Pagina 8

Senatorul Răducanu, atac la USR care are „o tactică absurdă și irațională care nu ajută în niciun fel cetățeanul român”

0
Senatorul PSD de Timiș, Sebastian Răducanu, a acuzat USR că vrea să blocheze „scăderea facturilor românilor, abordând o tactică absurdă și irațională care nu ajută în niciun fel cetățeanul român”. Asta după ce partidul condus de Cătălin Drulă a atacat, la Curtea Constituțională a României, proiectul de lege al PSD privind finalizarea hidrocentralelor din ariile protejate.
„Fără niciun fel de motiv logic, USR împiedică creșterea capacității României de a produce energie curată și la un preț scăzut. Hidrocentralele Răstolița, Bumbești și Dumitra sunt construite în proporție de peste 90%, așadar demersul USR nu ar îmbunătăți cu nimic protejarea mediului în zonele respective”, a scris senatorul.
Răducanu a concluzionat că „practic, acești domni foarte bine pregătiți, care au arătat tot ce pot, cât timp au fost la guvernare, consideră că protejează mediul prin abandonarea unor centrale, nu prin punerea lor în funcțiune, cu respectarea normelor de protecție a mediului. O asemenea gândire împiedică dezvoltarea țării și a binelui tuturor!”

Comunicat de presă

0

CROSS-BORDER NETWORK FOR EDUCATION AND
RESEARCH OF NATURAL RESOURCES
e-MS Code: RORS-279
ACRONYM: NeteRNR
TOTAL FUNDS CONTRACTED: € 1 124 337.90
LEAD PARTNER: Banat’s University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine
“King Michael I of Romania” from Timisoara – BUAS

PROJECT PARTNER: Regional Development Agency Juzni Banat from Pancevo – RDAJB

Acest proiect tratează provocările comune în protecția și utilizarea durabilă a
principalelor resurse naturale, terenuri agricole și apă, în regiunea transfrontalieră a
regiunii Banatului de Sud și a județului Timiș. În aceste două regiuni poluarea nu
este monitorizată sistematic. Lipsa datelor determină lipsa acțiunilor din partea
utilizatorilor direcți, autorităților și populației rezidente cu privire la protecția și
utilizarea durabilă a resurselor naturale.
Prin acest proiect vor fi stabilite sisteme de monitorizare care vor include
monitorizarea solurilor agricole și a surselor de apă din regiunea transfrontalieră.
Solul și apa vor fi monitorizate pentru poluanți antropici. În acest fel urmează să fie
stabilite practic două sisteme de monitorizare. Un sistem de monitorizare va
monitoriza solul, iar celălalt va monitoriza apa. Acești poluanți includ poluarea din
agricultura intensivă: metale grele (provenite din utilizarea îngrășămintelor),
fungicide, erbicide și insecticide utilizate în agricultură. Ca parte a sistemului de
monitorizare va fi realizată o hartă a locurilor de prelevare, una pentru sol și una
pentru apă. Vor fi definite 56 de locuri de prelevare de probe de sol și 27 de locuri de
prelevare de probe de apă individual pentru partea sârbă și românească a frontierei.
Prelevarea de probe de sol va avea loc cel puțin o dată pe sezon, având în vedere că
solul este un mediu inert care nu se schimbă rapid în timp. Se vor preleva mostre de
sol la nivelul solului vegetal, la 0-20 cm, 20-40 cm și la 40-60 cm adâncime. Acest
lucru ne va permite să monitorizăm migrarea poluanților în orizonturile solului, care
ar putea pune în pericol apele subterane.
Prelevarea probelor de apă va avea loc în fiecare lună, având în vedere că
compoziția chimică a apei, în special a apei curgătoare, se modifică mai rapid în
timp.
Aceste sisteme de monitorizare contribuie direct la rezultatul proiectului și la
atingerea obiectivelor specifice.
Data: 31.03.2022

Baraj din vestul țării, recepționat de autorități după 36 de ani de la începerea lucrărilor

0

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a fost, joi, în județul Hunedoara, unde a participat la recepția barajului Mihăileni, ale cărui lucrări au început în urmă cu 36 de ani.

Tánczos Barna a spus că ani de zile au fost încercări de finalizare a barajului de la Mihăielni, iar anul trecut și anul acesta s-au alocat peste 34 de milioane de lei pentru finalizarea barajului.

„Este o lucrare de extremă importanță pentru că protejează sute, mii de case și protejează localitățile din aval de viituri, de inundații. Protejăm vieți, protejăm bunuri, case, care, de fiecare dată când erau inundații și viituri, erau în pericol. Anul trecut deja am avut o situație când parțial am putut să folosim această lucrare pentru a salva casele din aval. După 36 de ani de la pornire, în sfârșit putem să spunem că acest baraj se recepționează”, a spus ministrul Mediului.

Potrivit lui Tánczos Barna, mai sunt etape procedurale de finalizat, între care procesul de expropriere și devierea drumului național.

