Pagina 56

România a învins Portugalia după o repriză de poveste. Un rugbist de la SCM Timişoara, titular în duelul continental

0
sursa foto: rugbyromania.ro

România păstrează şanse bune să ajungă la următoarea ediţie a Mondialului de rugby după victoria muncită de ieri în faţa Portugaliei. „Stejarii” au fost conduşi la pauză, scor 13-22, dar au revenit spectaculos şi s-au impus cu 37-27, în meciul de Rugby Europe Championship disputat pe arena „Arcul de Triumf”. Gabriel Rupanu, jucătorul lui SCM Timişoara selecţionat în lotul de meci, a fost din nou titular.

Melinte a transformat pentru 3-0, devreme, în minutul 5, dar lusitanii au surprins şi Lima a marcat în minutul 24 primul eseu al întâlnirii, transformat de Marques. Un nou eseu al lui Rodrigo (32), transformat de acelaşi Marques, a tras un semnal de alarmă important. Melinte a redus din diferenţă dintr-o lovitură de pedeapsă, dar apoi cei care au înscris au fost tot oaspeţii, prin Pinto, reuşită transformată de acelaşi jucător ca mai devreme. Până la pauză România a dat semne de revenire, Ser a marcat primul eseu al „Stejarilor”, transformat de acelaşi fost component al lui SCM Timişoara – Melinte.

În partea secundă România a presat insistent, dar doar după ce Pinto a reuşit un nou eseu pentru Portugalia, netransformat. Părea că surpriza va fi produsă, dar surprinzătoare a rămas revenirea fantastică şi forţa gazdelor, care au stat sus şi au recuperat rapid balonul. A început cu eseul lui Cojocaru (52) şi a continuat cu insistenţă pentru următoarele reuşite. Savin (62) a reuşit un nou eseu. De fiecare dată Melinte a transformat, precum şi o lovitură de pedeapsă care a adus România pentru prima dată pe plus în meci (69). Portugalia nu a avut practic răspuns fizic şi pe final „Stejarii” s-au distanţat şi pe tabelă prin eseul lui Gorin cu transformarea aceluiaşi Melinte, care a încheiat jocul. Dacă în meciul precedent, victoria cu Rusia, Rupanu a marcat un eseu important, ieri, jucătorul lui SCM a fost iarăşi titular şi a fost înlocuit după pauză.

În urma acestei victorii România ocupă locul 2, cu opt puncte, la un punct în spatele Spaniei. Următorul joc al „Stejarilor” va fi chiar cu liderul iberic, pe 27 februarie, la Madrid.

ROMÂNIA: 1. Vasile Balan (CSA Steaua) , 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), 3. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moțoc (Stade Aurillac), 6. Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), 7. Dragoș Ser (CSA Steaua), 8. Mihai Macovei C (Colomiers), 9. Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Marius Simionescu (CS Dinamo), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (RCHCC). Rezerve: 16. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 17. Alexandru Savin (SOC), 18. Alexandru Țăruș (Rouen), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Andre Gorin (RCHCC), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Vlăduț Popa (CSA Steaua), 23. Nicolas Onuțu (CS Vienne)

Cum va arăta Centrul civic al comunei Ghiroda după modernizare

0

Centrul civic al comunei Ghiroda va intra într-un amplu proces de modernizare, au anunțat reprezentanții primăriei.

Aici va fi inclus și Oficiul de Evidență a Persoanelor (SPCLEP).

„În prezent, Ghiroda duce lipsă de astfel de servicii, iar nevoia apariției acestui oficiu crește pe măsură ce zona periurbană a orașului se extinde și atrage după sine un număr tot mai mare de locuitori.

Noua construcție va prelua necesarul de spații și personal destinat bunei funcționări a departamentul de stare civilă. Astfel, se va reloca activitatea tuturor angajaților serviciului public comunitar de evidență a persoanelor într-un spațiu nou, modern, potrivit unei localități aflată în continuă dezvoltare”, au transmis reprezentanții Primăriei Ghiroda.

Pentru acest obiectiv de investiții s-a predat deja studiul de fezabilitate, se așteaptă predarea proiectului tehnic, iar între timp se urmărește și depunerea avizelor în vederea obținerii autorizației de construire.

Cutii poștale „smart” la Poșta Română

0

Poșta Română se digitalizează. 3.000 de cutii poștale digitale urmează să fie amplasate în oficiile Poștei Române cu acces 24/7, dar și în alte zone strategice de interes din România, pentru a facilita o accesibilitate cât mai bună atât clienților, cât și firmelor de curierat.

