Pagina 29

Grindeanu, mesaj dur pentru Alin Nica: „Dacă cineva vrea să bată la poarta de la Jilava și nu știe cum să o deschidă, nu e treaba mea”

0

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat, astăzi, extrem de dur, după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a acuzat faptul că nu se dă o hotărâre de guvern prin care 46 de hectare de teren din zona aeroportului ”Traian Vuia” să treacă în proprietatea CJT pentru o zonă cargo. Nica susținea după vizita în Dubai că a discutat cu un investitor interesat de proiect.

”Am văzut ce a spus domnul președinte al CJT din excursia din Dubai. L-a îndemna să se uite la cazul Belina (unde fostul lider PSD Liviu Dragnea este anchetat de DNA pentru corupție, n.a.). E identic. Consiliul Județean Timiș nu are acum nico calitate. Copie la indigo a cazului belina. Dacă cineva vrea să bată la poarta de la Jilava și nu știe cum să o deschidă, nu e treaba mea”, a declarat Grindeanu.

Vicepremierul a reamintit că ”Ministerul Transporturilor e proprietar pe un anumit număr de de hectare la aeroport. CJT nu are calitate, dar s-au dus la investitori privați la Dubai să spună că există teren pentru a face proiecte. Asa s-a întâmplat și cu Belina. Tu, CJT, nu ai avut nicio calitate, dar te-ai dus să vorbești la Dubai”. Grindeanu a anunțat că aeroportul Timișoara va beneficia de un proiect de 23 de milioane de euro din partea Ministerului Transporturilor ca finanțare pentru dezvoltarea unei zone cargo și s-a arătat deschis de colaborare cu autoritățile locale.

Vicepreședintele SUA Kamala Harris a fost primită la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis

0

Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii Kamala Harris a fost primită vineri la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis și vicepreședintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creșterii în continuare a prezenței militare americane și aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securității țării noastre și a întregii regiuni. De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunității transatlantice privind adoptarea de noi sancțiuni privind Rusia.

Administrația Prezidențială spune că vizita vicepreședintelui Kamala Harris are loc și în contextul împlinirii în acest an a douăzeci și cinci de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic bilateral.

Un muzeu nomad oprește la Timișoara, cu o expoziție inedită FOTO

0

Kunsthalle Bega va găzdui prima vizită la Timișoara a muzeului nomad  „Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer”, ca preambul a unei serii de expoziții ce vor fi prezentate în decursul anului 2022.

Intitulată „PUNCT ~ CU ~ PUNCT /// DOT ~ TO ~ DOT”, aceasta inaugurează cel mai nou format expozițional din cadrul spațiului de artă, „Long Eye”, o lucrare de artă imaterială creată de artiștii Apparatus 22, despre care curatorii proiectului spun că au fost fascinați „de acest spațiu atipic între interior și exterior, extrem de vizibil și discret, generos-expansiv și strict. Starea de între / in-betweenness are un potențial metaforic imens și funcționează superb și cu etosul fluid al Triumf Amiria, un polimuzeu fluent în multiple limbaje artistice queer ce activează pe terenul fertil dintre o instituție reală și o construcție utopică”.

„PUNCT ~ CU ~ PUNCT /// DOT ~ TO ~ DOT” se dezvăluie ca un exercițiu de imaginație colectivă despre realități ~ identități ~ sensibilități queer prin intermediul a șapte lucrări, de la Cartea Schimbării – setul complex de instrucțiuni elaborate de Georgiana Dobre & Kjersti Vetterstad și colaboratorii lor pentru a stimula vizitatorii să încerce să se raporteze din perspective queer atât la cei din jur, cât și la propriul corp, la instalația Glory To de Ștefan Botez despre visceralitatea dorinței queer, de la Triumf Amiria Manifesto, un text-program fluviu, ultradens despre trecutul recent și posibilități ale viitorului pentru ce ar putea să fie un muzeu al culturii queer, la selecția de 140 de Note Vizuale (2012  – 2019) ce dezvăluie perspectiva de imigrantă queer a artistei Alex Bodea, de la seria de postere și narative sound imaginate de de Apparatus 22 ca un omagiu imbibat cu umor pentru plăceri neașteptate descoperite în primul an de pandemie, ca parte a strategiei de supraviețuire și vindecare a traumei, la instația site-specific a lui Sebastian Moldovan – în egală-masură un comentariu despre infrastructură, sistemul artei, dar și susport system material și metaforic pentru un playlist queer de Rekabu sau la display-ul luminos KILOBASE BUCHAREST ce deconstruiește o critică legată de împrumutul de termeni din engleză în limbajul queer local.

Lucrările calibrează experiența de vizitare între un sentiment de proaspăt ~ reminiscență ~ de potențial ce se așterne în viitor, între serios ~ jucăuș ~ extrem de necesar în aceste timpuri copleșitoare, între vulnerabilitate ~ împuternicire ~ răscolire permanentă” adaugă organizatorii.

Vernisajul are loc sâmbătă, 12 martie începând cu ora 17:00 și include o surpriză cu Apparatus 22. Expoziția poate fi vizitată până în data de 5 mai 2022, de marți până sâmbătă, între orele 12:00 și 18:00 la Kunsthalle Bega.

Primăria anunță că va aloca încă 15 milioane de euro pentru programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii

0

Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte, alocă 15 milioane de euro în următorii doi ani pentru susținerea Programului național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.

Potrivit proiectului de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii locali în următoarea ședință în plen, „Municipiul Timișoara, în calitate de beneficiar al titlului de Capitală Europeană a Culturii și al premiului Melina Mercouri acordat de către Comisia Europeană, este principalul responsabil pentru îndeplinirea angajamentelor dosarului de candidatură și a condițiilor de acordare a premiului european”.

