Pagina 28

O familie a încercat să treacă frontiera de vest cu copiii ascunși în portbagajul mașinii

0

Cu gândul la… Germania, doi părinți și-au ascuns copiii în portbagaj deoarece nu au fost în stare să le facă actele.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat doi cetățeni români care au încercat să iasă din țară cu cei trei copii ai lor, pe care i-au ascuns în portbagajul maşinii, deoarece nu aveau documente de călătorie valabile pentru aceştia.

Duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui autovehicul, alături de care călătorea ca pasager, soţia lui.

Poliţiştii de frontieră au efectuat un control fizic al mijlocului de transport şi au descoperit, în interiorul portbagajului, ascunși sub mai multe pături, trei copii, cetățeni români. În urma verificărilor derulate cu privire la persoanele în cauză, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni români, o familie formată din părinți și cei trei copii ai acestora, în vârstă de 6, 7 și 11 ani.

Adulții au declarat că au procedat la această metodă deoarece doi copii aveau pașapoartele expirate, iar unul nu avea documente de călătorie și îşi doreau să ajungă în Germania. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare sub aspectul săvârșirii infacțiunii de participatie improprie la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmează să fie luate măsurile legale ce se impun.

Foto: Arhivă

Continuă să scadă rata de infectare cu coronavirus în Timiș. Scade și numărul pacienților COVID-19 internați în spitalele din județ

0

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 127 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 757 teste efectuate (din care 425 teste rapide). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 25 au vârsta sub 18 ani.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 5,31 (față de 5,60 ieri și 5,91 vineri).

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș au fost administrate 695.616 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 327.541. În total au fost administrate 116.317 doze de rapel Doza 3. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (155 reacții în total).

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 142 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 28 la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore a fost raportat un singur deces survenite în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș ajunge la 2.005 de morți, de la începutul pandemiei.

DSP Timiș a anunțat astăzi că două focare mai sunt active și se află în supraveghere epidemiologică, ambele în secții ale Spitalului Județean din Timișoara, cu un total de 10 cazuri confirmate.

Aplicație utilă refugiaților ucrainieni, dezvoltată de autoritățile române. Vezi de unde o poți descărca

0

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat duminică lansarea unei aplicații prin care sunt prezentate coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României, pentru persoanele refugiate din Ucraina.

Datele sunt furnizate în limba română, engleză și ucraineană, pentru modurile de transport feroviar, rutier și aerian.

„Prin această aplicație persoanele refugiate care vor să tranziteze România pot alege cele mai eficiente rute. Aplicația a fost dezvoltată de CESTRIN, unitatea aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor, în colaborare cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și Inspectoratul General al Poliției”, spune Grindeanu.

Aplicația o puteți decărca de AICI.

România, cu un rugbist de la SCM Timişoara titular, a pierdut duelul cu Georgia. Calculele calificării s-au complicat

0
Foto: rugbyromania.ro

Naționala de rugby a României a pierdut jocul de pe teren propriu cu Georgia, din Rugby Europe Championship și și-a complicat misiunea de a ajunge la Campionatul Mondial. Gruzinii s-au impus cu 26-23 pe arena „Arcul de Triumf”, din Bucureşti, într-un joc în care Gabriel Rupanu, de la SCM Timişoara, a fost titular în echipa „Stejarilor”.

Oaspeţii au punctat primii, prin Vasil Lobzhanidze, al cărui eseu a fost transformat de Abzhandadze. Apoi două lovituri de pedeapsă marca Melinte au făcut ca scorul să devină 6-7. Oaspeţii au lovit din nou prin Merab Sharikadze, iar acelaşi Abzhandadze a suplimentat punctele: 6-14. Mai mult, Georgia s-a distanţat după reuşita lui Alexander Todua, 21-6 prin transformarea lui Abzhandadze. Înaintea pauzei Ovidiu Cojocaru a înscris un eseu pentru România, primul, transformat de Melinte.

Partea secundă s-a reluat de la 13-21, devenit rapid 16-21 prin lovitura de pedeapsă transformată de Melinte. Chiar şi cu om în minus vizitatorii au reuşit să pună probleme şi Akaki Tabutsadze a făcut 16-26 printr-un nou eseu. Pe final presiunea putea da rezultate, Florin Bărdașu a culcat balonul iar Melinte a transformat: 23-26.

Pe 19 martie se joacă Țările de Jos – România, ultimul joc al „Stejarilor” în competiţie. Clasaţi pe 4, cu 9 puncte, jucătorii lui Andy Robinson au nevoie şi de jocul rezultatelor pentru o calificare directă la CM 2023. Azi se joacă Spania – Portugalia, locul 2 vs. 3, cu 13, respectiv 11 puncte. Oficialii au luat decizia ca adversarii Rusiei, naţională suspendată, să primească patru puncte în continuare, celelalte rezultate ale meciurilor jucate fiind păstrate.

Un alt jucător de la SCM Timişoara, Vlad Neculau, a fost selecţionat, dar nu a făcut parte din lotul de meci ieri.

ROMÂNIA: 1. Andrei Ursache (Carcassonne), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), 3. Vasile Balan (CSA Steaua), 4. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 5. Adrian Moțoc (Stade Aurillac), 6. Cristi Chirica (Sporting Club Appammen), 7. Dragoș Ser (CSA Steaua), 8. Mihai Macovei (C) (Colomiers), 9. Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), 10. Tudor Boldor (CSA Steaua), 11. Marius Simionescu (CS Dinamo),12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Nicolas Onuțu (CS Vienne), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (RCHCC). Rezerve: 16. Florin Bărdașu (CSA Steaua) 17. Constantin Pristaviță (CSM Știința Baia Mare), 18. Costel Burțilă (RCHCC), 19. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 20. Andre Gorin (RCHCC), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Daniel Plai (CSA Steaua), 23. Vlădut Popa (CSA Steaua)

Incendiu de proporții la Timișoara – mansarda unui bloc, în flăcări. Zeci de oameni, evacuați UPDATE 2 20 de apartamente distruse. Primăria Timișoara asigură locuri de cazare

1

Incendiu de proporții, în această dimineață, pe strada Mehadia din Timișoara – mansarda unui bloc a luat foc, înainte de ora 7. În urma unui apel la 112, mai multe echipaje de pompieri și opt ambulanțe au fost trimise la fața locului. Aproape 60 de locatari au fost evacuați de urgență, unii dintre ei suferind intoxicații cu fum.

