Apoi scorul final a fost stabilit un minut mai târziu de către acelaşi iberic, când a fost rândul CFR-ului să rişte.

CFR Timişoara: T. Lungu – Ilaş, G. David, Boda, Lupu, Grosu, Nemiţanu, Fernandes.

Manşa secundă a semifinalei e programată pe 17 aprilie, la Deva. În caz că va fi nevoie jocul decisiv va avea loc a doua zi în aceeaşi locaţie.

Două zile fără căldură la Colterm pe motiv de temperaturi crescute. Unde sunt avarii

0

Reprezentanții Colterm au transmis că, având în vedere temperaturile ridicate din timpul zilei, miercuri, 6 aprilie, și joi, 7 aprilie, vor  întrerupe furnizarea încălzirii pentru abonații din Timișoara.

Este vorba despre următorul interval orar: miercuri (6 aprilie): între orele 11.00-20.00 și joi (7 aprilie): între orele 08.00-18.00.

De asemenea, în vederea unei intervenții la rețeaua primară, compania de termoficare va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii la punctele termice 55, 57, 59 din data de 6 aprilie, de la ora 12, până în data de 7 aprilie, la ora 18.

Vor fi afectați clienții Colterm care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Nicolae Ilieșu, Martir Mihai Apro, Iovan Sterja Popovici, Teodor V. Păcăţean, Dositej Obradovici, Mareșal Averescu, Aron Cotruş, Salcâmilor, Martir Dumitru Jugănaru, Azuga, Martir Alexandru Ferkel-Şuteu, Crivaia, Măgura, Mureș, Drubeta, Mezid, Ludwig von Ybl, Vlădeasa și Martir Paris Ianoș.

La finalizarea lucrărilor, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă, fapt pentru care li se recomandă abonaților evitarea folosirii apei în scopuri menajere, până la limpezirea ei.

A fost semnat contractul pentru modernizarea iluminatului public pe trei străzi importante din Timișoara

0

Primarul Dominic Fritz a semnat astăzi contractul pentru lucrările de modernizare a iluminatului public pe trei artere foarte circulate ale Timișoarei: Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu.

Potrivit edilului, beneficiile imediate ale acestei investiții de un milion de lei sunt o factură mai mică la curent în fiecare lună și reducerea semnificativă a gazelor cu efect de seră.

„Această investiție nu este, însă, doar despre tehnologie. Ci este despre creșterea confortului și siguranței oamenilor care merg seara pe străzile Timișoarei. Un oraș sustenabil și smart nu este doar eficient din punct de vedere energetic, ci este un loc unde oamenilor le place să fie”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În acest proiect finanțat prin fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului pentru Mediu, vor fi instalate 531 de aparate de iluminat cu tehnologie LED. Acestea vor avea un consum cu 60% mai mic decât cele care sunt folosite în prezent în oraș.

Vor fi controlate printr-un sistem inteligent de telegestiune, care permite de la distanță, pornirea, oprirea și programarea iluminatului la anumite ore, precum și ajustarea intensității luminii. Tot prin acest sistem, se primesc în timp real notificări privind defecțiunile, pentru ca echipele de mentenanță să poată interveni rapid.

Licitația a fost câștigată de firme timișorene de tradiție, și anume asocierea Elba SA și Elba-Com SA. În cinci luni această investiție trebuie să fie finalizată.

Presiune scăzută a apei în mai multe localități din Timiș

0

Miercuri, 6 aprilie, între orele 8-16, presiunea apei va fi scăzută în localitatea Făget, pe străzile Gheorghe Doja, George Coșbuc, Ștefan cel Mare și Aleea Spitalului, datorită lucrărilor de spălare și dezinfectare a rețelei de distribuție.

De asemenea, miercuri, 6 aprilie, între orele 9 și 14, se va opri apa pe strada Griviței din Buziaș pentru o intervenție la căminul de vane.

Joi, 7 aprilie, între orele 9 și 15, în Remetea Mare se vor spăla rezervorul de înmagazinare și rețeaua de distribuție, iar între orele 9-14 se va spăla rețeaua din Jabăr. Pe durata lucrărilor presiunea apei va fi scăzută.

Spălarea conductelor din rețeaua de distribuție urmărește să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și este o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de apă.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.