„Trebuie să deviem înalta tensiune, linia de electricitate și putem spune că am terminat o lucrare începută în anii ’80”, a mai spus ministrul.

Construcție oprită de căderea regimului comunist

Barajul şi lacul de acumulare de la Mihăileni, aflat la 15 kilometri de municipiul Brad, la limita judeţelor Hunedoara şi Alba, se află în construcţie din anul 1987, iar lucrările trebuiau finalizate în cinci ani, potrivit proiectului iniţial. De această investiţie urmau să beneficieze peste 20.000 de oameni din zona Bradului, precum şi numeroasele uzine şi exploatări miniere din Apuseni, dispărute între timp, conform adevarul.ro. Proiectul prevedea construcţia unui baraj pe râul Crişul Alb, cu o lungime de aproape 300 de metri şi o înălţime maximă de 24 de metri, precum şi amenajarea unul lac de acumulare cu un volum de peste 10 milioane de metri cubi, o suprafaţă de 110 hectare şi o lungime de 4,5 kilometri.

În primii trei ani de la începerea lucrărilor, peste 60 la sută din proiectul hidrotehnic a fost realizat, însă după 1990, lucrările au stagnat în perioade lungi sau au avansat într-un ritm lent. În ultimii ani, Acumularea Mihăileni a rămas în conservare, iar singurele lucrări care au avut loc aici au fost de întreţinere a şantierului.

Lucrările au fost reluate în mai 2021.

Sursa foto: replicahd.ro

Ciolacu vrea excluderea lui Coarnă din PSD, după ce acesta s-a întâlnit cu ambasadorul rus

0

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță, joi, că propune excluderea din partid a deputatului Dumitru Coarnă după ce acesta, alături de alți trei parlamentari, s-a întâlnit cu ambasadorul rus la București, Valeri Kuzmin.

„Voi propune excluderea domnului deputat Dumitru Coarnă din Partidul Social Democrat, în prima ședință a conducerii partidului”, anunță Marcel Ciolacu.

El precizează că acțiunile lui Dumitru Coarnă sunt „total contrare viziunii PSD despre democrație, libertate și drepturile fundamentale”.

„PSD este un partid pro-european, care a avut un rol decisiv în aderarea României la Uniunea Europeană și NATO și care condamnă ferm agresiunea armată a Ucrainei de către Federația Rusă”, conchide președintele social-democraților.

Patru parlamentari români, printre care Dumitru Coarnă și Diana Șoșoacă, s-au întâlnit cu ambasadorul rus la București, Valeri Kuzmin.

Metoda COVID: trei escroci au convins un bătrân să le dea 60.000 euro. Suspecții, prinși după un flagrant cu focuri de armă

0

Metoda „accidentul” are acum o nouă variantă. Trei constănțeni au convins un craiovean să le dea 60.000 euro și 60.000 de lei pentru tratamentul unei rude, bolnave de COVID. Au fost prinși cu focuri de armă după ce au încercat să păcălească o altă persoană.

Trei bărbați din județul Constanța sunt bănuiți că, pe 1 martie, au sunat o femeie de 70 de ani din Craiova și au încercat să o convingă să le dea 10.000 de lei, sub pretextul asigurării tratamentului fiicei sale, bolnavă de COVID, în stare gravă la un spital din Craiova, informează IGPR.

Întrucât femeia a avut dubii, a refuzat să dea banii, fiind întocmit dosar penal pentru tentativă la înșelăciune.

În cursul aceleiași zile, bărbații au sunat un bărbat de 84 de ani, tot din Craiova, căruia i-ar fi prezentat o situație nereală și de la care ar fi primit suma de 60.000 de lei și 60.000 de euro, fiind întocmit dosar penal pentru înșelăciune.

Surse din anchetă au declarat pentru Mediafax că și în acest caz este vorba despre un fals tratament pentru o rudă bolnavă de COVID.

Noaptea trecută a fost organizat un flagrant în București, iar pentru prinderea bărbaților a fost folosit și armamentul din dotare, polițiștii executând foc în plan vertical.

Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore pentru înșelăciune.

La Spitalul Municipal din Timișoara vor fi montate detectoare de incendii

0

Consiliul Local Timișoara a aprobat, în ședința de îndată de miercuri, proiectul „Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice – modernizarea și extinderea infrastructurii de energie electrică și a IDSAI (Instalație de detectare, semnalizare și alarmare) în cadrul Spitalului Municipal.

Ca urmare, va fi încheiat un acord de parteneriat între Primăria Timișoara și unitatea sanitară, iar proiectul va fi depus pentru a obține finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Proiectul are în vedere creșterea numărului de compartimente care beneficiază de echipamente noi, prin achiziția și montajul sistemelor de detectare, semnalizare și alarmare incendii.