Când pompierii au ajuns la fața locului incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafata de aproximativ 1300 mp. Intervenția este în plină desfășurare.  La fața locului sunt  două autospeciale de primă intervenție și comandă, 11 autospeciale de stingere și două autoscări.

UNPDATE 1 Pompierii au anunțat că incendiul a fost lichidat la 08,12 și că acum se caută posibile focare ascunse.

UPDATE 2 20 de apartamente au fost afectate de incendiul din această dimineață. Majoritatea locatarilor rămași fără casă s-au dus să stea la rude sau la prieteni. O familie, compusă din doi adulți și un copil,  a fost cazată la căminul unui liceu din Timișoara, cu sprijinul Primăriei Timișoara. Municipalitatea a anunțat că are pregătite 15 camere cu câte două sau patru paturi. Acum, colegii mei de la Biroul pentru situații de urgență din Primărie sunt la dispoziția locatarilor de la etajele inferioare ale blocului, pentru a vedea dacă mai sunt persoane care au nevoie de cazare. Noi avem suficiente locuri de cazare pregătite pentru a trece cu bine peste această situație dramatică. De asemenea, dacă apar alte nevoi, de exemplu de hrană, noi suntem aici să ajutăm”, a declarat primarul Dominic Fritz.

RĂZBOI ÎN UCRAINA ziua a 18 a Atacurile Rusiei se apropie de granița Ucrainei cu Polonia UPDATE 6 Papa Francisc: „Pentru numele lui Dumnezeu, opriți acest masacru”

0

UPDATE 6 Papa Francisc a făcut apel la încetarea ostilităților din Ucraina în timpul slujbei sale săptămânale de duminică.

„Pentru numele lui Dumnezeu, vă cer, opriți acest masacru”, a spus el. „Dumnezeu este doar Dumnezeul păcii, nu al războiului, iar cei care susțin violența îi profanează numele”.

UPDATE 5 Noi negocieri între Rusia și Ucraina ar putea avea loc săptămâna viitoare, potrivit lui Mykhailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„Va fi programată o întâlnire, cea de-a patra rundă de negocieri. Ar putea fi mâine, poimâine”, a declarat Podoliak pentru Belta, agenția de presă de stat din Belarus, duminică.

„Există diverse propuneri pe masa de negocieri acum, sunt multe, există o duzină de propuneri, inclusiv cu privire la un acord politic și, cel mai important, cu privire la un acord militar. Mă refer la o încetare a focului, o formulă de încetare a focului și retragerea trupelor”, a spus el.

„Probabil că nu este necesar să mergem mai departe și să purtăm doar conversații. Am discutat toate problemele, acum încercăm să împachetăm aceste probleme în formate legale”, a spus Podoliak.

Sâmbătă, Podoliak a postat pe Twitter o actualizare a discuțiilor.

„Negocierile cu delegația RF [Federația Rusă] sunt acum în curs de desfășurare într-un format video continuu. Au fost create subgrupuri speciale de lucru”, a scris el. „Pozițiile Ucrainei sunt determinate de directivele anterioare”.

Iavoriv

UPDATE 4 Cel puțin 35 de persoane au fost ucise și 134 rănite în urma atacului cu rachete rusești asupra unei baze militare de antrenament din vestul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regiunii Lviv, citat de BBC.

Un atac aerian a fost lansat asupra unei baze militare ucrainene din Iavoriv, în vestul țării, în apropiere de granița cu Polonia, a anunțat duminică administrația militară regională din Lviv, relatează Reuters.

Centrul este situat la mai puțin de 25 km de granița cu Polonia.

Inițial, oficialii au anunțat că nouă persoane au fost ucise și 57 rănite în atacul aerian.

Guvernatorul local a spus că Rusia a tras 30 de rachete asupra centrului militar.

Ministrul ucrainean al Apărării a mai spus că la centrul militar din Iavoriv au fost repartizați și militari străini, nu doar din Ucraina.

Centrul era folosit de țările NATO pentru a efectua exerciții de antrenament.

UPDATE 3  Forțele ruse l-au răpit pe primarul orașului Dniprorudne din sudul țării, afirmă ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba, citat de BBC.

Evhen Matveyev ar fi al doilea primar ucrainean care ar fi fost răpit de trupele rusești care avansează în ultimele trei zile, după ce vineri ar fi fost reținut primarul orașului Melitopol, aflat în apropiere.

Kuleba spune că „criminali de război ruși” l-ar fi răpit pe Matveyev.

„Obținând un sprijin local zero, invadatorii apelează la teroare. Fac apel la toate statele și organizațiile internaționale să oprească teroarea rusă împotriva Ucrainei și a democrației”, a spus ministrul.

UPDATE 2 Nouă persoane au fost ucise și 57 rănite în atacul aerian din Lviv, în apropiere de granița Ucrainei cu Polonia, relatează Sky News.

Guvernatorul local susține că Rusia a tras 30 de rachete asupra centrului militar din Iavoriv.

Ministrul ucrainean al Apărării a mai spus că la centrul militar din Iavoriv au fost repartizați și militari străini , nu doar cei din Ucraina.

Centrul este folosit de țările NATO pentru a efectua exerciții de antrenament, Rusia avertizând zilele trecute că liniile de aprovizionare ale NATO vor fi vizate.

UPDATE 1 Un nou primar a fost instalat în orașul ucrainean Melitopol, care se află sub control militar rusesc, după ce primarul ales a fost răpit vineri, potrivit administrației regionale Zaporojie.

Melitopol este un oraș din sudul Ucrainei care se află între orașul Mariupol, aflat sub asediu, și orașul Herson, ocupat în prezent de Rusia. Forțele rusești au ocupat Melitopol la câteva zile de la începutul invaziei, dar de atunci orașul a cunoscut proteste sporadice.

Vineri, primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, a fost văzut într-o înregistrare video în timp ce era condus de bărbați înarmați afară din clădirea guvernamentală. La scurt timp după aceea, procurorul regional din Luhansk, susținut de Rusia, a susținut că Fedorov este terorist și că este anchetat. Potrivit unui mesaj de pe site-ul web al procurorului din Luhansk, Fedorov este acuzat de asistență și finanțare a activităților teroriste și de apartenență la o comunitate criminală.