În paralel, compania va dezvolta și o rețea de livrare pick-up/drop-off pentru magazinele online, cu peste 3.000 de locații în toată țara.

Sumele pentru modernizarea și digitalizarea companiei se ridică la 40 de milioane de euro și provin din finanțare externă.

„Investiția în aceste cutii poștale digitale și, de asemenea, în liniile automate de sortare face parte dintr-un proiect pe care îl avem în plan pentru dezvoltarea companiei, în beneficiul clienților noștri. Acesta este doar punctul de plecare, urmând să derulăm și alte investiții menite să îmbunătățească experiența clienților cu Poșta Română și să ajute la extinderea companiei, atât în România, cât și în străinătate”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

În paralel cu acest proiect, Poșta Română va dezvolta o rețea de livrare pick-up/drop-off pentru magazinele online. Acest serviciu nou este conceput ca urmare a creșterii comerțului electronic și va oferi o altă opțiune de livrare consumatorilor finali care cumpără online, fiind disponibil în peste 3.000 de locații, oficii poștale și zone strategice de interes.

Investiția în Sisteme de Sortare Automatizată va contribui la reducerea timpului de tranzit pentru transportul coletelor în România și face parte din strategia de modernizare a Poștei Române.

Proiectul „Dezleganie”, spectacol muzical dedicat lui Constantin Brâncuși, la Castelul Corvinilor din Hunedoara

0

Sufrageria palatului Bethlen din Castelul Corvinilor va găzdui în data de 17 februarie, de la ora 17:00, un spectacol muzical susținut de  violonistul Sergiu Corbu Boldor,  în cadrul unui turneu dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, născut în data de 19 februarie 1876 și a părăsit această lume în 16 martie 1957.

Proiectul din acest an al lui lui Sergiu Corbu Boldor, un artist cunoscut și apreciat în lumea muzicii dar nu numai, se numește „Dezleganie” și este dedicat Sufletului, iar legătura cu Constantin Brâncuși este sculptura acestuia numită „Începutul lumii”, căci „arta nu face decât să înceapă continuu”. Dezlegania muzicală este „o cădere, o lumină, o umbră, o poveste, un vis, o critică, o revoltă, o trecere de la starea de neființă la cea de ființă, o mișcare continuă a sufletului autentic aflat în starea de grație, o piatră sonoră care se desăvârșește cu fiecare element adăugat sau eliminat. Dezlegania este o legătură între tăcere și sunet, între sunetul ascuns și sunetul vizibil, între material și imaterial, între simplitarea complexă și complexitatea simplității, între fiind-ul dat și fiind-ul donat”, iar punctul comun care îl apropie pe Sergiu Corbu Boldor de Constantin Brâncuși se regăsește în „unitatea contradictoriilor”.

„Ideea de a-i dedica un turneu lui Constantin Brâncuși  a început în anul 2020 și s-a născut din tăcerea unei pietre pe care am contemplat-o atât de mult timp încât a început să emită sunete. Un sunet necunoscut, interiorizat, profund, cu nuanțe de bocet, de zgomot, de revoltă, de bucurie pură”, a spus inițiatorul proiectului, care e și protagonistul principal al spectacolului în care instrumentele muzicale sunt vioara și cavalul.

Inițiativa e legată de pasiunea lui Brâncuși pentru vioară și a prins viață prin transpunerea în muzică a vorbelor lui Brâncuși: „Eu am făcut piatra să cânte pentru umanitate. Sculptura: Muzică în nemișcare. Muzica: sculptură în desfășurare”. Turneul cuprinde trei momente, care vor avea loc în februarie, martie și aprilie, prilej cu care artistul va lansa un nou album.

SCM Timişoara s-a impus fără probleme în faţa gorjenilor. Un fan a plecat mai bogat din sala „Constantin Jude”

0
Foto: Leii din Banat – Baschet SCM OHMA Timişoara / Facebook

SCM Timişoara a trecut, aşa cum era de aşteptat, de CSM Târgu Jiu. Diferenţa s-a mărit simţitor spre final, s-a încheiat 80-56. A fost o zi bună şi pentru un suporter norocos din sală, care a reuşit să ia premiul din pauză pus la bătaie de organizatori.