De asemenea, mai multe saloane vor beneficia de echipamente noi, prin achiziția și montajul instalațiilor electrice de curenți tari, inclusiv realizarea proiectului de execuție și montaj.

Valoarea totală a proiectului este de 10,6 milioane de lei inclusiv TVA, toată suma provenind din fonduri europene.

Companie de telefonie mobilă, înșelată cu peste 2,5 milioane de lei de un sindicat fictiv

0

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, au pus astăzi în aplicare 14 mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză vizând comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală.

„În cauză s-a reținut că, în cursul anului 2020, membrii grupului infracțional organizat au încheiat cu o societate de profil două contracte de furnizare de servicii de telefonie mobilă pentru un număr de 2.201 abonamente și 2.825 telefoane mobile. Ulterior, aceștia nu au achitat contravaloarea abonamentelor, iar telefoanele mobile au fost comercializate sub preţul pieţei, fără documente legale, prin intermediul unor persoane fizice şi juridice. În vederea inducerii în eroare a societății de profil, membrii grupului infracțional organizat au constituit fictiv un sindicat, care a fost folosit în activitatea infracțională pentru a crea aparența că abonamentele de telefonie sunt destinate membrilor sindicatului”, a transmis DIICOT.

Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este de 2.510.925 lei, TVA inclus.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Reprezentanții Bozankaya după ce un tramvai nou-nouț a luat foc în depou, la Timișoara: Incidentul ar fi fost cauzat de o eroare umană

0

Producătorul turc Bozankaya vine cu o serie de clarificări după ce unul dintre nioile tramvaie livrate Timișoarei a luat foc miercuri după-amiază în incinta depoului din zona Dâmbovița al STPT.

Reprezentanții Bozankaya au transmis, joi, că vehiculul se afla încă în testele de rigoare înaintea predării către beneficiar, Primăria Timișoara. Conform constatărilor preliminare, incidentul ar fi fost cauzat de o eroare umană. Însă investigația este încă în desfășurare, iar la finalizarea acesteia, Bozankya va împărtăși rezultatele cu beneficiarul.

„Evaluarea tramvaielor era efectuată de o echipă Bozankaya, condusă de managerul de testare al companiei. Testarea in situ a vehiculelor înainte de a fi puse în circulație face parte din protocolul de testare obligatoriu, iar astfel de incidente pot apărea în această etapă, scopul acestor teste fiind de a detecta orice fel de defecțiune. Primele constatări indică faptul că incidentul ar fi fost provocat de o manipulare greșită a produsului”, au transmis reprezentanții firmei turcești.

Reprezentanții Bozankaya în prezent colaborează cu autoritățile române competente pentru a descoperi cauza exactă a incidentului care s-a petrecut când tramvaiul se afla încă în seria de teste obligatorii înainte de punerea în circulație.

De altfel, înainte de acest tramvai, producătorul turc a mai livrat la Timișoara alte patru vehicule ale căror teste s-au finalizat și care funcționează în parametrii optimi, dintr-o serie de 21 de vehicule contractate de Municipalitate.

„Incidentul a avut loc în interiorul depoului, într-un mediu controlat, unde era prezentă doar echipa tehnică. Pentru noi, cei de la Bozankaya, siguranța este cea mai mare prioritate, la care nu s-au făcut compromisuri în niciunul dintre orașele în care ne-am livrat produsele, fie ele din Europa sau Asia. Toate componentele de importanță critică utilizate la fabricarea vehiculelor noastre sunt de înaltă calitate, furnizate de producători europeni reputabili certificați. Îi asigurăm pe cetățenii Timișoarei că vom investiga condițiile în care s-a petrecut acest eveniment, iar la finalizarea verificărilor, vom înainta un raport tehnic detaliat”, au transmis reprezentanții companiei.

Sursa foto: Facebook/Info trafic jud. Timiș

De ziua lor, jandarmii fac cinste cu distracție la Ziua Porților Deschise

0

Ce faci în 1 aprilie? Vrei să te dai cu tiroliana, să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție?

Vineri, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, de pe strada Gheorghe Barițiu nr. 19-21, gazdele pregătesc o serie de activități și momente, care vor începe la ora 11.00.

„Clar nu, nu este o glumă de 1 aprilie, e chiar pe bune, te așteptăm cu porțile deschise! Și apropo… dacă nu reușești să ne vizitezi vineri, cum ar fi să ne vedem duminică? E ziua noastră și te invităm în Iulius Town! Duminică, ne vedem la ora 12, în Iulius Town, asta ca să nu ratezi momentele distractive”, au transmis reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.

Abonații Aquatim din câteva localități timișene vor avea presiune scăzută a apei la robinete

0

Pentru spălarea rețelei de distribuție, vineri, 1 aprilie, între orele 9 și 15, se va întrerupe furnizarea apei în Liebling și Ghilad.

Tot vineri, 1 aprilie, se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în Ohaba Lungă, Dubești, Ghizela, Șanovița, Gruni și Belinț. Lucrările vor avea loc în intervalul orar 8-16, iar pe durata lor presiunea apei va fi scăzută.