Reținerea lui Fedorov de către oamenii înarmați este primul caz cunoscut de reținere a unui oficial politic ucrainean de către forțele rusești, sau susținute de acestea, de la începutul invaziei.

Mai mulți martori au declarat pentru BBC că au auzit explozii în orașele Liov și Ivano-Frankivsk din vestul țării.

Și agențiile de presă ucrainene raportează explozii similare.

Agenția de știri UNIAN a citat utilizatori ai rețelelor de socializare care au raportat două explozii puternice în Liov. În Liov se află în prezent mulți diplomați și mass-media străine, iar prin oraș trec mulți refugiați în drumul lor spre ieșirea din Ucraina.

În Kiev, o dronă a fost doborâtă de forțele de securitate ucrainene sâmbătă după-amiază, potrivit unor oficiali și martorilor. Drona conținea trei kilograme de explozibil. Drona s-a prăbușit în cartierul Podil din Kiev, provocând un mic incendiu la o bancă.

Un atac aerian a fost lansat asupra unei baze militare ucrainene din Iavoriv, în vestul țării, în apropiere de granița cu Polonia, a anunțat duminică administrația militară regională din Liov, relatează Reuters. „Ocupanții au lansat un atac aerian asupra Centrului internațional pentru menținerea păcii și securității. Potrivit datelor preliminare, au lansat opt rachete”, a precizat administrația într-un comunicat. Centrul, situat la mai puțin de 25 km de granița cu Polonia, nu a precizat dacă a fost lovit și a spus că va face publice detalii mai târziu.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat forțele rusești că se vor confrunta cu o luptă până la moarte dacă vor încerca să ocupe capitala Kiev, în timp ce sirenele de raid aerian au trezit din nou locuitorii duminică dimineața, scrie Reuters.

„Dacă vor decide să lanseze un covor de bombe și pur și simplu să șteargă istoria acestei regiuni… și să ne distrugă pe toți, atunci vor intra în Kiev. Dacă acesta este scopul lor, lăsați-i să intre, dar vor trebui să trăiască singuri pe acest pământ”, a declarat Zelenski.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că Rusia ar putea folosi arme chimice în urma invaziei sale în Ucraina și că o astfel de acțiune ar fi o crimă de război, potrivit unui interviu acordat ziarului german Welt am Sonntag, preluat de Reuters.

„În ultimele zile, am auzit afirmații absurde despre laboratoare de arme chimice și biologice”, a declarat Stoltenberg, citat de Welt am Sonntag, adăugând că Kremlinul inventează pretexte false pentru a justifica ceea ce nu poate fi justificat.

„Acum că aceste afirmații false au fost făcute, trebuie să rămânem vigilenți, deoarece este posibil ca Rusia însăși să planifice operațiuni cu arme chimice sub această fabricare de minciuni. Aceasta ar fi o crimă de război”, a declarat Stoltenberg.

El a adăugat că, deși poporul ucrainean rezistă cu curaj invaziei rusești, zilele următoare vor fi, probabil, mult mai grele.

Al patrulea succes la rând pentru SCM OHMA Timişoara în campionat. „Leii” s-au impus în runda de prelungiri la Constanţa

0
Foto: Baschet Club Athletic Constanta / Facebook

SCM Timişoara a început bine luna martie şi a înregistrat un nou succes pe teren străin. „Leii din Banat” s-au impus azi, scor 71-65, în fief-ul celor de la BC Athletic Constanţa. Este al patrulea consecutiv şi totodată al 11-lea triumf stagional pentru bănăţeni.

Timişorenii au avut +8 după primul sfert, 20-12. Apoi gazdele de la Athletic Neptun au mai „strâns” tabela iar la pauză scorul a fost 36-29 pentru SCM OHMA. Încă patru puncte au fost recuperat de amfitrioni în sfertul 3 (17-13 pe segment), aşa că lupta din ultimul sfert a fost şi mai aprigă. Iar până la urmă a rezultat un echilibru perfect, aşa că s-a intrat în repriza suplimentară. Una în care alb-violeţii au triumfat la o diferenţă de şase puncte (9-3).

Adica McNeilly, cu 15 puncte, a fost principalul marcator al constănţenilor. Pentru câştigători, Darrion Strong a reuşit nu mai puţin de 24 puncte. Ceilalţi realizatori ai SCM-ului au fost: Gajic 9 puncte, E. Petrescu 3, Komatina 5, Talton II 11, Mirkovic 4, Lazar 1, Olah 6 şi Brown 8.

SCM OHMA Timişoara are un record „11 cu 8” acum în Liga Naţională şi se află momentan pe 9. Pentru „lei” urmează încă o deplasare, pe 15 martie, de la ora 17.00, la Focşani.

Ripensia a pierdut la Slobozia. Gazdele au sărbătorit intrarea în play-off, roş-galbenii nu par să aibă emoţii în play-out

0
Foto: Sebastian Tataru (arhivă)

Ripensia Timişoara a cedat, scor 0-1, pe terenul Unirii Slobozia, în ultima rundă a sezonului regular al Ligii 2. În ciuda eşecului roş-galbenii au o grupă mai acceptabilă de play-out cu slabe şanse de a ajunge pe loc de baraj. Pentru gazde a fost mare sărbătoare, ialomiţenii ajungând în premieră în Top 6!

Golul a fost marcat în minutul 29, când Christo Bolohan, a punctat din assist-ul lui Mustacă, cu un şut imparabil. Roş-galbenii au avut probleme şi cu noul atacant, Gavra ieşind accidentat din minutul 30. Fridrich a fost periculos pentru oaspeţi în partea secundă, dar Slobozia a avut controlul şi mai multe ocazii. La final amfitrionii au sărbători premierea, intrarea în play-off, cu doar 33 de puncte.

„Sunt dezamăgit de rezultat. Pentru că nu meritam după părerea mea să pierdem jocul, un meci pe care l-am început foarte bine… Am avut 7-8 cornere în prima repriză şi cred că puteam să decidem meciul din prima parte. Golul l-am luat pe tranziţie negativă, după pierderea mingii, ne-au surprins la un contraatac… În general sunt mulţumit de determinarea jucătorilor, de atitudinea lor. În repriza a doua puteam să ne creăm mai multe ocazii de gol, pentru că am avut multă posesie, însă cred că per ansamblu jocul nostru a fost unul bun, în ton cu filosofia care o implementez la această echipă şi maniera de joc pe care mi-o doresc”, a spus Florin Fabian după joc.