În aceste condiții, Primăria Timișoara se angajează să finanțeze cu suma totală de 15 milioane de euro Programul național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”: 6 milioane de euro în anul 2022 și 9 milioane de euro în anul 2023.

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara are rolul de unitate centrală de coordonare a implementării Programului național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, iar fondul alocat include și contribuția instituțiilor publice de cultură din subordinea Consiliului Local Timișoara la programul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”: Teatrul German de Stat Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Filarmonica „Banatul” Timișoara.

„Prin această alocare semnificativă de fonduri, Primăria Municipiului Timișoara își reafirmă angajamentul față de acest proiect și potențialul său pentru Timișoara. Titlul este al orașului, motiv pentru care ne-am mobilizat să alocăm cât mai rapid aceste fonduri. Salutăm și fondul de 1,5 milioane de lei alocat în acest an de Consiliul Județean Timiș pentru acest program. De asemenea, Ministerul Culturii și-a asumat un angajament financiar de aproape 52 de milioane de lei, pentru următorii doi ani, din care circa 33 de milioane vor fi alocați prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, 11 milioane vor fi direcționați Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, iar 7 milioane de lei programului transversal de comunicare. Sperăm ca aceste fonduri să fie alocate cât mai rapid, iar ministerul să înțeleagă că nu mai sunt necesari pași birocratici suplimentari, întrucât Centrul de Proiecte a dovedit profesionalism și transparență în alocarea banilor publici. Nu mai avem timp de pierdut, contăm pe parteneriatul actorilor culturali și energia timișorenilor. Pornim împreună în «călătoria» promisă. Luminează orașul prin tine!”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Politehnica e vizitată de FC Hermannstadt pe micuţa arenă „Ştiinţa”. Nicolae Croitoru: „E un teren care probabil ne va crea nişte probleme”

0

Politehnica Timişoara nu a avut de ales şi a trebuit să revină pe arena din centru, una „sub standard” pentru nivelul actual al Ligii 2. Antrenorul Nicolae Croitoru a admis dificultăţile suplimentare aduse de închiderea „Marelui oval”. Mâine, alb-violeţii primesc replica celor de la FC Hermannstadt, o pretendentă la promovare, apoi vor disputa un play out în premieră.

„Este ultima etapă din campionatul regular, e un joc între două echipe cu mare nevoie de puncte. Sigur că obiectivele sunt diferite, în cazul nostru şi al adversarului. Însă, cred că nevoia de puncte este aceeaşi şi de-o parte şi de cealaltă. Va fi un joc probabil foarte intens, aşa cum a fost şi cel de data trecută şi aşa cum sunt toate jocurile până la urmă. Şi un joc de la care ne dorim să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor suporterilor, care au fost alături de noi şi la Chiajna şi care, aşa cum am citit şi în presă, sunt foarte implicaţi şi doritori de performanţă la Timişoara. Pe de altă parte, suntem preocupaţi să adunăm puncte pentru că ne sunt foarte necesare în perspectiva play out-ului”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

Problema stadionului încurcă planurile gazdelor inclusiv la nivel tactic. „Nu aş vrea să comentez această situaţie. Pe noi ne preocupă ceea ce facem la echipă. Sigur că din punctul meu de vedere aveam nevoie să jucăm pe «Dan Păltinişanu». Pentru că «Ştiinţa» intră în altă categorie, şi a stadioanelor şi a calităţii gazonului şi aşa mai departe. Este un teren care probabil ne va crea nişte probleme suplimentare în jocul de mâine şi dacă vom continua acolo, şi în celelalte jocuri. Pe de altă parte tot ceea ce am lucrat în antrenamente până la momentul acesta probabil va trebui restructurat pentru că discutăm de alte dimensiuni, de altă calitate a gazonului”, a precizat Croitoru.

Timişorenii au şi destule absenţe pentru meciul cu sibienii. Lipsesc Scutaru, Rogosic (suspendaţi), Pamfile şi Doru Andrei (accidentaţi). Doar ultimul ar putea fi recuperabil până la ora partidei.

„Întâlnim o echipă bună a campionatului, cu pretenţii clare de promovare. Dar consider că echipa e într-un moment bun şi dacă vom continua pe aceeaşi linie, cu organizare bună, cu atitudine bună, sunt convins că vom obţine un rezultat bun mâine”, a spus şi Cătălin Oanea, jucătorul Politehnicii care activează în banda stângă. Acesta a evidenţiat că se simte mai bine în Banat decât în capitală: „Sincer să fiu, nu mi-a plăcut deloc la Bucureşti, aici oamenii sunt mai calzi, îmi place şi oraşul. E altceva, e diferit faţă de Bucureşti şi îmi place”.

Politehnica – Hermannstadt e mâine, de la ora 14.00, pe „Ştiinţa”, netelevizat după ce iniţial era programat la TV, în ultima rundă a sezonului regular. Timişorenii au avut de suferit după meciul pierdut cu Petrolul la masa verde, din cauza nocturnei (meci după care proprietarul CJT a decis închiderea stadionului), şi după remiza cu Chiajna (după ce s-au găsit nereguli legate de galeria vizitatoare), la capitolul financiar, primind amenzi cumulate de circa 12.000 lei. Bănăţenii sunt pe 15 acum, cu 21 de puncte, în timp ce oaspeţii de mâine au 38 de puncte şi se clasează pe 3. După meci suporterii vor mărşălui prin oraş până la Prefectură pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa stării arenelor din oraş.

Schimbare la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu revine în funcție

5

Ministrul Educației a emis ordinul prin care „încetează detașarea în interesul învățământului a domnului profesor Popescu Marin în funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Timiș”, decizie care a ajuns astăzi la inspectorat.