De asemenea, vineri, 1 aprilie, se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în Sacoșu Turcesc și Vucova. Lucrările vor avea loc în intervalul orar 9-14, iar pe durata lor presiunea apei va fi scăzută.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.

11 zile de festival la Muzeul Satului. Cine urcă pe scena din Parcul Primăverii

0

muzeul satului

Consiliul Județean Timiș pregătește Parcul Primăverii, eveniment conceput pentru a fi cel mai mare festival multicultural din regiune adus în fața publicului ca și contribuție specială pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

Prima ediție a Parcului Primăverii va începe în 15 aprilie, cu acces liber și gratuit la toate activitățile culturale, de divertisment și de încurajare a petrecerii timpului liber în familie. Cele 11 zile de festival vor avea loc la Muzeul Satului Bănățean pe o suprafață de peste zece hectare și vor aduce în fața publicului cele mai frumoase rezultate ale muncii celor șase instituții de cultură finanțate de Consiliul Județean Timiș. Timișorenii, timișenii, dar și turiștii culturali se vor bucura de spectacole de teatru, folclor, sesiuni de lectură, concerte, expoziții și ateliere creative.

Marea deschidere a Parcului Primăverii va fi făcută de cunoscuta trupă Subcarpați, în vinerea dinaintea Floriilor, iar în ziua imediat următoare, pe scenă va urca Loredana Groza, una dintre cele mai apreciate artiste din România, alături de Banda Agurida. În următorul weekend, în a doua zi de Paște, publicul se va bucura de Damian & Brothers, artiști care promit un recital de excepție, un mix de diverse și numeroase stiluri muzicale.

„Prin felul în care este conceput și organizat, Parcul Primăverii este un reper de bune practici pentru ce  trebuie să însemne Program Cultural al viitoarei Capitale Europene a Culturii. Avem datoria, cei implicați în Timișoara – Capitală Culturală, să deschidem actul de cultură, să îl facem atractiv și să-i dăm o dimensiune europeană. Muzeul Satului va fi revitalizat și redefinit prin prisma programului cultural al festivalului, iar publicul va avea ocazia să se reconecteze la viața culturală, la cea socială, la împrejurimile verzi ale orașului și la capacitatea de recreere a acestuia. Evenimentul va aduce împreună generații diferite și va consolida relațiile dintre operatorii culturali locali”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Organizatorii promit o lume de basm în cadrul căreia fiecare persoană care va trece pragul Muzeului Satului Bănățean va avea ocazia de a-și crea și trăi propria poveste magică.

Având în vedere anvergura și conceptul unic al Parcului Primăverii, în următoarea perioadă, o dată la fiecare trei zile, consiliul județean va dezvălui public câte o componentă importantă a programului, ținta ambițioasă a organizatorilor fiind aceea de a reuni, în 11 zile, peste 100.000 de participanți cu vârste și interese culturale diferite.

Turneul aniversar The Motans poposește la Timișoara

0

Turneul aniversar The Motans poposește la Timișoara cu un show magic, evenimentul urmând să se desfășoare duminică 3 aprilie de la ora 20 la Sala Olimpia.

Denis Roabeș (The Motans) este un artist complet: scrie versuri, compune muzică și se implică în identitatea vizuală a clipurilor sale.„Au trecut deja primii trei ani, care m-au învățat multe – cum ar fi să mă iubesc pe mine, datorită oamenilor din jurul meu. Abia aștept să cânt piesele de suflet . Senzația pe care mi-o dăruiesc oamenii din public este o combinație de euforie și extaz. Când ai în fața ta atât de multe persoane, trebuie să te deschizi 100%. Eu cred că fanii simt asta și vin și ei cu sufletele deschise la concertele The Motans. Atunci ei sunt ai tăi, iar tu devii al lor. The Motans este o stare de spirit pe care o purtăm în suflet și pe care o împărtășim cu fanii noștri.”, a spus Denis Roabeș.

De la prima piesă lansată, „Versus”, The Motans a avut numeroase show-uri extrem de apreciate de fani. „The Motans Grand Concert” a avut loc pe 31 mai 2019 la Arenele Romane. Artistul a prezentat un show unic, suprarealist, care a creat o punte între artă și societate, între fantezie și realitate, un adevărat spectacol de lumini și proiecții, sold-out la 5000 de spectatori. The Motans a câștigat 3 premii în cadrul The Artist Awards: Youtube Awards, Best song (Poem feat. Irina Rimes) și Best Collaboration (Poem feat. Irina Rimes).