Cu 25 de puncte la intrarea în play-out, de pe locul 12, „Ripi” are o grupă B mai mult decât acceptabilă, doar cu Buzăul (32 puncte) şi Dejul (28) peste ea. Iar Viitorul Pandurii (24), Braşov (14), Unirea Constanţa (11) şi Astra (-1) sunt în spatele roş-galbenilor. Ţintarul se stabileşte luni.

Unirea Slobozia: Poiană – Ibrian, I. Dinu, Perju, C. Toma (cpt.) – Coadă, Cruceru – Mustacă (73, Greu), Bolohan (90, Dorobanţu), Afalna (90, Traşcu) – Gulceac (73, Gherghiceanu). Antrenor: Adrian Mihalcea.

Ripensia: I. Rus – Sturzu (86, Stoica), Rogac, Fridrich, Gladun – Stoi (46, Vidrăsan), T. Călin (77, V. Macrițchii) – Ivancevic, M. Ene (77, Golda), Mitrov – Gavra (31, Matiș). Antrenor: Florin Fabian.

Suporterii au mărşăluit pentru stadion după eşecul cu Hermannstadt pe „înghesuitul” „Ştiinţa”. Loc de baraj la start de play-out

2

Politehnica Timişoara nu a scăpat de emoţii după ce a pierdut ultimul joc din sezonul regular, scor 1-2, cu FC Hermannstadt. Alb-violeţii sunt la startul play-out-ului pe loc de baraj iar la final suporterii şi-au strigat păsul vizavi de stadion printr-un marş încheiat fără incidente în faţa Prefecturii.

Să fi fost 1.500 de oameni, mai mult sau mai puţin, greu de zis pe vechea arenă din centrul oraşului, unde oamenii, mai mult în picioare s-au înghesuit să vadă fotbal. Dacă în tribune a fost ca pe vremuri, mai ales după închiderea singurei arene destinate performanţei din oraş, nici pe teren lucrurile nu s-au prezentat grozav. Gazonul mai greu a făcut aproape imposibilă construcţia ambelor echipe.

Din baloane săltate şi ricoşate din centrul terenului au apărut însă şi goluri frumoase. Chiar dacă sibienii au deschis scorul, în minutul 33 prin Paraschiv, servit de Opruţ, Poli a punctat „artistic” prin Ursu. Pe finalul primei părţi „şeptarul” a lobat superb peste Muţiu în cros şi a declanşat fiesta. Dar bucuria a fost anulată imediat după pauză de o altă reuşită frumoasă, ex-alb-violetul Călin Popescu a trimis şi el un şut de senzaţi în dreapta lui Păduraru, pentru 1-2. În rest oaspeţii au profitat de maniera de arbitraj a lui Cristian Codrea şi au blocat practic meciul. În final Mera s-a ciocnit de Antoche după ce a lovit mingea, dar jocul a mers mai departe. Poli va da acum bătălii cu Csikszereda (33 puncte), Metaloglobus (28), Poli Iaşi (25), Şelimbăr (23), Călăraşi (7 – mai are de disputat un joc) şi Brăila (2) pnetru a nu risca un baraj. Grupa A de play-out e începută de alb-violeţi de pe 5, cu 21 de puncte, loc de baraj cu poziţia similară din Grupa B. Ţintarul va fi stabilit luni.

Politehnica Timișoara: Păduraru – D. Radu, Mera (cpt.), Bocșan, Oanea – D. Andrei (66, Sofran), R. Lazăr (86, Vukoje), Ignea, Ursu – Zaluschi (66, Iamandache), Gerbi (46, Sîntean). Pe bancă: Devenish-Meares – Plumbuitu, Huminic, Olariu, Bîrnoi. Antrenor: Nicolae Croitoru

FC Hermannstadt: Muțiu – Pantea, Bejan, Antoche, Opruț – Mino Sota, Biceanu – P. Petrescu (cpt., 70, Balaure), I. Năstăsie (70, Buhăcianu), C. Popescu (90+2, Bucuroiu) – D. Paraschiv (58, Hora). Pe bancă: I. Pop – I. Stoica, Issah, Blejdea, Tomșa. Antrenor: Marius Măldărășanu

„A fost un joc în care ne-am pus speranţe. Era ultimul joc al campionatului regular, chiar dacă întâlneam un adversar bun, foarte bun. Cred că şi parcursul nostru de până la ora jocului demonstra că suntem pe o pantă ascendentă şi ne puneam speranţe. Din păcate cred că am respectat mai mult decât ar fi trebuit adversarul în anumite momente ale jocului şi lucrul acesta ne-a costat. Am început foarte bine jocul. Am avut o ocazie mare de a înscrie. Am primit uşor două goluri. Cel puţin golul al doilea şi la începutul reprizei a doua, era 1-1, aveam timp să gestionăm altfel repriza a doua. Însă, foarte foarte uşor, o greşeală impardonabilă… Nu am mai avut forţă să revenim, am făcut eforturi, însă nu am reuşit să ne creăm situaţii foarte clare de a înscrie. Nu a existat decât o presiune asupra adversarului şi cam atât. Păcat pentru că, repet, era un moment bun pentru echipă, poate că şi absenţele au contat într-o oarecare măsură însă asta nu este o scuză… Trebuie să ne recuperăm după jocul de astăzi. Trebuie să ne recăpătăm încrederea, să muncim şi eu sper ca evoluţiile şi, în primul rând, rezultatele să ne ajute să ieşim bine!”, a declarat la final Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii, preocupat acum de play-out.

De partea cealaltă, Marius Măldărăşanu e convins că diferenţa de valoare a loturilor a făcut diferenţa: „Cred că valoarea, era normal, avem echipă bună, venim după o înfrângere dureroasă etapa trecută, mă bucur încă o dată că am avut reacţie. Din păcate am tot pierdut puncte, poate şi pe fondul unor jocuri proaste, poate şi pe fondul altor probleme, nu vreau se dezvolt, însă cred că a fost o primă repriză mult mai bună a noastră, totuşi având prima ocazie parcă am revăzut jocul cu Clujul, având prima ocazie, după care Clujul ne-a marcat gol. Acum, la fel, avem ocazie pe început şi pe urmă pe contraatac au ei ocazii foarte mari. După care am controlat jocul şi sunt nişte reguli nescrise în fotbal. Nu vreau să intru iar în detalii legat de partea tehnico-tactică însă mai sunt 30 de secunde şi luăm un gol care nu era anunţat de nimic. În a doua repriză, bineînţeles un gol foarte frumos al lui Popescu, îl felicit, un copil extraordinar şi ceea ce face el arată că munca bate talentul. Asta vizavi de Oroian, pe care suntem foarte supăraţi. Pe final am încercat să fim pragmatici… A fost poate o finală pentru noi, sunt trei puncte mari în economia play-off-ului”.