Timișorenii luptă pentru o cauză nobilă: Împreună pentru Anda

0

Campania umanitară „Împreună pentru Anda“, inițiată pentru sprijinirea Andei Takacs, continuă, iar cei care doresc să contribuie la strângerea de fonduri pentru a completa si acoperi sumele de bani necesari pentru analize, investigatii, tratamente și alte cheltuieli legate de acestea sunt invitați să doneze în conturile organizatorilor acestui demers umanitar.

Anda Takacs, soția muzicianului Ovidiu Takacs „Bulbuc“ (ex – IPR și actualmente Imund) a fost diagnosticată cu cancer la sân în luna martie a anului 2019, iar în același an o serie de artiști timișoreni au organizat un maraton caritabil pentru ajutorarea ei, la cafeneaua Klapka și Casa Artelor.

„Bună! Am avut parte de atât de mult ajutor de la atât de mulți oameni buni și vă mulțumim din suflet pentru tot ce ați făcut în trecut pentru Anda. În ultimii 2 ani tratamentul Andei a decurs bine, în limitele binelui care poate descrie un caz de acest gen. Viața a mers mai departe până acum 5 săptămâni când una din analize nu a ieșit așa cum ar fi trebuit și din acest motiv tratamentul a fost amânat cu o săptămână. Nu ne-am făcut prea multe griji, era vorba doar de o săptămână. În perioada cu cele mai aspre restricții anti-COVID s-a mai întâmplat. Apoi a urmat o altă săptămână, o perfuzie și o prescripție de medicamente suport. În a treia săptămâna nu s-a schimbat nimic. Așteptam… Dar din a patra săptămâna lucrurile au început să o ia razna, au apărut câteva nodule. La două zile după ce le-a descoperit a fost medic și i s-au prelevat probe pentru biopsie. A venit rezultatul. Tot ce se întâmplă pare ireal. Cancerul Andei a scăpat de sub control și o atacă din nou, în alte locuri, a stârnit un nou război, iar noi nu avem destule arme să îi ținem piept. Starea ei fizică s-a deteriorat în ultima perioadă, iar noul diagnostic de adenocarcinom ne lasă cu o singură soluție la îndemână: să acționăm acum! De aceea, Anda trebuie să plece cât mai curând în Turcia la spitalul Amerikan Hastanesi, acolo unde s-au întâmplat minuni și credem din tot sufletul că se vor întâmpla în continuare. Facem acesta campanie de strângere de fonduri pentru a completa și acoperi sumele de bani necesari pentru analize, investigații, tratamente și alte cheltuieli legate de acestea. Suntem conștienti că timpurile pe care le trăim acum sunt grele. dar nu putem, nu ne permitem să nu sperăm că și de această dată veți fi, sub orice formă, alături de ea“, spun inițiatorii campaniei, iar despre modalitățile de sprijin puteți află mai multe amănunte aici.

Municipalitatea a câștigat un proces intentat de trei membri ai Sindicatului Liber al Salariaților din Primăria Timișoara

0

Judecătorii Curții de Apel Timișoara au pronunțat, marți, decizia definitivă într-un proces intentat de Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara și reclamanții Mirela Toc, Chiș Culiță și Vasile Florin Cioca.

Aceștia contestau formarea Comisiilor Paritară și de Disciplină din cadrul Primăriei Timișoara.

Astfel, magistrații Curții de Apel au respins recursul formulat de reclamanți, dând dreptate Primăriei Municipiului Timișoara și considerând că cele două comisii au fost legal constituite.

În motivarea primei instanțe se arată că nu se susțin acuzațiile sindicatului cu privire la formarea celor două comisii, precum și afirmațiile privind reprezentativitatea acestuia la nivelul instituției.

Decizia de marți a Curții de Apel Timișoara este definitivă.

Tânăr care abia obținuse permisul, suprins de radar în timp ce conducea cu aproape 180 de km/h pe o șosea din vestul țării

1

Un tânăr care conducea cu aproape 180 de kilometri pe oră pe un drum naţional din Arad a fost amendat de poliţişti cu 1.740 lei, fiindu-i suspendat permisul pentru 120 de zile.

Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, marți, un autoturism care se deplasa cu viteză pe DN 79, în afara localității Șimand.

Aparatul radar a înregistrat o viteză de deplasare de 177 km/h, fiind depașită cu 97 km/h viteza maxim admisă pe acest tronson de drum.