Recent, The Motans a lansat „Supererou”, dedicată copiilor ce se luptă cu neajunsurile vieții. „Această piesă este într-adevăr despre supereroi, însă diferența dintre ei și cei pe care îi vedem pe ecrane, în filme, este că aceștia există în realitate, și luptă împotriva răului fără superputerile unor eroi fantastici. Superputerile adevăraților eroi rămân curajul, speranța și, desigur, cea mai mare superputere pe care o poate avea un om, dragostea”, a declarat The Motans despre noua piesă, care este soundtrackul oficial al filmului „Copacul dorințelor”. Povestea filmului regizat de Andrei Huțuleac este concentrată pe o tânără diagnosticată cu cancer, care își găsește refugiul în rândurile lui Ion Creangă. Distribuția este alcatuită din actori precum Matei Dima, Cosmin „Micutzu” Nedelcu, Teodor Corban sau Grigore Silișteanu, iar toate veniturile obținute din încasările filmului vor fi donate fundației „Hospice Hope”, care ajută copiii bolnavi de cancer în lupta lor cu acest diagnostic crunt. Biletele pentru concertul The Motans de la Timișoara se găsesc aici.

Buletine de vot pentru alegerile din Ungaria, găsite pe un câmp din Mureș. Reacția UDMR: „O provocare organizată”

3

Buletine de vot pentru scrutinul din Ungaria au fost găsite pe un câmp din județul Mureș, la o groapă ilegală de gunoi.

Polițiștii mureșeni au anunțat doar că s-au sesizat din oficiu după ce pe un teren viran din localitatea Livezeni au fost găsite mai multe plicuri desigilate și buletine de vot.

Acestea au fost ridicate de către polițiști pentru clarificarea situației.

Surse din anchetă au declarat pentru Mediafax că este vorba despre buletine de vot pentru scrutinul din Ungaria.

Ziarul HVG scrie că Poliția s-a prezentat în număr mare la locul faptei și a izolat zona în care au fost găsiți saci întregi, dar nu se știe câți conțin buletine de vot.

Buletinele de vot au fost aruncate la o groapă ilegală de gunoi de lângă Târgu Mureș, fiind găsite în moloz, unele împrăștiate, altele în saci. HVG scrie că există urme de arsuri pe mai multe dintre buletinele de vot, ceea ce sugerează că s-ar fi încercat distrugerea acestora.

Aceeași publicație scrie că voturile de pe buletine erau anti – Viktor Orban.

Maghiarii care locuiesc în străinătate și care s-au înregistrat până la 9 martie pot vota prin corespondență la alegerile parlamentare din Ungaria.

UDMR: „O provocare organizată”

UDMR susține, după ce saci cu buletine de vot din Ungaria au fost găsiți pe un câmp din județul Mureș, susține că este vorba despre o provocare pentru a discredita voturile maghiarilor de peste graniță.

UDMR respinde acuzațiile care sugerează că ar fi vorba de fraudă electorală.

„Considerăm inacceptabilă și nefondată cererea partidelor de opoziție din Ungaria ca toate voturile exprimate peste graniță să fie anulate. Imaginile confirmă faptul că este vorba în mod clar de o provocare organizată, menită să discrediteze voturile de peste graniță. Oricine se află în spatele acestei acțiuni încearcă să manipuleze opinia publică în cel mai josnic mod posibil”, transmite UDMR.

Sursa foto: punctul.ro

Ordinul Arhitecților din România, implicat în reabilitarea Pieței Victoria

0

Primăria Timișoara a semnat contractul pentru organizarea concursului internațional de soluții arhitecturale pentru amenajarea și modernizarea zonei formate de Piața Victoriei și șapte străzi adiacente din zona Cetate, cu Ordinul Arhitecților din România, care este câștigătorul licitației.

„Piața Victoriei și străzile din jurul ei sunt emblematice și pline de semnificații istorice și culturale pentru timișoreni. Acest concurs internațional de soluții le va pune în valoare și le va integra în țesutul urban existent. Mizăm foarte mult pe calitatea și atractivitatea spațiului public care va rezulta și faptul că Ordinul Arhitecților va gestiona organizarea acestui concurs este un mare plus”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Ordinul Arhitecților din România va elabora întreaga documentație pentru concurs. Aceasta  include regulamentul și calendarul, analizarea și evaluarea costurilor de proiectare, elaborarea temei de concurs, asigurarea promovării naționale și internaționale a concursului, realizarea și gestionarea site-ului oficial al concursului, sprijinirea cu asistența tehnică a concurenților, organizarea și funcționarea secretariatului de concurs, asigurarea tuturor costurilor legate de jurizarea concursului.

Zona vizată este constituită din Piața Victoriei și străzile N. Lenau, M. Eminescu, Dr. N. Paulescu, J.W. Goethe, Alba Iulia, Mărășești și Ferdinand.

Valoarea serviciilor pentru organizarea concursului este de aproximativ 270 de mii de lei, fără TVA. Durata este de 240 de zile de la ordinul de începere.