În locul lui Marin Popescu va reveni pe post Aura Danielescu, cea care îi cedase locul, nu fără luptă, în martie 2020. Ambii au fost aleși consilieri județeni în mandatul 2020 – 2024, însă din postura de adversari, Marin Popescu fiind candidat din partea PNL, în timp ce Aura Danielescu a candidat din partea PSD.

Ministrul Transporturilor, termen limită pentru autoritățile din Timiș pe tema centurii de vest. Cum l-a ”înțepat” pe liderul PSD Timiș

0

Sorin Grindeanu a dat, astăzi, un termen limită administrațiilor locale pentru a lua o decizie în privința centurii de vest a Timișoarei.

”Nu am nicio informație că s-a ajuns la o înțelegere între Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara și celelalte primării pe tema preluării proiectului de la Ministerul Transporturilor. Dacă vor continua așa, CNAIR va rămâne titular de proiect”, a anunțat vicepremierul. Acesta a anunțat că așteaptă încă două săptămâni ca ”să se pună de acord să facă o asociere, ADI, cum au făcut mulți alții, să vină la Ministerul Transporturilor și semnăm în secunda doi”.

Ministrul a declarat că își dorește să existe mai multă implicare din partea autorităților locale pentru proiectele de dezvoltare și să se găsească soluții pentru a nu fi întârziate ”dincolo de bătălia politică și de dorința de a ieși în față și a se bate cu cărămida în piept”. Grindeanu a lansat o ”înțepătură” inclusiv către liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, remarcând că în Timiș este o ”atmosferă idilică. Păcat că nu se întâmplă lucruri”.

Bărbat prins în flagrant în timp ce primea o cantitate impresionantă de canabis trimisă prin curier, la Timișoara UPDATE Alți doi suspecți, prinși în Lugoj și Arad cu încă 18 kilograme de droguri FOTO

0

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, au depistat astăzi, în flagrant delict, un bărbat în vârstă de 51 de ani în timp ce prelua pachete vidate de la o sociatate comercială specializată în transportul de colete, pachete care ar fi conținut 8 kilograme de cannabis. În urma investigațiilor efectuate, a reieșit că pachetele vidate ar fi provenenit din Spania.

Bărbatul a fost condus la sediul DIICOT Timișoara, pentru audieri, acesta fiind reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

UPDATE Alți doi bărbați au fost prinși astăzi în flagrant în timp ce transportau droguri care au fost introduse în țară în același timp cu cele găsite asupra bărbatului reținut la Timișoara.

Unul dintre suspecți a fost prins la Lugoj, acesta fiind cel care a primit pachetul, și avea asupra sa în momentul reținerii 12 kilograme de canabis. Cel de-al treilea suspect a fost prins în Arad având asupra sa aproape 6 kilograme de canabis. Oamenii legii au efectuat și patru percheziții în Arad, fiind descoperite sumele de 76.790 lei, 35.500 euro și 15 lire sterline.

Rata de infectare cu coronavirus a scăzut sub 6/1.000 în Timiș. A scăzut și numărul pacienților internați la Terapie Intensivă în județ

0

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 242 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 1.796 teste efectuate (din care 931 teste rapide). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 22 au vârsta sub 18 ani.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 5,91 (față de 6,45 ieri și 6,61 miercuri).

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș au fost administrate 695.387 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 327.441. În total au fost administrate 116.208 doze de rapel Doza 3. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (155 reacții în total).

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 156 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 21 la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore a fost raportat un singur deces survenit în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș ajunge la 2.001 de morți, de la începutul pandemiei.

DSP Timiș a anunțat astăzi că două focare mai sunt active și se află în supraveghere epidemiologică, ambele în secții ale Spitalului Județean din Timișoara, cu un total de 10 cazuri confirmate.

Un milion de lei pentru „reducerea riscurilor sanitare” în școlile speciale finanțate de CJ Timiș

0

eleviUn proiect în valoare de un milion de lei, bani europeni, va fi implementat de Consiliul Județean Timiș în șapte școli speciale finanțate de administrația județeană, pentru a le dota cu echipamente de protecție și prevenție, mai ales pentru reducerea riscurilor sanitare. Beneficiarii proiectului sunt elevii, cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și cel nedidactic din liceele „Iris” și „Gheorghe Atanasiu”, centrele școlare pentru educație incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”, „Paul Popescu Neveanu” și „Constantin Pufan”, Centrul de Resurse și Asistență Educațională „Speranța” și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” din Recaș.

„Tratăm cu maxim interes aceste unități de învățământ care se află în grija Consiliului Județean Timiș. Printre prioritățile noastre se numără condițiile sanitare, infrastructura educațională, dar mai ales creșterea rezilienței per ansamblu. Un bun exemplu în acest sens este Liceul Iris, unde creștem considerabil calitatea spațiilor de studiu, printr-o investiție de milioane de lei. Depunem eforturi pentru a spori gradul de siguranță sanitară, cât și pentru a asigura condiții demne pentru elevi și cadre didactice. Este o manifestare a respectului pe care-l purtăm copiilor, familiilor și celor care le asigură pregătire educațională și îndrumare în viață”, spune administratorul public al județului, Marian Constantin Vasile.

Contractul de finanțare al proiectului, care a fost depus în 8 ianuarie 2021, a fost semnat zilele trecute și se va derula timp de șase luni, până în luna august. Programul prevede, în primul rând, dotarea cu echipamente de protecție medicală împotriva agenților biologici – mănuși și măști chirurgicale de unică folosință, antiseptice și dezinfectante, echipamente pentru dezinfecție și produse de curățenie – dozatoare pentru săpun lichid și dezinfectant cu senzor, cât și săpun lichid antibacterian.