Șoferul, un tânăr de 18 ani, din Sintea Mare, a fost sancționat cu amendă totală în valoare de 1.740 de lei, pentru depășirea vitezei legale și nerespectarea obligației de a circula cu o viteză mai mică cu 20 km/h decât viteza maxima admisă.

IPJ Arad precizează că tânărul obținuse permisul de conducere doar de câteva luni.

Totodată, i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile.

Două evenimente online de neratat pentru oamenii de afaceri din vestul țării, organizate de CCIA Timiș

0

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează miercuri, 6 aprilie, începând cu ora 10:00, în parteneriat cu ambasada statului Israel în România, Forumul de afaceri România-Israel în domeniul agriculturii, în cadrul căruia invitații vor propune soluții pentru agricultura timișeană. Evenimentul se va desfășura pe platforma zoom iar datele de logare sunt AICI.

Vineri, 8 aprilie, începând cu ora 8:30, sala CEDO a CCIAT va găzdui prezentarea programului SelectUSA 2022, organizat de serviciul comercial al ambasadei S.U.A. la București și de Camera de Comerț și Industrie a României. Evenimentul este destinat companiilor care doresc să-și extindă activitatea pe piața americană, prin acest program fiind facilitate investițiile în afaceri în Statele Unite. SelectUSA ajută investitorii să găsească informațiile de care au nevoie pentru a lua decizii, să cunoască sistemul de reglementare federal și să găsească soluții la problemele legate de guvernul federal.

Totodată, participanții vor primi informațiile necesare privind participarea la summit-ul de investiții SelectUSA care va avea loc între 26 și 29 iunie, și care este considerat unul din cele mai importante evenimente din Statele Unite dedicate promovării investițiilor străine directe. În cele patru zile ale summit-ului, companiile pot încheia parteneriate și pot aduna informațiile necesare pentru a începe o investiție în Statele Unite, care găzduiesc în prezent cele mai multe investiții străine din întreaga lume. La eveniment se poate participa online, folosind acest link.

Accident în lanț în zona UMT din Timișoara. Un autotren și două mașini, implicate în coliziune

0

Accident în lanț în această după-amiază, la intersecția străzilor Avram Imbroane și Gheorghe Adam din Timișoara.

„Un bărbat în vârstă de 32 de ani a condus un autoturism pe strada Avram Imbroane către Pădurea Verde, iar la intersecția cu strada Gheorghe Adam a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, care se deplasa regulamentar pe strada Gheorghe Adam. În urma impactului autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani a ricoșat într-un autocamion, care era oprit pentru a ceda trecerea”, a transmis IPJ Timiș.

În urma accidentului, bărbatul de 32 de ani a fost rănit și transportat la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetari pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Sursa foto: Facebook / Stiri din Timișoara și județ

A fost semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire pentru Școala Gimnazială nr. 13

0

O singură firmă a fost interesată de construirea unui corp de clădire cu un etaj la Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara, oferta venind din partea unei firme din Lugoj, iar astăzi municipalitatea a anunțat semnarea contractului pentru acest proiect.

Investiția în noua clădire se ridică la aproape 2,7 milioane de lei, fără TVA, mare parte din bani fiind fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Clădirea nouă va avea o zonă cu spaţii de învăţământ şi o zonă cu sală de sport şi spaţii adiacente acesteia. Astfel, la parter vor fi construite trei săli de clasă și o sală de sport cu suprafața de 164 de metri pătrați. Tot la parter vor fi amenajate grupuri sanitare și va fi instalată o centrală pentru detecția incendiilor. La etaj vor fi amenajate alte patru noi săli de clasă, o tribună și grupuri sanitare.

„Beneficiarii acestui proiect sunt cei 613 elevi care studiază în acest moment la Școala Gimnazială nr. 13, dar și copiii din zona Freidorf, care vor avea acces la o infrastructură educațională modernă. Obiectivul general al proiectului, promovat prin GAL Freidorf, este îmbunătățirea nivelului educațional prin creșterea accesului la educație și reducerea abandonului școlar”, a transmis Primăria Timișoara.

Bombă neexplodată găsită în curtea unei grădinițe din Banat

0

O bombă neexplodată din al Doilea Război Mondial a fost găsită astăzi în curtea unei grădinițe din Reșița. Unitatea este închisă pentru renovări.