Marşul Respect Pentru Sportul Timişorean, imediat după meci

Fanii nu au uitat adevărata problemă din „background”, arena. Cu „Dan Păltinişanu” închis Politehnica nu ştie sigur pe ce stadion se va baza după ce „Ştiinţa” va intra şi ea într-un proces de renovare. Deşi a fost o înfrângere, câteva sute de fani s-au deplasat, însoţiţi de forţe de ordine, pe traseul Michelangelo, Podul Decebal, până la Consiliul Judeţean Timiş. Nu au lipsit cântecele specifice din repertoriu, cât despre problema „de peste 30 de ani” a infrastructurii, ultraşii au scanda „Ruşine să vă fie!”, în faţa instituţiei, fiind weekend dinăuntru au „răspuns”, ieşind afară, doar angajaţi, oameni de serviciu, preocupaţi şi ei de pază în principal. Pe această temă se aşteaptă o întâlnire a lui Alin Nica, şeful CJT, cu reprezentanţi ai clubului în zilele următoare, dar soluţia pare departe…

România produce cantități de floarea soarelui care acoperă de 10 ori nevoia de consum

0
Floarea soarelui

România produce în fiecare an o cantitate de floarea soarelui suficientă pentru a acoperi de 10 ori nevoia de consum de ulei, spune secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Sorin Moise.

Ministerul Agriculturii transmite că există stocuri suficiente de ulei și de materie primă pentru producerea de ulei.

România produce în fiecare an o cantitate de floarea soarelui suficientă pentru a acoperi de 10 ori nevoia de consum de ulei, a spus, sâmbătă, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Sorin Moise.

De exemplu, anul trecut a fost o producție record de 3 milioane de tone.

„Asigurăm cetățenii că producția agricolă a României are capacitatea de a oferi toate resursele alimentare de care avem nevoie”, a declarat sursa citată.

Scade numărul de infecții cu virusul SARS-COV-2. Spitalele din Timișoara unde sunt focare

0

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.743 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 231 mai puțin decât în ziua anterioară. 339 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.601 cu 299 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 595 de persoane, cu 13 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 595 de pacienți internați la ATI, 535 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 186 sunt minori, 184 fiind internați în secții, cu 22 mai puțin decât în ziua anterioară și 2 la ATI, similar cu ziua anterioară.

Până astăzi, 64.335 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 11.03.2022 (10:00) – 12.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 59 decese (33 bărbați și 26 femei), dintre care 12 anterioare intervalului de referință.

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 196 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 1.359 de teste, dintre care 706 teste rapide. Numărul este în continuă scădere, după ce ieri au fost confirmaţi 242. În Timiş, 142 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 28 la ATI, în creşetere faţă de ieri când erau 21.

Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 30 persoane au vârsta sub 18 ani.

Numărul total de decese a ajuns la 2004, în ultima zi trei persoane infectate cu SARS-COV-2 şi-a pierdut viaţa.

La aceasta dată, la nivelul județului Timiș, în contextul pandemiei COVID-19, 2 focare sunt active și se află în supraveghere epidemiologică.

SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA- 6 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA- 4 cazuri confirmate – Focar în supraveghere.

Cum a blocat Primăria Timișoara reabilitarea Gării de Nord de către CFR. Ce spune ministrul Grindeanu

2

Când Primăria Timişoara şi CFR-ul nu se pun de acord cum ar trebui să arate Gara de Nord, lucrările de reabilitare vor mai întârzia. Mult.

Aflat la Timişoara, ieri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu aşteaptă schimbarea legislaţiei în domeniul licitaţiilor publice, aceasta având şi rolul de a înlesni înţelegea dintre Primărie şi CFR.

CFR Infrastructură s-a adresat Comisiei de Urbanism pentru modificarea designului din autorizația de construcție aprobată de primărie pentru că studiul DALI aprobat pe toată țara pe toate proiectele impune o anumită soluție tehnică, afirmă Grindeanu. Solicitarea a fost transmisă și deja dezbătută de respectiva comisie, dar soluția solicitată de CFR, a pornit o negaţie din partea comisiei.

Pe scurt, CFR vorbea despre o placare a clădirii cu plăci de aluminiu, iar cei de la Primărie spun că mai bine ar fi o placare cu piatră, care s-ar încadra în arhitectura zonei. Aşadar, proiectul va trebui regândit, iar lucrarea este blocată şi cu siguranţă va mai întârzia.

„Eu nu contest dreptul primăriei de a avea și impune propria viziune, despre cum să arate clădirile. Dar e și dreptul proprietarului de a avea opțiuni. O să încerc să deblochez acest proiect, acest ping-pong va înceta odată cu adoptarea acestei legi. Se pierde foarte mult timp pe schimb de adrese între autorități”, a spus Sorin Grindeanu.

Deputatul Ben Oni Ardelean anunță mișcarea strategică pentru România care ar aduce independența energetică

2

Deputatul PNL Timiș, Ben Oni Ardelean, a vorbit, astăzi, despre mișcarea prin care România  și-ar putea asigura independența energetică.

”Marea Neagră românească deține 200 miliarde metri cubi de zăcăminte de gaze naturale. În prezent, România extrage doar 11 miliarde pe an. Adoptarea rapidă în Parlament a legii offshore va permite dublarea capacității de extracție” , a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Ardelean susține că ”e momentul să luăm taurul de coarne și să modificăm această lege în procedură de urgență!”