SCM Rugby Timişoara, în linie dreaptă pentru finala de Cupă cu Baia Mare. Maramureşenii, primăvară încărcată pe piaţa transferurilor

0
Foto: SCM RUGBY Timisoara -Oficial / Facebook (arhivă)

SCM Timişoara are ca prim meci oficial în 2022 un duel extrem de important, pentru trofeul Cupei României. Sâmbătă, 2 aprilie, la Bucureşti pe noul stadion „Arcul de Triumf”, „leii” îşi înfruntă rivala CSM Ştiinţa Baia Mare într-o încleştare care trebuia iniţial să aibă loc la finele anului trecut.

Duelul din weekend e, prin urmare, şi cu multe necunoscute. Mai mult, maramureşenii s-au întărit consistent în ultima perioadă, prin transferurile unor străini precum James Liam Scott, Timothy Lilomaiava, Kefentse Mahlo, Tanaka Brandon Tabonga Mudzekenyedzi sau Jeremiah Skelton. Azi a fost anunţată şi sosirea argeninianului Luis Agustin Mansilla, în condiţiile în care „zimbrii” păreau oricum uşor favoriţi.

Dar nici bănăţenii nu vor fi uşor de învinşi, mai ales dacă ţinem cont de tradiţia duelurilor directe, de obicei meciuri foarte strânse pentru titluri ori alte trofee. „A fost un presezon foarte lung, cred că sunt 20 de săptămâni de pregătire fizică… Asta înseamnă să îmbrăţişezi rutina, toată munca asta sper să ducă la un lucru foarte bun pentru noi. Nu am ţinut socoteala, dar sunt de părere că finalele trebuie câştigate, în primul rând trebuie să intri cu atitudinea potrivită pe teren. Dar o finală nu înseamnă nimic dacă nu e câştigată. De mai mult timp echipa e formată pe un schelet de jucători experimentaţi… care şi-au dat examenele şi le-au luat cu brio, e o echipă omogenă… Baia Mare e o echipă foarte puternică, a fost principalul nostru adversar de-a lungul anilor… un adversar care e imprevizibil. Are un pachet de înaintare puternic, dominant…”, a spus Valentin Popârlan, unul dintre cei mai vechi componenţi ai lotului timişorean.

Un plus pentru SCM poate fi şi prezenţa unei galerii consistente. Clubul organizează deplasarea fanilor printr-un autocar care va pleca în noaptea de vineri spre sâmbătă. „Suporterii înscriși pentru deplasarea cu autocarul pus la dispoziție de clubul nostru sunt rugați să se prezinte vineri, la ora 23:45, în parcarea Centrului Comercial Galeria 1, care se află la intersecţia dintre bulevardul Antenelor, Calea Sever Bocu, str. Divizia 9 Cavalerie (lângă Iulius Mall)”, se arată în anunţul SCM-ului.

Prețul unui bilet la finală este de 15 lei. Meciul e programat sâmbătă, de aprilie, de la ora 12.00 (transmis de TVR 1), pe stadionul „Arcul de Triumf”, din Bucureşti.

Incendiu de vegetație masiv în vestul țării, cu sute de hectare afectate

0

ISU Arad a anunțat că în incendiul din zona Tauț, pornit de la arderea vegetației uscate, au ars mai multe hectare decât pe toată durata anului trecut, la nivelul județului Arad. Inspectoratul pentru Situații de Urgentă Arad a raportat pe anul trecut un număr de 226 de solicitări privind incendiile de vegetație uscată, în care au ars în total aproximativ 260 de hectare

Din cauza vântului puternic, a zonelor greu accesibile în care se manifestau focarele și a suprafețelor întinse, în ultimele zile au ars mai bine de 300 de hectare de lizieră, arboret și vegetație uscată, astfel: zona forestieră Ocolul Silvic Beliu – aproximatv 12 hectare, zona forestieră a Ocolului Silvic Zărand – aproximativ 120 de hectare, iar în zona neîmpădurită Tauț – aproximatv 170 de hectare.

„După aproximativ 20 de ore de luptă cu focul, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Vasile Goldiș» al județului Arad, împreuna cu sprijinul SVSU Tauț, Ocolul Silvic și militari, au reușit să oprească înaintarea flăcărilor și să lichideze incendiul”, a transmis ISU Arad, care cere cetățenilor să fie responsabili, pentru că doar în luna martie incendiile de vegetație uscată și fond forestier au afectat peste 600 de hectare din județ, provocând incendierea unei biserici monument istoric, a trei locuințe și mari pagube materiale.
De asemenea, pompierii menționează că incendierea terenurilor este interzisă și se pedepsește conform legislației în vigoare prin neacordarea subvențiilor APIA si cu amenzi.

Cod galben de inundații pe râuri din 16 județe, inclusiv în vestul țării

0

Hidrologii au emis joi o avertizare Cod galben de inundaţii pe râuri din 16 judeţe. Avertizarea va intra în vigoare joi la ora 22:00 și va fi în vigoare până luni la ora 12:00.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 72 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Timiş, Nera, Cerna, Jiu şi Olt.