Potrivit ISU Caraș-Severin, echipa pirotehnică a fost solicitată marți să intervină în municipiul Resita pentru o misiune de asanare de muniție rămasă neexplodată. Este vorba de o bombă de aruncător artilerie, cu un calibru de 120 mm, găsită în curtea unei grădinițe închise pentru renovări.

Anterior, pirotehniștii au intervenit în localitatea Moldova Nouă, unde, în timpul executării unor săpături executate de lucrători ai primăriei a fost găsit un proiectil perforant (calibru 76 mm) provenit din timpul conflictelor armate.

„Având în vedere faptul că, în această perioadă din an, sunt efectuate o serie de lucrări, săpături în domeniul construcțiilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin atrage atenția asupra riscurilor care pot să apară în cazul descoperirii unor muniții sau elemente de muniție. Pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări grave, persoanele care găsesc astfel de muniții sunt rugate să solicite sprijinul echipajelor specializate prin SNUAU 112”, au transmis pompierii.

Exponatele lunii aprilie în muzeele din vestul țării

0

Complexul Muzeal Arad prezintă ca exponat al acestei luni o scoarță lucrată cu mare măiestrie, care face parte din colecția de țesături a Marilinei Bocu, o mare iubitoare a artei populare românești. În anii interbelici, ea a înființat în casa familiei din Lipova, care adăpostește astăzi muzeul orașului, un atelier de țesătorie, menit să sprijine femeile văduve și fetele rămase orfane după Marele Război.

Piesele lucrate în atelierul din Lipova au ajuns și peste ocean, cu prilejul vizitei făcute de Regina Maria în Statele Unite ale Americii în 1926, când Marilina Bocu, o apropiată a familiei regale, a fost invitată să o însoțească pe regină pentru a face cunoscută frumusețea artei populare românești, de care însăși regina era îndrăgostită, ea îmbrăcându-se adesea în costum popular românesc. În anul 1950, când Sever Bocu a fost arestat și închis la Sighet, și colecția de cusături și broderii românești, aflată în micul muzeu amenajat de Marilina Bocu, a fost confiscată de securitate.

Scoarța prezentată în această lună este lucrată la război în două ițe din bumbac, pe fond roșu, și este ornamentată pe tot câmpul cu vrâste de culoare neagră, galbenă, albastră și verde. Remarcabil este motivul tricolor, separat de celelalte motive decorative, care a fost interzis în această parte de țară până în 1918, dar a fos inserat de țărani în arta populară românească și în țesături.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva prezintă o impresionantă colecție de fluturi cu exemplare din România și din țări de pe mai multe continente, intrate în patrimoniul muzeului începând cu anul 1925, multe provenind de la cunoscutul lepidopterolog timișorean dr. Frederic König. Printre exemplarele expuse se remarcă doi fluturi exotici de culoare albastru metalic, de mari dimensiuni, originari din Peru. Fluturii, numiți Morpho didius, au mărimea aripilor de 15 centimetri, iar larvele se hrănesc cu frunze de palmier.

Un manuscris intitulat „Problema țărănească” și redactat în anul 1942 de avocatul Cornel Grofșorean, membru fondator și președinte al Institutului Social Banat-Crișana, este exponatul prezentat de Muzeul Banatului Montan din Reșița în această lună. Era în anii celui de-al doilea război mondial, după ce România pierduse o parte a teritoriilor alipite în 1918, care alcătuiseră România Mare, ca urmare a politicii revizioniste a statelor nemulțumite de condițiile de pace impuse la sfârșitul Marelui Război și a concesiilor repetate făcute de marile puteri europene, care au dus în cele din urmă la declanșarea unei noi conflagrații. În plin război, cercurile guvernamentale românești sperau în recuperarea teritoriilor pierdute iar Institutului Banat-Crișana i-a revenit misiunea de a întocmi documentația necesară în vederea viitoarei conferințe de pace. Banatul, disputat de mai multe țări, a avut parte de o atenție specială, atât România, cât și Iugoslavia și Ungaria căutând să convingă marile puteri de legitimitatea cererilor lor. La conferința de pace din anul 1947, Banatul a păstrat granițele pe care le are și astăzi, dar a intrat în sfera de influență sovietică și a început un brutal și abuziv proces de comunizare a întregii țări.