Dublu Click cu impact la Timișoara: „Am fost încântați de reacția publicului care ne-a primit cu brațele deschise“

0

Primul concert din Timișoara al formației Dublu Click, care a avut loc zilele trecute, a reprezentat o adevărată sărbătoare pentru melomanii locali, recitalul trupei care a lansat cu această ocazie albumul de debut „Momente“ fiind unul cât se poate de apreciat de publicul prezent. Formația din Alba Iulia care îi are în componență pe  Ilaria Sardiello, Cristi Popovici, Andrei Susa și Alex Tarocco a cântat în Manufactura și le-a oferit celor prezenți o porție proaspătă de pop – rock iar unul din atu-urile care adaugă un plus de șarm pieselor celor de la Dublu Click este faptul că solista Ilaria și tobarul Alex sunt născuți în Italia.

„Concertul a fost super, atmosfera ca într o familie, foarte prietenoasă. Am fost încântați de reacția publicului, care ne-a primit cu brațele deschise și așteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem la Timișoara. Am cântat cele 8 piese ale albumului Momente, un cover în limba italiană și, foarte interesant, am început concertul cu o piesă care ca vi fi pe următorul nostru  album. Pentru unii dintre noi a fost prima vizita în Timișoara și am rămas plăcut impresionați de centrul orașului. Din păcate timpul care l-am petrecut la Timișoara a fost scurt  dar ne dorim să revenim în curând aici“, ne-au declarat membrii formației.

Trupa  va susține un concert în cadrul festivalului Let’s MEAT , care va avea loc în perioada  1-3 iulie la Summer Camp Brezoi, iar următorul concert al celor de la Dublu Click în zona noastră se va desfășura la Deva în Club John’s, în data de 1 aprilie.

 

 

 

Târgul Apicol Ghiroda, deschis pentru două zile

0

Târgului Apicol Ghiroda s-a deschis, astăzi, în curtea Căminului Cultural din Comuna Ghiroda, jud. Timiș.

”Primăria Ghiroda în parteneriat cu Asociația Apis Banatica organizează cea de-a XI-a ediție a Târgului Apicol în data de 12-13 martie 2022, un eveniment de mare importanță pentru comunitatea din Ghiroda dar și pentru apicultorii și comercianții din toate regiunile țării”, se arată în comunicatul administrației locale.

În cele două zile de târg, participanții vor asista la spectacole și momente artistice, iar copiii vor putea lua parte la ateliere de pictură și desen. Accesul în interiorul Târgului se va putea face fără Certificatul Verde, ca urmare a ridicării stării de alertă și renunțarea la restricțiile care permit accesul doar pe baza acestuia.

RĂZBOI ÎN UCRAINA ziua a 17 a Explozii auzite la Kiev, în timp ce trupele rusești se apropie de capitala Ucrainei UPDATE 6 Rusia acuzată că a tras asupra unui convoi de refugiați

0

UPDATE 6 Serviciul de informații ucrainean a acuzat sâmbătă Rusia că a tras asupra unui convoi care evacua femei și copii din satul Peremoha din regiunea Kiev, ucigând șapte persoane, inclusiv un copil, relatează Reuters.

„După atac, ocupanții au forțat rămășițele coloanei să se întoarcă în Peremoha și nu le lasă să iasă din sat”, a declarat serviciul de informații într-un comunicat, adăugând că nu se cunoaște numărul total al răniților.

„Rușii au tras asupra unei coloane de femei și copii în timp ce încercau să evacueze din satul Peremoha, în regiunea Kiev, de-a lungul unui coridor „verde” convenit. Șapte persoane au murit, inclusiv un copil”, a precizat comunicatul.

Reuters nu a reușit imediat să verifice raportul, iar Rusia nu a oferit niciun comentariu imediat.

UPDATE 5 Președintele francez Emmanuel Macron i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să pună capăt asediului în timpul unei convorbiri telefonicela care a participat cancelarul german Olaf Schulz. Un oficial din cadrul președinției franceze, citat de Reuters, spune că Putin nu părea pregătit să pună capă

Un oficial din cadrul președinției franceze, citat de Reuters, spune că Putin nu părea pregătit să pună capăt războiului. Cei doi lideri vest-europeni au repetat, de asemenea, apelul la încetarea focului ca o condiție pentru negocieri complete.

De asemenea, președinția franceză l-a acuzat pe Putin de „minciuni” după ce acesta a afirmat că soldații ucraineni sunt responsabili de încălcări ale drepturilor omului, relatează AFP.

Președintele francez Emmanuel Macron l-a îndemnat pe Putin și să ridice asediul asupra orașului Mariupol din sudul Ucrainei, unde oamenii trăiesc de câteva zile fără apă și fără energie electrică.

UPDATE 4 Viceministrul de externe rus a ameninţat sâmbătă Statele Unite, declarând că Rusia ar putea lua la ţintă transporturile de arme către Ucraina, unde armata rusă avansează de două săptămâni, notează France Presse.

„Am avertizat Statele Unite că livrarea de arme pe care o orchestrează din mai multe ţări nu este doar un gest periculos, dar şi un act ce face din convoaiele menţionate ţinte legitime”, a subliniat Serghei Riabkov într-un interviu acordat postului de televiziune Pervâi Kanal, citat de AFP. El a citat în special sistemele portabile de apărare aeriană şi sistemele de rachete antitanc.

Riabkov a precizat că „garanţiile de securitate” cerute de Rusia Occidentului, inclusiv asigurarea că Ucraina nu va adera niciodată la NATO, nu mai sunt valabile.

„Situaţia s-a schimbat complet. Chestiunea este acum să obţinem implementarea obiectivelor liderilor noştri”, a spus el, făcând referire la „demilitarizarea” Ucrainei cerută de Kremlin.

Dar el a adăugat că „dacă americanii sunt dispuşi să facă acest lucru, putem desigur să reluăm dialogul”, precizând că Moscova este pregătită în special în ceea ce priveşte acordurile Start pentru limitarea arsenalelor nucleare. „Totul depinde de Washington”, a insistat el.

Rusia a pregătit o listă de sancţiuni de represalii împotriva Occidentului, a mai anunţat Riabkov în interviul la primul canal al televiziunii de stat ruse, citat de news.ru.
Moscova a pregătit şi va publica în curând o listă de sancţiuni personale împotriva Occidentului, a spus viceministrul de externe rus. El a subliniat că politicieni, antreprenori şi alte personalităţi vor fi supuse restricţiilor.

„Listele sunt gata, lucrăm la asta”, a declarat Riabkov, subliniind că în elaborarea unui răspuns, Moscova „va da dovadă de calm”. În acelaşi timp, potrivit lui Riabkov, autorităţile ruse au capacitatea de a minimiza daunele din restricţiile introduse.