Vară intensă la Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara. Se anunță cele mai multe zboruri charter din istoria instituției

0

Călătorii din vestul țării vor avea de unde alege. vacanță să fie și bani de cheltuit. De pe AIT vor pleca sute de curse charter spre destinații celebre, dar și variate.

Pentru această vară se anunță record de zboruri charter de pe Aeroportul Internaţional Timișoara, oferta de curse de vacanță find cea mai variată și mai bogată din istoria instituției.

Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia vizează să recâștige rapid și cu prioritate statutul de primul aeroport al României, după Otopeni, pierdut în perioada pandemiei, iar vara 2022 poate fi ocazia perfectă pentru a atinge acest target.

Oferta de curse charter de vacanță în anul 2022 este cea mai variata și mai bogată din istorie și include 13 destinații din 6 țări și un record de zboruri, 532, care sunt puse în vânzare de către diverși tour operatori. Cel mai mare număr de curse va fi către Grecia, 192, către destinațiile Creta, Zakynthos, Rodos, Corfu, Lefkada, Skiathos și Kefalonia. Zborurile vor fi operate de la începutul lunii iunie, Creta și Zakynthos având câte trei programate pe săptămână în vârf de sezon, în timp ce celelalte doar câte două zboruri sau unul singur.

Egipt și Turcia vor fi de asemenea țări foarte frectentabile pentru turiștii din Banat, 158 de zboruri fiind programate spre Hurgada și Sharm El Sheikh, din martie și aprilie, și 133 către în Antalya, din luna mai. În plin sezon Hurghada va avea cinci curse charter pe săptămână, iar Antalya va deține recordul sezonului estival din acest an, cu nu mai puțin de opt curse pe săptămână.

Luna iunie va aduce și curse către Tunisia, Bulgaria, Spania, destinațiile finale fiind Hammamet, Varna și Palma de Mallorca. Zborurile către aceste orașe de vacanță vor fi câte unul pe săptămână.

Fetele pun muzică pentru cauze umanitare la lansarea conceptului de evenimente Organica

0

Amatorii de petreceri din Timișoara vor avea parte de un nou concept de evenimente care poartă numele de Organica, prima acțiune a noului brand urmând să se desfășoare la sfârșitul acestei săptămâni la Timișoara.

„Prin acest concept denumit Organica, ne dorim să punem cap la cap o serie de evenimente care să fie orientate spre a readuce oamenii la un loc, post-pandemie, prin intermediul cărora vom fuziona mai multe momente artistice. Considerăm ca peste un line-up specific de muzică electronică să colaborăm cu artiști locali pentru diverse vernisaje artistice, instalații audio-vizuale sau chiar teatru. Sâmbătă va avea loc primul nostru eveniment din această serie, unde Silv, border_ și Noemi, trei fete din Timișoara, vor pune muzică, cu ocazia zilei de 8 Martie. De activitățile outdoor se vor ocupa cei de la @Azvarlirea, cu echipa de Ultimate Frisbee din Timișoara. În plus, pe durata evenimentului, va exista o strângere de fonduri pentru cauzele umanitare din Ucraina“, spune Cristian Gordan, din partea organizatorilor.

Primul eveniment din această serie Organica va avea loc sâmbătă 12 martie de la ora 16 la Faber.

„Silv activează de 13 ani pe scena locală în diferitele cafenele, cluburi, subsoluri cu sau fără geamuri. Nu se consideră dj, doar selector. Are tendința de a filosofa cu multe voci feminine și nu își pregătește un playlist de acasă, deviza fiind „vedem unde ne duce călătoria sonică” dar un Eurythmics merge oricum! La limita dintre cuvinte, muzică și dans, “border_” preferă să lase prestația artistică și contul ei de instagram (todos.border_) să îi contureze povestea. Noemi este în continuă căutare de muzică nouă, selecții dansabile și o pasiune pentru sesiuni de dans improvizate acasă seara /târziu. Totul a început în 2012 cu Tasteful Indiecency și o serie de petreceri indie/alternative/electro din Arad organizate împreună cu Zoltan, jumătatea muzicală. Cum gusturile și pasiunile evoluează în timp a apărut și o trecere naturală către genurile disco/italo/house și către evenimente care susțin dj-ițele locale“, spun organizatorii acestui eveniment.

Surpiză la controlul unui tir la frontiera de vest: zeci de migranți, ascunși printre textile

0

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 29 de cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un autovehicul de transport marfă încărcat cu produse textile.

Vineri dimineața în jurul orei 6, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse textile din Turcia pentru o societate comercială de pe teritoriul Spaniei.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperiți ascunși printre textile 29 de cetățeni străini.

În urma verificărilor derulate la sediul sectorului, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele depistate ascunse sunt cetăţeni din diverse state: Egipt, Yemen, Eritreea, Siria, Congo, Irak și Guineea. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Ripensia încheie sezonul regular cu „o deplasare grea şi lungă, în acelaşi timp”. Gazda Slobozia mai speră la play-off

0
Foto: Sebastian Tataru

Ripensia nu mai poate accesa Top 6, dar are nevoie de puncte în Ialomiţa, pe un teren extrem de dificil. Unirea Slobozia mai are şanse la un loc în play-off numai cu o victorie astfel că elevii lui Florin Fabian nu vor avea parte de o primire călduroasă după călătoria cu trenul şi autocarul.