Primul sfert s-a încheiat cu scorul de 22-14 pentru alb-violeţi. La pauză lucrurile nu erau încă clare: 40-30. „Leii” au revenit parcă mai motivaţi de la vestiare şi după un sfert încă strâns, terminat cu +12 în cont, a venit şi o descătuşare în ultimul sfert, tranşat cu 26-14.

Muhammed Ahmed, de la oaspeţi, şi Darrion Brown, de la timişoreni, au fost cei mai buni marcatori ai întâlnirii, ambii având câte 16 puncte în cont. Ceilalţi realizatori ai gazdelor au fost: Gajic 12 puncte, Mirkovic 10, Olah 5, Schipor 2, E. Petrescu 2, Komatina 10, Talton II 8 şi Brown 15.

Cu acest succes SCM OHMA Timişoara a ajuns la nouă victorii stagionale în 17 meciuri şi are din nou o poziţie în prima jumătate a clasamentului. Următorul meci în campionat pentru „lei” va fi pe 2 martie în deplasare la Ploieşti.

Foto: Leii din Banat – Baschet SCM OHMA Timişoara / Facebook

Mai interesat decât jocul în sine a fost că la pauză a avut loc concursul de aruncări de la mijlocul terenului pentru premiul pus la bătaie de un sponsor – 1.000 de euro! După prima ediţie organizatorii au concluzionat că trei aruncări nu sunt suficiente pentru norocosul al cărui nume a fost extras. Numărul încercărilor a fost mărit la cinci, dar Alexandru Jurca, cel extras azi a reuşit aruncarea câştigătoare din prima!

Se lucrează și sâmbăta la noul corp al Clinicii de Balneologie de pe bulevardul C. D. Loga FOTO

0

Se lucrează într-un ritm susținut la noua clădire a Clinicii de Balneologie de pe bulevardul C.D. Loga, care aparține de Spitalul Municipal din Timișoara.

Viceprimarul Ruben Lațcău a mers, sâmbătă, pe șantier, să vadă ritmul în care se desfășoară lucrările.

„Încercăm să sprijinim constructorii ca să menținem ritmul lucrărilor. Lucrarea valorează 23 de milioane, două treimi din acești bani vin din fonduri europene. Dacă va fi nevoie de suplimentări din cauza creșterii de preț, primăria cu siguranță va face eforturi să mențină ritmul de lucrări și să o finalizăm până în 2023, la sfârșit de an. Este foarte important să terminăm până atunci pentru că partea de eligibilitate pentru finanțare se va încheia în 31 decembrie 2023, deci banii trebuie absorbiți până la această dată. Tocmai de aceea se lucrează în ritm susținut”, a declarat, sâmbătă, viceprimarul Ruben Lațcău.

În momentul de față, pe șantierul de la Balneologie se lucrează la această nouă clădire, precum și la baza de tratament, unde se reface bazinul cu apă termală lăsat în paragină de 13 ani și se amenajează altul nou.

„La corpul nou de clădire se toarnă fundația și o parte din structură. La clădirea veche consolidăm structura. Avem o mobilizare susținută pe șantier și un flux continuu de vehicule și material. Lucrăm la baza de tratament, unde refacem bazinul vechi și facem un bazin nou. Acestea vor fi racordate la rețeaua de apă termală. Ambulatoriul va avea o capacitate maximă de 500 de pacienți simultan”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Valoarea totală a investiției este de 23,7 milioane (TVA inclus). Anul acesta sunt prevăzute în buget 10,2 milioane. Edilul a mai precizat că urmează realizarea proiectului tehnic pentru reabilitarea fațadei și a interiorului clădirii principale.

„Vrem ca, în acest an, să avem un proiect tehnic pentru reabilitarea fațadei, a interioarelor, a instalațiilor electrice, sanitare și termice, în așa fel încât în momentul în care aici, în spate, spațiul să fie finalizat, să putem să avem în execuție și partea din față. La sfârșit, vrem să avem o clinică de balneologie cu toate facilitățile la zi. Este funcțională și acum, dar într-o proporție foarte redusă”, a mai spus viceprimarul.

Lucrarea este executată de societatea Alex-Dia Construct SRL.

Ripensia a încheiat cantonamentul din Antalya cu un eşec la limită. Roş-galbenii mai au un test în ţară

0
Foto: ripensiatimisoara.ro

Ripensia a pierdut azi ultimul joc de pregătire din Turcia, pe final. La fel ca şi cu letonii de la Auda, în urmă cu două zile, şi azi a fost 0-1 final, după ce georgienii de la FC Samgurali Tsqaltubo au marcat în final. Roş-galbenii îşi vor încheia stagiul din Antalya mâine.