„Ştiam că de la americani te poţi aştepta la orice truc în orice moment. Ne pregăteam pentru această situaţie la care asistăm acum. Este irelevant pentru operaţiunea specială, nu are legătură cu aceasta”, a mai declarat viceministrul de externe rus.

UPDATE 3 Protest masiv la Melitopol față de răpirea primarului Ivan Fedorov de către forțele rusești. „Libertate pentru primar” și „Fedorov”, a scandat mulțimea, potrivit unui scurt video realizat de televiziunea de stat ucraineană pe pagina sa de Facebook.

Forțele rusești au ocupat Melitopolul la câteva zile după invazia care a început la sfârșitul lunii februarie.

Primarul Fedorov a fost văzut vineri într-o înregistrare video în timp ce era scos de către bărbați înarmați din clădirea guvernamentală din oraș. La scurt timp după aceea, procurorul regional din Luhansk, susținut de Rusia, a spus că primarul a comis infracțiuni de terorism și că este anchetat. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat „răpirea” lui Fedorov drept o „crimă împotriva democrației”, într-o înregistrare video postată vineri pe Facebook.

UPDATE 2 Un depozit de produse congelate a luat foc sâmbătă dimineața din cauza bombardamentelor în districtul Brovary, la nord-est de Kiev, potrivit Ministerului ucrainean de Interne. Cea mai mare parte a forțelor rusești se află la 25 de kilometri de Kiev.

Bombardamentul a avut loc în satul Kvitneve, sâmbătă dimineața, a precizat Ministerului ucrainean de Interne.

Pe de altă parte, cea mai mare parte a forțelor terestre rusești se află la aproximativ 25 de kilometri de centrul capitalei ucrainene, Kiev, a declarat sâmbătă Ministerul britanic al Apărării.

„Luptele la nord-vest de Kiev continuă. Elementele coloanei rusești mari de la nord de Kiev s-au dispersat. Acest lucru s-a întâmplat probabil pentru tentativa de a înconjura orașul. Ar putea fi, de asemenea, o încercare a Rusiei de a-și reduce vulnerabilitatea la contraatacurile ucrainene, care au afectat semnificativ forțele rusești”, a precizat ministerul. Celelalte orașe-cheie Harkov, Cernihiv, Sumy și Mariupol rămân încercuite de forțele rusești, a adăugat ministerul.

UPDATE 1 Numărul persoanelor care au părăsit Ucraina de la începerea invaziei militare ruse a depăşit 2,5 milioane, a anunţat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), informează DPA. Potrivit datelor ONU, peste 1,5 milioane de oameni au plecat din Ucraina spre Polonia, aproximativ 225.000 spre Ungaria, 176.000 spre Slovacia şi 282.000 spre alte ţări europene.

Știrea inițială

Echipele CNN din Kiev au raportat că au auzit explozii în primele ore ale dimineții de sâmbătă. Nu este clar dacă exploziile au fost lovituri rusești sau ucrainene.

Luptele continuă la periferia capitalei ucrainene, administrația orașului afirmând că zonele din nord rămân cele mai periculoase, inclusiv suburbiile Bucha, Irpin și Hostomel, precum și districtul Vyshorod, la nord de Kiev. Luptele s-au intensificat, de asemenea, în Brovary, dincolo de râul Nipru, la est de oraș.

Pe măsură ce forțele rusești presează din mai multe direcții, pare că intenția este de a înconjura complet orașul, de a înfometa orașul, de a bombarda orașul și apoi, în cele din urmă, de a încerca să răstoarne guvernul (pe Volodimir Zelenski)”, a declarat un corespondent CNN.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat pentru CNN că orașul dispune de resurse – inclusiv alimente și provizii medicale – doar pentru una sau două săptămâni.

„Forțele ucrainene sunt peste tot” în Kiev, spune corespondentul CNN: „Au săpat poziții defensive de-a lungul tuturor arterelor principale care duc în oraș, au pus capcane pentru tancuri în jur. Acesta este un oraș puternic fortificat acum. Și chiar dacă forțele rusești vor reuși să-l încercuiască, va fi o bătălie puternică”.

Jurnaliștii CNN aflați în orașul Dnipro, din centrul Ucrainei, au declarat că au auzit cel puțin două explozii și au observat ceea ce par a fi rămășițele unor tiruri antiaeriene, sâmbătă dimineață. Echipa a văzut, de asemenea, fum ridicându-se la est de râul care străbate orașul. Sirenele de raid aerian au început la ora locală 5:25 a.m. sâmbătă și continuă să sune. Primarul orașului, Boriys Filatov, a declarat că sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au respins cu succes atacul, fără a fi înregistrate victime, potrivit Kyiv Independent.

Insula Cotu Mic, comoara neglijată de pe râul Timiș

0

Primăvara, cu zile din ce în ce mai calde care îndeamnă la plimbări tot mai lungi, se apropie cu pași repezi și toată lumea e dornică să iasă din case și să ia o gură de aer, mai ales după ridicarea restricțiilor care au impus atâtea privațiuni în ultimii doi ani.

O oază de verdeață în inima orașului

Unul din locurile îndrăgite de lugojeni este insula Cotu Mic, o adevărată oază în inima orașului, potrivită pentru câteva ore de destindere, dar și o posibilă atracție pentru turiști. Pe insula aflată pe albia râului Timiș, între două brațe ale acestuia, un loc ideal pentru diferite activități sportive și de divertisment, există o bază sportivă cu terenuri de tenis de câmp pentru amatori, un ștrand cu un bazin de înot și mult spațiu verde, cu numeroase specii de plante, arbuști, arbori, păsări și animale mici.

Abandonată în ultima vreme și complet neglijată, insula a ajuns în paragină, mai ales după inundațiile de acum doi ani, care au pricinuit stricăciuni mari  digului de apărare și au permis pătrunderea apei pe insulă.