„O deplasare lungă şi grea în acelaşi timp. Un adversar din prima parte a clasamentului, care teoretic mai are şanse la play-off. Însă noi avem nevoie de puncte în perspectiva play out-ului şi ca de fiecare dată când o spun mergem să abordăm meciul de maniera să câştigăm cele trei puncte. Sigur venim după un meci de la care lumea avea aşteptări, dar pe mine mă interesează lucrurile pozitive pe care le facem. Sigur, mai sunt lucruri de corectat… Noi suntem concentraţi pe noi, ne interesează să jucăm fotbal cu aceeaşi dinamică şi să luăm cele trei puncte. Mă declar ofensiv, pentru că lucrez foarte mult… datele InStat au arătat că jucăm mult în jumătatea adversă… o să vină şi golurile”, a declarat Florin Fabian, tehnicianul lui „Ripi”.

Fabian nu are amintiri plăcute cu Slobozia, retrogradând cu fosta echipă, Recea, după un baraj cu ialomiţenii, pierdut la limită. „A fost o experienţă iarna trecută, e un alt context, acum alte ingrediente, cred că va fi un meci care se va disputa în spiritul fairplay-ului… din toate învăţăm”, a adăugat „principalul” roş-galbenilor.

Ripensiştii se aşteaptă şi la „un meci de luptă la mijlocul terenului, cine va câştigat mijlocul va câştiga şi meciul”. Timişorenii vor juca sigur în play out, acolo unde teoretic mai trebuie doar să evite locul de baraj. „Trebuie să fim atenţi… orice punct e important. Ripensia şi anul trecut a fost ameninţată cu barajul… Nu fac planuri pe termen lung, ci doar următorul meci”, a adăugat Fabian, care are tot lotul valid pentru acest duel.

Ripensia se va deplasa cu trenul până la Bucureşti, de unde va lua autocarul către oraşul din sud-estul ţării. Meciul din runda a 19-a, ultima a sezonului regular de Liga 2, e programat mâine, de la ora 14.00 (netelevizat). Roş-galbenii au 25 de puncte şi se clasează pe 10. Slobozia e pe 8, cu 30 de puncte.

RĂZBOI ÎN UCRAINA, ziua a 16-a. Scandalul laboratoarelor chimice din Ucraina, dus de Rusia la ONU UPDATE 9 Primarul din Melitopol, răpit de militarii ruși

0

UPDATE 9 Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a fost răpit vineri seara, a declarat Anton Gerașcenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei. Potrivit lui Gerașcenko, primarul Ivan Fedorov a refuzat să coopereze cu invadatorii.

Ivan Fedorov ar fi fost răpit de soldați ruși. Consilierul ministerului de Interne a fost primul care a vorbit public despre răpirea primarului. Acesta spune că zece persoane au intrat în centrul de criză, i-au pus o pungă pe cap edilului și l-au luat „spre o direcție necunoscută”.

UPDATE 8 NATO nu îşi doreşte un „război deschis cu Rusia”, a declarat vineri pentru AFP secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la Antalya, în sudul Turciei.

„Avem responsabilitatea de a împiedica extinderea acestui conflict (între Rusia şi Ucraina – n.r.) dincolo de frontierele Ucrainei şi ca el să devină un război deschis între Rusia şi NATO”, a spus el în marja Forumului Diplomatic organizat de preşedinţia turcă.

Stoltenberg a justificat astfel refuzul Alianţei Nord-Atlantice de a impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei pentru a proteja populaţia de bombardamentele ruse.

O astfel de măsură „ar însemna să fim pregătiţi să doborâm avioane ruseşti”, iar asta „ne-ar duce aproape sigur la un război deschis”, a spus el.

Într-o declaraţie separată pentru Reuters, Stoltenberg a afirmat că crearea de coridoare umanitare în Ucraina pentru evacuare şi ajutor este „minimul” ce poate fi făcut acum, adăugând că este important că miniştrii de externe rus şi ucrainean s-au întâlnit.

El a mai spus că retorica nucleară a preşedintelui rus Vladimir Putin este „periculoasă” şi „necugetată” şi a reiterat că Alianţa nu va trimit trupe sau avioane în Ucraina.

UPDATE 7 Statele Unite, Uniunea Europeană, NATO şi Grupul naţiunilor puternic industrializate, G7, vor aplica noi sancţiuni masive Rusiei, în scopul izolării pe plan mondial, a afirmat vineri preşedintele american, Joseph Biden, după o conversaţie cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski.

„În contextul în care Putin îşi continuă atacul nemilos, Statele Unite, aliaţii şi partenerii continuă să acţioneze coordonat pentru intensificarea presiunilor economice asupra lui Putin şi pentru a izola şi mai mult Rusia pe plan mondial. Astăzi, mai târziu, împreună cu aliaţii din cadrul NATO şi din G7, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, precum şi cu Uniunea Europeană, vom anunţa noi măsuri pentru a-l presa pe preşedintele Putin şi pentru a-l trage în plus la răspundere din cauza agresiunii împotriva Ucrainei”, a declarat Joseph Biden, potrivit CNN.

„I-am transmis preşedintelui Zelenski că Statele Unite sunt alături de poporul Ucrainei în timp ce luptă curajos pentru apărarea ţării”, a subliniat Biden.

Conform Casei Albe, sancţiunile vor include retragerea statutului Rusiei de „naţiunea cea mai favorizată”, dar şi limitarea avantajelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). De asemenea, vor fi instituite restricţii privind linii de creditare în cadrul instituţiilor financiare internaţionale, sancţiuni împotriva elitelor din Rusia, blocarea exporturilor produselor de lux în Rusia şi oprirea importurilor ruse de alcool, vodkă şi fructe de mare.

UPDATE 6 Reprezentanții ONU susțin că au rapoarte credibile potrivit cărora Rusia a folosit în războiul din Ucraina bombe cu fragmentare. Utilizarea acestora poate constitui crimă de război, anunță cei de la ONU, citați de Sky News.