Timişorenii nu au început rău ultimul test din Turcia şi şi-au trecut prima oportunitate de a marca prin Ene. Mai mult, în minutul 29 Piftor a avut ocazia de a puncta după o pătrundere, dar a ratat ţinta din cinci metri. Ripensia a dominat conform informaţiilor de pe pagina roş-galbenilor, dar în continuare scorul a rămas 0-0.

În partea secundă, după o nouă ocazia marcat Piftor, Samgurali a avut şi ea ocazia de a înscrie, dar un jucător al gruzinilor a ratat întâlnirea cu balonul în careul timişorenilor, când ceasul indica 63 de minute scurse din meci. Pe fondul schimbărilor se părea că nu se va mai produce deblocarea tabelei. Totuşi, în prelungiri, după un contraatac neconcretizat prin Fridrich, georgienii au dat lovitura la practic ultima fază după o centrare pe jos care a găsit un jucător liber în faţa porţii.

Ripensia: Dobre (46, I. Rus) – Morariu (70, Sturzu), Rogac (85, Ţieranu), Fridrich, Gladun (82, Lalic) – T. Călin (88, D. Ciurel), Stoi (cpt.) – R. Stoica, M. Ene (67, V. Macriţchii), Piftor (58, Ivancevic) – Matiș. Antrenor: Florin Fabian.

„Ripi” revine din stagiul turcesc cu o remiză albă la începutul sagiului, cu ruşii de la Kazanka (L3), respectiv o victorie (2-1 cu Merani, Georgia 2) şi două eşecuri, ambele cu 0-1 şi ambele în compania grupărilor de „elită” întâlnite – cu FK Auda (Letonia) şi azi cu Samgurali (Georgia). Timişorenii revin mâine în ţară şi mai au un test cu Crişul Chişineu Criş, sâmbăta viitoare, înainte de reluarea campionatului.

Șofer prins mort de beat la volan. Polițiștii au găsit și o armă în mașină

0

Polițiștii timișeni au oprit în trafic în miez de noapte, astăzi, la ora 2:00, un bărbat care avea o alcoolemie mult peste limită. În plus, în portbagajul mașinii avea și o armă de vânătoare pentru care nu deținea permis.

„Polițiștii de la Secția 10 Poliție Rurală Făget au depistat, în localitatea Tomești, din județul Timiș, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, care ar fi condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, în urma efectuării controlului autovehiculului, în portbagaj a fost descoperită o armă de vânătoare letală, care a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, în urma verificărilor efectuate a reieșit că bărbatul nu figurează ca deținător de permis de armă de nicio categorie”, a transmis IPJ Timiș.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Bărbat împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în Timiș UPDATE Victima era consilier local

5

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit în această dimineață după ce a fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare care avea loc în zona localității timișene Deta.

„Polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizați cu privire la faptul că, pe fondul de vânătoare din Deta a fost organizată o partidă de vânătoare în urma căreia un bărbat de 36 de ani a fost împușcat accidental de un alt bărbat, de aceeași vârstă. În urma incidentului, bărbatul a decedat”, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii efectuează acum cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

UPDATE Victima se numea Cristian Robu, era consilier local la Deta și făcea parte din partidul Pro România. Era căsătorit și avea doi copii.

UPDATE „E greu să ne găsim cuvintele în momente ca acestea. Ne gândim la Cristi, la familia sa și ne rugăm pentru sufletul lui. A fost un coleg de nădejde, un camarad în adevăratul sens al cuvântului, un tânăr harnic cu o inimă mare. Inimă care astăzi a încetat să mai bată în urma unui tragic eveniment. Dumnezeu să te odihnească, Cristi!”, a transmis Pro România Timiș.

Cel mai recent bilanț al pandemiei în Timiș. 45 de pacienți COVID-19 la Terapie Intensivă, rată de infectare din nou în scădere

0

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 898 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 3.571 teste efectuate (din care 2.030 teste rapide). Cele mai multe cazuri noi sunt din Timișoara (478), Moșnița Nouă (42), Lugoj (41) și Giroc (40). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 123 au vârsta sub 18 ani.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 28,76 (29,93 ieri și 29,08 joi), în timp ce în Timișoara a ajuns la 36,47 (38,05 ieri și 37,01 joi).