Recente cercetări arheologice întreprinse la Dudeștii Noi au scos la iveală o necropolă romano-catolică de la jumătatea secolului al XVIII-lea cu 300 de morminte, de unde au fost recuperate mai multe obiecte de cult, printre care și singurul exemplar al unui rozariu din os sculptat și perforat, cel mai frumos artefact din cele descoperite, care este exponatul acestei luni. Rozariul prezentat de Muzeul Național al Banatului din Timișoara, este folosit pentru rugăciunea celor 50 de „Ave Maria” începând cu mijlocul secolului al XIII-lea și a avut, de-a lungul timpului, diferite forme, de la simple cordoane de cânepă cu noduri, la semințe de fructe, mărgele de lemn, de sticlă, sau din pietre prețioase, care erau oferite cadou.

Cel mai recent bilanț al pandemiei în Timiș. Numărul pacienților COVID internați în spitalele din județ continuă să scadă

0

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 209 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 1.982 teste efectuate (din care 1.097 teste rapide). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 16 au vârsta sub 18 ani.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 4,51 (față de 4,58 ieri și 4,67 duminică), aceasta fiind a cincea zi consecutivă de scădere a ratei de infectare cu coronavirus în județ.

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 117 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 22 la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces survenit în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș rămâne la 2.025 de morți, de la începutul pandemiei.

DSP Timiș a anunțat astăzi că trei focare sunt active și se află în supraveghere epidemiologică, între care două secții ale Spitalului Județean Timișoara, după cum urmează:

CENTRU REZIDENȚIAL PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE TIMIȘOARA – 16 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 3 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 4 cazuri confirmate – Focar în supraveghere.

Ripensia s-a răzgândit în privinţa coborârii în Liga 3: „Continuăm în Liga 2 în sezonul viitor”

0

La exact două săptămâni de la organizarea inclusiv a unei conferinţe de presă pe tema renunţării la postura de divizionară secundă, din vară, şi „coborârea” unui eşalon, cei de la „Ripi” anunţă contrariul. Roş-galbenii s-au răzgândit cu privire la gândurile „negre” din luna martie.

Patronul Dumitru Mihu vorbea despre lipsa de perspective şi de sponsori ori susţinere pentru a continua la nivelul Ligii 2. „Singura cauză de a ne retrage din prim plan de la Liga 2 la Liga 3 e imposibilitatea de a ne realiza obiectivele”, spunea conducătorul pe 22 martie. Existau încă de atunci informaţii şi semne de întrebare dacă intenţia e cu adevărat reală. În acelaşi timp, s-a dat vina pe anunţul legat de retragere făcut jucătorilor înainte de jocul cu FC Braşov de către patronat, meci urmat de plecarea antrenorului Florin Fabian, pentru eşecul din teren, scor 2-3. Rezultat urmat chiar de un 0-3 la masa verde pentru folosirea suspendatului Zoran Mitrov. De asemenea, reacţiile după anunţul iniţial au fost foarte vehemente, vizibile şi pe celebra reţea socială.

Pe teren, Ripensia nu are emoţii cu privire la rămânerea în Liga 2, având 11 puncte avans faţă de locul de baraj ocupat chiar de braşoveni, în grupa B a play-out-ului.

Astăzi, pe pagina de Facebook oficială a clubului a fost postată doar imaginea de mai sus, cu mesajul: „Continuăm în Liga 2 în sezonul viitor”.

Consilierul local Radu Țoancă: „Prostia are talentul de a fi insistentă! Continuă sarabanda concursurilor ilegale la primărie”

3

Consilierul municipal Radu Țoancă (PSD) spune că „exact în ziua în care Curtea de Apel Timișoara punea «cruce» concursului suspendat în luna ianuarie de Primăria Municipiului Timișoara pentru 22 de posturi, primarul Fritz a anunțat scoaterea la concurs a încă 12 posturi, în special pentru așa numiții manageri de cartiere, selecția urmând a fi finalizată la începutul lunii mai”.

Primăria Timișoara a anunțat ieri concursul pentru manageri de cartier. „Nu se specifică în anunț în baza cărei Organigrame (a doua sau a treia!) useriste se organizează aceste concursuri, cert este doar faptul că procedura este un copy-paste a celei din luna ianuarie când zeci de oameni au fost puși pe drumuri degeaba, având iluzia – doar pentru câteva zile – că pot deveni funcționari publici”, a scris consilierul local pe pagina sa de Facebook.