Biroul pentru drepturile omului din cadrul ONU a anunțat că a primit „rapoarte credibile” privind mai multe cazuri în care forțele ruse au folosit muniție cu fragmentare în zonele populate din Ucraina. Utilizarea acestor arme ar putea constitui crime de război, au spus reprezentanții ONU.

„Din cauza efectelor lor extinse, utilizarea muniției cu fragmentare în zonele populate este incompatibilă cu principiile dreptului internațional umanitar care guvernează desfășurarea ostilităților. Le reamintim autorităților ruse că atacurile direcționate împotriva civililor și a obiectelor civile, precum și așa-numitele bombardamente zonale în orașe și sate… sunt interzise de dreptul internațional și pot echivala cu crime de război”, a declarat Liz Throssell, purtătorul de cuvânt al biroului ONU.

Bombele cu fragmentare au un mecanism care le permite să explodeze de mai multe ori, acoperind astfel zone întinse și făcând pagube însemnate.

UPDATE 5 Președintele rus, Vladimir Putin, a spus vineri că dorește să accepte participarea voluntarilor la lupta împotriva forțelor ucrainene și a aprobat trimiterea sistemelor de rachete capturate rebelilor sprijiniți de ruși din estul Ucrainei.

Ministrul rus al Apărării, Sergei Shoigu, a propus trimiterea sistemelor antitanc fabricate în America luptătorilor din regiunile rebele Luhansk și Donetsk.

Vorbind în fața consiliului de securitate al Rusiei, Putin a spus că este de acord cu această propunere. Președintele Vladimir Putin a mai spus că persoanele care doresc să lupte alături de armata rusă ar trebui să fie acceptate. Ministrul Sergei Shoigu a susținut că în Orientul Mijlociu sunt 16.000 de voluntari care sunt pregătiți să lupte împreună cu forțele Rusiei.

UPDATE 4 Trupele rusești au deschis noii linii de atac vineri, relatează BBC, care consemnează rachete care au lovit aerodromurile din orașele Lutsk și Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei.

De asemenea, au fost bombardat orașul Dnipro din centrul țării, pentru prima dată de la începutul invaziei, în urmă cu două săptămâni.

Refugiații din orașele aflate sub bombardament au fugit în vestul Ucrainei, crezând că este mai sigur. Zeci de mii au trecut prin Lviv – un mare centru civil. Atacurile de vineri vizează orașe de o parte și de alta a acestuia.

UPDATE 3 Președintele Volodimir Zelenski a ripostat la afirmațiile Rusiei potrivit cărora Ucraina dezvoltă arme chimice sau biologice pe teritoriul său cu ajutorul SUA, relatează BBC.

„Se pretinde că pregătim un atac chimic”, spune el într-un mesaj video.

„Acest lucru mă îngrijorează foarte mult, deoarece am fost convinși în mod repetat: dacă vreți să cunoașteți planurile Rusiei, uitați-vă la ceea ce Rusia îi acuză pe alții că fac.”

„Care sunt aceste acuzații de pregătire a unor atacuri chimice?”, continuă el. „Ați decis să efectuați o „de-chimizare” a Ucrainei? Folosind amoniac? Folosind fosfor? Ce altceva ați mai pregătit pentru noi?”

„Pe pământul meu nu au fost dezvoltate arme chimice sau orice alte arme de distrugere în masă”, spune președintele.

În discursul său, el a mai spus că 40.000 de persoane au fost evacuate joi cu ajutorul guvernului ucrainean, la care se adaugă 100.000 în ultimele două zile.

El a mai spus că forțele ucrainene au reușit să livreze ajutoare vitale, inclusiv alimente și medicamente, în orașele atacate.

Dar a adăugat că atât Mariupol, cât și Volnovakha, din apropiere, „rămân complet blocate”.

UPDATE 2 Platformele Meta vor permite utilizatorilor Facebook și Instagram din unele țări să îndemne la violență împotriva rușilor și soldaților ruși în contextul invaziei din Ucraina, potrivit unor e-mailuri interne consultate de Reuters, într-o modificare temporară a politicii companiei.

De asemenea, compania de socializare permite temporar unele postări care îndeamnă la moartea președintelui rus Vladimir Putin sau a președintelui belarus Alexander Lukașenko, potrivit e-mailurilor interne adresate moderatorilor săi de conținut.

„Ca urmare a invaziei rusești din Ucraina, am permis temporar forme de exprimare politică care în mod normal ar încălca regulile noastre, cum ar fi discursuri violente precum „moarte invadatorilor ruși”. În continuare nu vom permite apeluri la violență împotriva civililor ruși”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.

Apelurile la moartea liderilor vor fi permise dacă nu conțin alte ținte sau locația și metoda, se arată într-un e-mail, într-o modificare recentă a regulilor companiei privind violența și incitarea la violență.

Citând articolul Reuters, ambasada Rusiei în Statele Unite a cerut Washingtonului să oprească „activitățile extremiste” ale Meta.

Modificările temporare ale politicii privind apelurile la violență la adresa soldaților ruși se aplică în Armenia, Azerbaidjan, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovacia și Ucraina, potrivit unui e-mail.

UPDATE 1 Noi atacuri au fost raportate, în această dimineață, în Ucraina. Ultimul dintre ele a fost într-un cartier al localității Dnipro. În urma atacului aerian, bombele au căzut lângă o grădiniță, un bloc și o fabrică de încălțăminte care a fost incendiată.

Știrea inițială

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni, vineri după-amiază, la solicitarea Rusiei, pentru a discuta acuzaţiile Moscovei privind presupuse activităţi ale Ucrainei de fabricare a armelor biologice şi chimice, informează cotidianul Le Monde.

Administraţia de la Moscova a acuzat Ucraina şi SUA că ar administra laboratoare de arme biologice şi chimice în Ucraina, dar acuzaţiile au fost respinse de cele două ţări. Rusia a folosit acest argument pentru a justifica invazia militară în Ucraina.