Voluntariat pentru repunerea insulei în circuitul turistic

Asociația „Verde de Banat” a început încă de la sfârșitul lunii trecute un proiect intitulat „Lugojenii își îngrijesc insula”, prin care se dorește o transformare complexă a insulei, în primul rând refacerea spațiului verde, pentru ca atât lugojenii cât și cei care vizitează orașul și doresc să se recreeze pe insulă câteva ceasuri, să aibă parte de un loc cât mai plăcut, încă din această vară. Pentru început, la proiect au luat parte peste 150 de elevi de la școala gimnazială din Coșteiu și de la mai multe licee lugojene, care au început să curețe insula de vegetația uscatăși să adune deșeurile. Următorul pas va fi acela de plantare a unor noi copaci, vor fi amenajate aleile de pe insulă și va fi montat un nou mobilier urban.

Proiectul este finanțat prin fondul „Pentru un viitor mai bun în comunități”, un program coordonat la nivel național de federația „Fundațiile Comunitare din România”, finanțat de Lidl România și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Timișoara. Cei care doresc să participe la realizarea acestui proiect pot solicita informații la numerele de telefon 0728 961 929, 0759 034 915 sau la adresa de e-mail verdedebanat@gmail.com.

Surse foto: redesteptarea.ro, mapio.net

Două persoane, reținute de polițiști după ce au tâlhărit un bărbat în zona Gării de Nord din Timișoara

0

Un bărbat în vârstă de 39 de ani și o femeie în vârstă de 28 de ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspecți că au tâlhărit un bărbat de 45 de ani, în zona Gării de Nord din Timișoara, incident petrecut acum aproape trei săptămâni.

„În data de 10 martie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș, au identificat un bărbat, de 39 de ani și o femeie, de 28 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». În fapt, în data de 20 februarie 2022, în zona Gării de Nord din Timișoara, cei doi, prin amenințări cu acte de violență, ar fi deposedat un bărbat, de 45 de ani, de suma de 3.000 de lei. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile magistrații au dispus față de cei doi măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a suspecților și recuperării prejudiciului.

Atenție, șoferi! Se inchide temporar pasajul Michelangelo din Timișoara

0

Restricții rutiere. Primăria Municipiului Timișoara anunță închiderea traficului rutier prin pasajul Michelangelo, în data de 12 martie 2022, în intervalul orar 8:00 – 15:00 în vederea executării reviziei periodice, respectiv curățarea cuvei pompelor din pasaj.

„Menționăm faptul că lucrările vor fi semnalizate de către Aquatim. Vă mulțumim pentru întelegere!”, se arată într-un comunicat al Primăriei Timișoara.

Oferiți pereților dumneavoastră un aspect proaspăt cu vopsea nouă

0
Male Painter with arm crossed holding paint roller, Interior working with paint roller in room, shape and structure.

Atunci când simțiți nevoia de o schimbare în interiorul locuinței, dar nu dispuneți de suma necesară achiziționării unor noi obiecte de mobilier, puteți împrospăta atmosfera din casă prin schimbarea culorii pereților. Un strat de vopsea este suficient pentru obținerea unui interior confortabil, de actualitate, care să ofere un aspect proaspăt întregii locuințe.

Împrospătarea pereților și protejarea lor

Vopsirea pereților de cele mai multe ori are un efect revigorant asupra întregii locuințe. Aceștia devin mult mai curați, iar vopseaua îi va proteja de factorii ambientali, precum temperaturi sau umiditate. Tencuiala pereților și pereții realizați din rigips, în timp, pot absorbi umiditate. O dată la câțiva ani, împrospătarea acestora cu un nou strat de vopsea, îi va ajuta să-și păstreze integritatea, protejându-i de umezeală, mucegai, praf și murdărie.

Obțineți un design estetic impresionant

De cele mai multe ori, pereții sunt vopsiți în culori clasice, simple, fără să dețină un aspect care să impresioneze. În același timp, în funcție de dimensiunile locuinței, pereții pot fi vopsiți în culori mai deschise sau închise. Dacă dispuneți de o locuință micuță, alegeți o zugravire clasică și să  vopsiți pereții în culori deschise, pentru a mări vizual spațiul. În schimb, o locuință mai mare, se pretează excelent pentru culori în tonuri mai închise și cu un design caracterizat prin linii, cercuri, pete de culori strălucitoare.

Personalizați pereții locuințelor

Un zugrav specialist vă poate ajuta să obțineți un aspect unic al pereților, prin combinarea culorilor și realizarea unor culori strălucitoare, mai mult sau mai puțin țipătoare, metalice sau cu glitter. Totul ține de preferințele fiecăruia în materie de design, iar un zugrav vă va putea consilia în privința vopselelor și artificiilor folosite pentru acoperirea pereților cu o vopsea adecvată.

Alegeți profesioniști pentru vopsirea pereților

Atunci când ați decis că a venit momentul unei schimbări și vreți să începeți prin vopsirea pereților, pentru a obține un efect final garantat, angajarea unui zugrav profesionist, reprezintă cea mai bună modalitate.

Prin intermediul aplicației Wilio, veți putea găsi în cel mai scurt timp, un zugrav, care să vă ajute să transformații total aspectul locuinței. În urma introducerii unei cereri în aplicație, veți primi mai multe oferte din partea specialiștilor, urmând să o acceptați pe aceea care se potrivește nevoilor dumneavoastră. Profesioniștii din cadrul Wilio vă vor ajuta să împrospătați aspectul pereților, utilizând produse de calitate înaltă pentru un aspect final impecabil.

Importanța alegerii unui zugrav pentru pereții dumneavoastră

Importanța alegerii unu zugrav profesionist nu constă doar în folosirea unei tehnici de aplicare perfectă a vopselei din prima. Un zugrav va putea alege tipul de vopsea potrivit în funcție de pereții din locuință pentru ca aceasta să poată fi aplicată cu ușurință, în doar două-trei straturi.

Decizia de a vopsi pereții pe cont propriu, nu este una tocmai ideală atunci când aveți un job full time, iar weekend-urile doriți să le păstrați pentru relaxare. Un zugrav profesionist se va ocupa în locul dumneavoastră, acesta fiind jobul lui full time. Totodată, tehnica mânuirii pensulelor, îi va fi mult mai la îndemână, reușind să termine de vopsit pereții într-un timp cât mai scurt.

De asemenea, un zugrav profesionist va dispune de instrumentele necesare realizării unor eventuale reparații, cât și de instrumentele necesare vopsirii pereților.

Unul dintre cele mai mari avantaje pe care vi le oferă un zugrav, este calitatea finală a lucrării. Rezultatele vor fi peste ceea ce puteați realiza pe cont