Țoancă a precizat că rămâne de văzut dacă acest „exemplu recent de eșec administrativ” va descuraja noi doritori să se supună experimentelor de tip userist sau dacă vor mai exista naivi care încă mai cred că primarul Fritz poate organiza vreun concurs legal, care să reziste contestațiilor procedurale.

„Până în prezent, administrația Fritz a pierdut pe linie toate procesele cu Sindicatul Funcționarilor și a bulversat grav activitatea administrativă cu posturi și structuri paralele de decizie și de execuție în primărie. Și în acest caz s-a procedat în aceeași logică încâlcită și «sulfuroasă» specifică «oamenilor noi»: s-au desființat Consiliile Consultative de Cartier (prin trecerea lor pe linie moartă), fără a se pune altceva în locul acestora, doar propuneri, deocamdată fanteziste, emanând din organigrame contestate sau ilegale, care au aruncat într-un spațiu grotesc și infantil administrația publică timișoreană. «Prostia are talentul de a fi insistentă!» pare a fi concluzia acestor situații repetitive de care abuzează o administrație catastrofală, incapabilă la jumătate de mandat să ducă măcar un lucru până la capăt în condiții legale!”, a mai transmis consilierul social-democrat Radu Țoancă.

Ridicarea restricțiilor anti-COVID, cale liberă pentru creșterea numărului de viroze. Trei copii internați cu gripă la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

0

Ultimele zile au adus o creștere a numărului copiilor, dar și al adulților cu infecții cu virusul gripal sau cu viroze respiratorii.

În secțiile de boli infecțioase ale Spitalului „Victor Babeș” sunt internați, în prezent, trei copii în vârsta de patru ani, fiecare cu gripă și unul cu o stări febrile. De asemenea, a crescut numărul copiilor și adulților ce au fost consultați în Ambulatoriul unității sanitare, dar nu au necesitat internare.

„A crescut numărul de cazuri, și era, de altfel, și normal să se întâmple așa după ce nu s-au mai purtat măștile de protecție, odată cu ridicarea restricțiilor. Am observat în ultimele zile un trend ascendent în ceea ce privește cazurile de gripă și viroze respiratorii. Majoritatea, din fericire, sunt forme ușoare, iar pacienții pot fi tratați acasă, evident, sub monitorizarea medicului de familie. Din păcate, sunt și cazuri cu complicații, care necesită internare. Trebuie spus că noi preluăm toate cazurile de infecții respiratorii care au nevoie de suport spitalicesc, atât copii, cât și adulți. Cei mici vin la spitalul nostru, în cele mai multe cazuri, după un consult inițial făcut la Spitalul de Copii Louis Țurcanu”, a spus dr. Teodora Moisil, medic primar boli infecțioase la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara.

Medicii unității sanitare recomandă ca, în cazul apariției unor simptome de viroză sau gripă, îndeosebi în cazul copiilor, să se ia legătura imediat cu medicul de familie care poate recomanda un consult.

Depistarea gripei se poate face în unitățile medicale, unde se prezintă pacientul simptomatic, folosind un test antigripal. Boala se tratează în spital sau la domiciliu, după caz, folosind medicație specifică, antivirală.

„Trebuie să facem distincția între virozele respiratorii și virusul gripal. În cazul virozelor respiratorii semne precum febra, tusea, starea de oboseală, rinorea, uneori durerile în gât sunt de intensitate mai redusă. În cazul gripei, simptomele sunt mult mai accentuate și persistente. Gripa debutează brusc, cu febră și cefalee. Febrei, care poate să ajungă și la 39 de grade, i se adaugă durerile musculare, frisoanele, o tuse seacă, dar și o stare de oboseală marcantă și chiar respirație șuierătoare. Gripa poate duce la complicații, cel mai frecvent pulmonare dar în cazul copiilor vorbim și de laringite sau complicații în sfera ORL, asta dacă nu este tratată la timp”, a mai spus dr. Moisil.

În ambele situații este necesară izolarea pacientului pentru a nu transmite mai departe boala. Pe lângă medicația specifică și simptomatică, se recomandă și consumul cât mai mare de lichide.