În schimb, Casa Albă a avertizat că Rusia ar putea utiliza arme neconvenţionale în Ucraina. „Rusia proferează acuzaţii false privind presupuse laboratoare de arme biologice şi chimice în Ucraina, iar China pare să susţină această propagandă. În acest context, ar trebui să fim cu toţii atenţi pentru că este posibil ca Rusia să utilizeze arme chimice sau biologice în Ucraina sau să creeze un pretext de acest tip pentru a le folosi. Rusia este cea care a utilizat în trecut arme chimice, inclusiv în tentative de asasinat asupra inamicilor politici, precum Aleksei Navalnîi”, a avertizat miercuri Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA.

Şi premierul britanic, Boris Johnson, a avertizat că Rusia ar putea aduce arme chimice în Ucraina.

Reuniunea Consiliului de Securitate ONU se va încheia, aproape sigur, fără nicio concluzie, în contextul în care SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China au drepturi de veto.

În acest timp, SUA au declarat joi că Ucraina nu are nevoie cu adevărat de avioane de luptă pentru a contracara atacurile ruse, dar au luat în considerare să-i furnizeze mai multe sisteme de apărare sol-aer, notează AFP.

„Avioanele nu sunt ceea ce au nevoie în principal partenerii noştri ucraineni în acest moment”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. Potrivit lui Ned Price, armata ucraineană mai are „mai multe escadrile de avioane” în stare de zbor.

El a adăugat că „eficacitatea” flotei aeriene ruse a fost „limitată de sistemele de apărare aeriană de la sol”, fie că sunt „rachete sol-aer” sau sisteme portabile – cum ar fi Stingers, furnizate de americani. „Vom continua să furnizăm partenerilor noştri ucraineni sisteme sol-aer” şi „poate vom furniza şi mai multe”, a spus el.

Autostrada A1 rămâne în continuare fără tronsonul dintre Margina și Holdea. Ce a anunțat CNAIR

0

 

Veste proastă pentru șoferi – bucata de autostradă lipsă de pe A 1 între Margina și Holdea este în continuare fără constructor. Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a anunțat, joi seara, că oferta tehnică depusă pentru proiectarea și execuția secțiunii E și finalizarea secțiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva  este neconformă.

Întrucât singura ofertă depusă în cadrul procedurii de atribuire a fost respinsă, CNAIR în calitate de autoritatea contractantă a anulat procedura de atribuire, în conformitate cu prevederile privind achizițiile publice.

În regim de urgență, CNAIR va face toate demersurile necesare pentru reluarea rapidă a noii proceduri de atribuire pentru acest contract.

Poliția Transporturi Timișoara, anchetă pentru emiterea a aproape 1.000 de certificate de vaccinare false

0

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au făcut, astăzi, patru percheziții într-un dosar penal ce are ca obiect infracțiunile de înșelăciune, fraudă informatică și fals intelectual. Vizați de investigații sunt doi bărbați, unul fiind asistent medical, de 23 și 40 de ani și a unei doctorițe, în vârstă de 45 de ani.

Ancheta este legată de emiterea de certificate COVID false pentru aproximativ 1000 de persoane. Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor înscrisuri, medii stocare, telefoane, sume de bani și aproximativ 8.000 de tichete valorice de 100 de lei fiecare, care ar fi trebuit înmânate persoanelor vaccinate.

Cele trei persoane au fost conduse pentru audieri , la sediul Secției Regionale Transporturi Timișoara.

Noi informații false despre mobilizarea rezerviștilor, răspândite online. MApN: Sunt acțiuni de manipulare menite să inducă panică și incertitudine în rândul populației

0

Ministerul Apărării Naționale a semnalat noi cazuri de înștiințări false trimise în numele instituției. Cel mai recent, e vorba despre fictive demersuri ale MApN pentru pregătirea mobilizării rezerviștilor, documente false în acest sens fiind distribuite în Cluj-Napoca și Brașov. Autoritățile judiciare au fost sesizate și în acest caz.

„Precizăm cât se poate de clar că Ministerul Apărării Naționale nu solicită astfel de date persoanelor fizice sau juridice și nu trimite înștiințări către populație în formele în care sunt redactate aceste false adrese. Singura situație în care cetăţenii încorporabili sau rezerviştii pot primi ordine de chemare pentru prezentarea la centrele militare este prevăzută de Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, care, la articolul 51, menționează că «centrele militare pot chema recruţii şi militarii rezervişti pentru precizarea unor date în legătură cu situaţia lor militară o dată pe an». Această procedură nu vizează toți rezerviștii și se desfășoară în fiecare an, fără să aibă legătură cu situația de securitate din Ucraina. Aceste ordine de chemare sunt înmânate, conform prevederilor art. 45, alin. (1) lit. a) din aceeași lege, de către reprezentanții structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne”, a transmis MApN.

Ministerul recomandă celor care primesc astfel de hârtii să nu dea curs solicitărilor și să se informeze direct de la autorități. „Reiterăm faptul că în România serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin Legea nr. 395 din 16 decembrie 2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat. Executarea serviciului militar redevine obligatorie DOAR în situația decretării stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu (art. 3 din legea menționată). Recomandăm cetățenilor care primesc documente asemănătoare celor din imagini să nu dea curs solicitărilor, să se informeze, după caz, la centrele militare zonale, județene sau de sector pe raza cărora au domiciliul. Datele de contact ale acestor structuri sunt disponibile pe pagina de internet a ministerului, la adresa următoare: Contact (mapn.ro)”, a comunicat Ministerul Apărării.