În intervalul joi ora 22:00 – luni 12:00, inundații pot să apară pe râurile din Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Caraş-Severin, Timiş, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare ȋn intervalul sâmbătă ora 9:00 – duminică ora 12:00 pe unele râuri din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Caraş-Severin, Hunedoara şi Gorj.

Nu lăsați bunuri la vedere în mașină! Jaf în parcarea unui magazin din Timișoara

0

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost depistat de polițiștii Secţiei 1 Urbană Timișoara după ce a furat o poșetă din interiorul unui autoturism staționat în parcarea unui magazin de pe strada Simion Bărnuțiu din Timișoara.

Furtul a fost observat de agenții de pază. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

De asemenea, polițiștii Secției 3 Urbană Timișoara au reținut, miercuri, un bărbat de 21 de ani, care în data de 27 martie a furat mai multe articole vestimentare din interiorul unui autoturism parcat pe strada Rusu Șirianu Timișoara. A creat un prejudiciu de aproximativ 4.000 de lei.

El a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Tot miercuri, polițiștii Secției 2 Urbană Timișoara au reținut doi bărbaţi, de 19 şi 30 de ani, care cu o zi înainte au pătruns în curtea unui imobil situat pe strada Traian Simu din Timișoara, de unde au sustras zece roți auto (cauciucuri și jante). Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Tinerii au fost reținuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor patru bărbați.

Apartament nou sau apartament vechi? Știi ce tip de locuință ți s-ar potrivi mai bine?

0

O decizie pentru achiziționarea unui apartament este aproape la fel de importantă ca o cerere în căsătorie. De multe ori, cei care caută o locuință și-o imaginează ca fiind locul în care își vor face un cămin pentru tot restul vieții.

Oferta de apartamente se împarte în două mari cetegorii – apartamentele vechi, chiar construite în perioada comunistă, și apartamentele noi. Fiecare dintre cele două variante vine „la pachet” cu propriile avantaje și dezavantaje, dacă vorbim despre confortul locuirii pe termen lung.

Am întrebat expertul în real-estate RPC Group care sunt avantajele apartamentelor construite astăzi. Sunt destul de multe de punctat!

Un bloc nou înseamnă modernitate, design și utilități adaptate vremurilor actuale și un stil de viață complet schimbat în ultimii ani. Un avantaj principal al blocurilor noi este faptul că au pereții izolați și centrală termică proprie iar un punct forte al noilor ansambluri rezidențiale constă în varietatea compartimentărilor. Multe apartamente moderne dispun de bucătărie deschisă și de băi semnificativ mai mari decât cele din blocurile vechi. Apartamentele noi sunt izolate termic – căci pierderile de căldură din timpul sezonului rece sunt mult reduse – ceea ce înseamnă că și costurile cu încălzirea vor fi mai mici, izolațiile sunt ignifuge – dezvoltatorii serioși respectă această cerință de bun simț, menită să asigure siguranța viitorilor locatari.

Apartamentele noi au centrală proprie, asta înseamnă că fiecare utilizator își poate regla consumul centralei în funcție de preferințele personale, iar problema pierderilor masive de energie, specifică sistemului centralizat de încălzire, este eliminată. Ce mai au în plus apartamentele noi? Într-o locuință nouă, toate finisajele și dotările, inclusiv instalațiile electrice și sanitare, sunt de ultimă generație. Și mai este un fapt care aparent este considerat neimportant, dar nu e, rezistența la cutremur. Prin simplul fapt că este nou-construit, un ansamblu rezidențial ar trebui să aibă o rezistență mult mai mare la seisme comparativ cu un bloc vechi.

O dilemă a multor familii interesate de achiziționarea unui apartament este: Se construia mai bine înainte de 1989 sau se construiește mai bine acum?

Despre apartamentele vechi se poate vorbi în termeni de avantaje și dezavantaje, depinde cât de dispus ești să vezi realitatea.

Unul dintre puținele avantaje pe care le poți lua în considerare în cazul unui bloc vechi este reprezentat de localizarea acestuia. În timp ce majoritatea blocurilor noi sunt situate în zone periferice, cele vechi sunt amplasate inclusiv în centrul orașului. E un avantaj sau nu, asta depinde pe cine întrebi, spune expertul RPC Group, pentru că mulți fug de zonele aglomerate și sufocate de trafic, îmbâcsite și gri și preferă spațiul, aerul curat și liniștea.

Un alt detaliu care poate fi important este prezența, în cazul blocurilor vechi, a bucătăriei separate, care deși e mică, are avantajul că izolează restul locuinței de mirosurile de mâncare. Asta în timp ce în multe blocuri noi, bucătăria și livingul formează un spațiu comun, potrivit pentru cei care preferă să comande mâncare și nu să gătească așa ca pe vremea bunicii.

Un dezavantaj mare al blocurilor vechi este faptul că instalațiile sanitare și electrice sunt deseori neschimbate de foarte mulți ani. Acest lucru implică atât o performanță scăzută, dar și un nivel redus al siguranței. În apartamentele comuniste, majoritatea afectate de uzură, o serie de renovări înseamnă de cele mai multe ori investiții financiare foarte serioase. La toate se mai adaugă aspectul ”obosit”, interior sau exterior, al scării de bloc, al vecinătăților.

Încă ceva, să nu uităm de o problemă care ne poate da frisoane serioase: locurile de parcare. În timp ce la blocurile vechi e o adevărată tragedie, pentru că atunci când au fost construite existau mașini puține, blocurile noi sunt prevăzute din start cu locuri de parcare pentru fiecare apartament. În timp ce la blocurile vechi dai ture până amețești și nu e sigur că găsești unde să parchezi, la cele noi ai loc de parcare garantat, fix și chiar marcat, fără stres și fără nervi.

Întrebarea de final este: Cum alegem? Nici n-ar trebui să fie așa de complicat! Un apartament nou este un apartament nou: materiale moderne, instalații noi, dotări, finisaje, spații aerisite. Un apartament vechi este ca o haină purtată și răspurtată, pe care trebuie să o tot peticești și repari.

Dacă te hotărăști pentru o locuință nouă, RPC Group este un partener de încredere care oferă prețuri imbatabile pe piată, fără să compromită calitatea. Cele trei principii de bază sunt: prețurile competitive, siguranța locuinței și confortul. Mai multe informații despre companie, proiecte realizate sau în stadiu de execuție, sunt disponibile pe https://www.rpcgroup.ro/ sau la telefon 0722 379 545.

 

 

 

Începe campania de promovare a admiterii 2022 la Universitatea Politehnica Timișoara

0

Universitatea Politehnica Timișoara lansează campania de promovare a admiterii 2022.

Echipe mixte de cadre didactice și studenți sunt prezente, în această perioadă, în liceele din partea de vest a țării pentru prezentarea ofertei educaționale a celor zece facultăți, cu 24 de domenii de licență și 55 de specializări.

La admiterea din această vară sunt așteptați, ca și în anii trecuți, candidați din toate județele țării, români de pretutindeni, dar și studenți străini, având în vedere strategia de internaționalizare a activității.

Pentru sesiunea de admitere 2022, Universitatea Politehnica Timișoara pune la dispoziția candidaților atât locuri la buget cât și la taxă, disponibile la cele zece facultăți:

  1. Facultatea de Arhitectură și Urbanism;
  2. Facultatea de Automatică și Calculatoare;
  3. Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului;
  4. Facultatea de Construcții;
  5. Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale;
  6. Facultatea de Inginerie din Hunedoara;
  7. Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică;
  8. Facultatea de Management în Producție și Transporturi;
  9. Facultatea de Mecanică;
  10. Facultatea de Științe ale Comunicării.

Pentru Universitatea Politehnica Timișoara, parteneriatele cu mediul economic și cu administrația din regiune au fost și continuă să fie foarte importante, contribuind astfel la creșterea atractivității Timișoarei ca oraș universitar, cultural și sportiv.

Cele peste 400 de parteneriate încheiate cu companiile din zonă, oferă studenților șansa de a participa la programe de practică și internship, multe dintre acestea fiind plătite.

Cei care se decid să urmeze o facultate din cadrul UPT au o mulțime de beneficii: o bibliotecă ultramodernă; cele mai mari burse din țară; cazare în căminele studențești; baze sportive moderne; posibilitatea de a deveni membri ai organizațiilor studențești și multe altele.

Mai mult, la începutul acestui an a fost lansat și proiectul PoliCard, un proiect dedicat comunității UPT, care oferă studenților și angajaților UPT o serie de discount-uri valabile la mai mulți parteneri, cum ar fi: MedLife, Tucano Coffee, La Mihai, Zaza Resto Pub și Cafeneaua Verde.

După absolvire, 80% dintre studenți își găsesc un loc de muncă bine plătit, în specializarea pe care au urmat-o. La fel de important este de menționat faptul că, deși un număr semnificativ de studenți provin din alte zone ale țării, aceștia rămân în Timișoara și după terminarea studiilor, având în vedere oportunitățile avantajoase de carieră pe care le au.

Elevii interesați de oferta educațională a UPT sunt îndemnați să urmărească website-urile Universității Politehnica Timișoara (www.upt.ro) și facultăților acesteia, precum și paginile de Facebook (https://www.facebook.com/UPTimisoara),  Instagram (https://www.instagram.com/upt.ro/), TikTok (https://www.tiktok.com/@upt.ro) și LinkedIN (https://bit.ly/LinkedIN-UPT) aferente, pentru a fi la curent cu toate noutățile legate de admiterea 2022.

Calendarul admiterii este disponibil pe site-ul UPT, la adresa: https://bit.ly/3JF2L4r.