„Nu este pentru prima dată când, în contextul generat de conflictul din Ucraina, sunt semnalate știri false și acțiuni de dezinformare pe tema generală a așa-ziselor pregătiri pentru reluarea încorporărilor sau mobilizarea cetățenilor români cu obligații militare. Cel mai probabil, intenția din spatele acestor acțiuni de manipulare este de inducere a panicii și incertitudinii în rândul populației din țara noastră, pe baza unor speculații și interpretări care nu au legătură cu realitatea. Ministerul Apărării Naționale a semnalat public aceste tentative, inclusiv pe platforma Inforadar, dedicată combaterii dezinformării”, mai spune mesajul MApN.

La Universitatea Politehnica Timișoara și-au început activitatea, în premieră, primele grupe de excelență

0

E binecunoscut faptul că elevii pasionați de programare și de zona IT în general se îndreaptă spre Universitatea Politehnica Timișoara, mai ales că instituția a încurajat și susținut mereu performanța. Odată cu debutul celui de-al doilea semestru al actualului an de învățământ, UPT vine cu o nouă premieră – formarea unor grupe de excelență, care să valorifice la maxim potențialul studenților și din rândul cărora să fie, eventual, selectați viitorii profesori sau specialiști de înaltă performanță.

La inițiativa rectorului UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, au fost formate, pentru început, două grupe de performanță, la Facultatea de Automatică și Calculatoare, respective Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, unde au fost invitați să se înscrie studenții din anul I care au avut rezultate bune la olimpiadele și concursurile din perioada liceului, precum și cei care au obținut rezultate bune la programare în decursul semestrului I.

Grupele de excelență care au început deja, fiecare cu câte 20 de studenți, sunt următoarele:

  • Tehnici Avansate de Programare;
  • Sisteme Inteligente cu Microcontrolere și Procesoare.

Înscrierea în cadrul acestor grupe s-a făcut pe bază de invitație, pentru studenții cu rezultate deosebite în liceu și va însemna participarea la activități suplimentare, cu posibilitatea recunoașterii acestora la anumite discipline obligatorii, dar și pregătire supervizată pentru participarea la concursuri.

Cursurile sunt susținute de cadre didactice care au fost în trecut olimpici la disciplinele respective, iar orarul a fost astfel stabilit încât să nu se suprapună cu celelalte cursuri.

Studenții înscriși în grupele de excelență vor avea acces la burse suplimentare din veniturile proprii ale universității și vor fi sprijiniți la concursurile universitare din țară și străinătate printr-un sistem de granturi dedicate. Totodată, acestora li se vor recunoaște anumite activități didactice dacă efortul în domeniile acelor discipline a fost suplimentar în cadrul sistemului de excelență.

Prin aceste grupe de excelență, Universitatea Politehnica Timișoara urmărește să le creeze tinerilor care excelează în IT toate condițiile pentru a se dezvolta în acord cu potențialul pe care  îl au și, de ce nu, să recruteze viitorii colegi din universitate. Ideea va putea fi extinsă în anii următori și spre alte facultăți sau domenii.

„Înființarea unor grupe de excelență la Universitatea Politehnica Timișoara este un proiect care ni s-a părut foarte interesant pentru că avem, la majoritatea facultăților – chiar dacă am început pe zona de IT, la Facultatea de Automatică și Calculatoare, respectiv, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – un număr mare de studenți cărora planul de învățământ le oferă o pregătire foarte bună pentru piața muncii, dar avem și o serie de studenți cu rezultate foarte bune pe zona de olimpiade, concursuri studențești, care ar putea acoperi mai mult. Avem și studenți de excepție din care, sper eu, să recrutăm la un moment dat viitori colegi. Atunci am venit cu această inițiativă care nu schimbă planul de învățământ, ci adaugă, pe semestru, câte un curs care e ținut, în acest an, de exemplu, de oameni care au fost și ei olimpici la un moment dat și care știu ce nevoi au studenții foarte buni. Urmărim ca prin acest curs, pe de o parte, să-i provocăm să învețe mai mult, iar pe de altă parte să încercăm să-i atragem și spre zona de cercetare, în anii mai mari. Va fi câte un curs pe semestru, deocamdată pe zona de IT, dar ne propunem să extindem proiectul și spre alte facultăți, bineînțeles cu specificul dat de domeniile facultăților respective”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Macron: „Este contestat modelul nostru european. Trebuie să fim pregătiţi şi să avem în vedere toate scenariile”

0

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, ţară care exercită în prezent Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, s-a declarat preocupat, la începerea summitului informal al Consiliului European, în privinţa invaziei ruse în Ucraina, afirmând că „este contestat modelul european”.

„Războiul din Ucraina este o traumă imensă, o dramă politică, umană şi umanitară care va conduce la reconstruirea Europei noastre. Cea mai bună soluţie ar fi fost un acord de încetare a focului, dar nu cred că acest lucru este realist, doar părţile implicate pot decide”, a afirmat Emmanuel Macron, la începerea reuniunii informale a Consiliului European, la Versailles.

Emmanuel Macron s-a declarat „îngrijorat şi pesimist” în legătură cu evoluţiile din Ucraina. „Este contestat modelul nostru european. Trebuie să fim pregătiţi şi să avem în vedere toate scenariile, să definim împreună conceptele pentru viitorii ani în domeniul industriei, în agricultură şi în sectorul energiei. Trebuie să fim solidari şi să construim o Europă comună”, a adăugat preşedintele Franţei, citat de cotidianul Le Figaro.

„Este necesar un plan de rezilienţă pentru economiile noastre. Această strategie de rezilienţă va trebui adaptată, deoarece avem deja un impact asupra preţurilor, dar nu măsurăm încă toate consecinţele. Va trebui să definim strategia europeană”, a subliniat Emmanuel Macron, pledând pentru construirea unei „Europe a capitalului