În nu mai puțin de 97 de localități din Timiș rata de infectare pe 14 zile este peste 3/1.000 locuitori, iar în 29 localități este peste 20/1.000, după cum urmează:

DUMBRĂVIŢA 51.69
GIROC 47.44
MOŞNIŢA NOUĂ 47.03
GHIRODA 42
REMETEA MARE 41.24
BUCOVĂŢ 38.96
MUNICIPIUL TIMIŞOARA 36.47
PARŢA 34.93
SÂNANDREI 34.89
SĂCĂLAZ 33.94
JEBEL 33.18
BECICHERECU MIC 32.44
ŞAG 31.77
CRICIOVA 31.02
MUNICIPIUL LUGOJ 29.22
DUDEŞTII NOI 28.66
SÂNMIHAIU ROMÂN 28.54
PIŞCHIA 28.28
FOENI 26.89
ORAŞ SÂNNICOLAU MARE 25.07
MĂNĂŞTIUR 24.81
GIARMATA 24.78
PĂDURENI 24.7
COŞTEIU 24.66
DUDEŞTII VECHI 24.36
BOLDUR 24.32
BÂRNA 23.62
DUMBRAVA 20.96
ORAŞ BUZIAŞ 20.43

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș au fost administrate 688.956 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 324.876. În total au fost administrate 112.887 doze de rapel Doza 3. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (155 reacții în total).

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 439 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 45 la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore au fost raportate două decese survenite în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș rămâne la 1.933 de morți, de la începutul pandemiei.

DSP Timiș a anunțat astăzi că 20 de focare sunt active și se află în supraveghere epidemiologică, după cum urmează:

COLEGIUL NAȚIONAL BĂNĂȚEAN TIMIȘOARA – 74 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL DE PSIHIATRIE JEBEL — 81 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
PENITENCIAR TIMIȘOARA – 28 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
CENTRUL EDUCATIV BUZIAȘ – 16 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
COLEGIUL NAȚIONAL „Carmen Sylva” TIMIȘOARA – 26 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
CLINICA PRIVATA DUMBRăVIȚA – 8 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
LICEUL TEORETIC „Vlad Țepeș” TIMIȘOARA – 6 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
CAMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE „Inocentiu M. Klein” TIMIȘOARA – 18 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
COMPLEXUL DE SERVICII „SF. FRANCISC” TIMIȘOARA – 6 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA – 4 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
LICEUL TEORETIC „Alexandru Mocioni” CIACOVA – 3 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 TIMIȘOARA – 3 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
LICEUL TEHNOLOGIC ELECTROTIMIȘ TIMIȘOARA – 12 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
ORGANIZAȚIE NEGUVERNAMENTALĂ – RACOVIȚA – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL ORĂȘENESC SÂNNICOLAU MARE – 20 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 4 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 8 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 25 TIMIȘOARA – 3 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
CENTRUL DE SUPORT PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ/CRIZĂ TIMIȘOARA – 6 cazuri confirmate – Focar în supraveghere.

Autoritățile precizează faptul că în cazul focarelor din unitățile de învățământ este vorba despre una sau mai multe clase afectate, nu de întreaga unitate.

Mașină de pompieri implicată într-un accident, patru persoane au ajuns la spital

0

O mașină de pompieri care se afla în misiune a fost implicată astăzi într-un accident de circulație, la Caransebeș, în județul Caraș-Severin.

„În jurul orei 12:20, o autospeciala pentru stins incendii din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș a fost implicată într-un accident rutier în timp ce se deplasa la intervenție, la un incendiu de vegetație izbucnit pe raza municipiului. În accident a fost implicat, de asemenea, un autoturism aflat în trafic. În urma evenimentului, trei pompieri si șoferul autoturismului au nevoie de îngrijiri medicale și sunt transportați la spital cu diverse traumatisme. În vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs accidentul, sunt efectuate cercetări de către autoritățile competente. De asemenea, la nivelul unității noastre se vor întreprinde masuri specifice de cercetare și evaluare a situației”, a transmis ISU Caraș-Severin.

UPDATE „Astăzi, în jurul orei 12:20, pe Calea Severinului din municipiul Caransebeș, s-a produs un accident rutier, o autospecială aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Semenic», care se deplasa la o intervenție răsturnându-se și acroșând ușor un autoturism care circula din sens opus. În autospeciala ISU se afla un echipaj format din patru pompieri, în urma evenimentului trei dintre aceștia, pasageri, fiind răniți ușor și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Atât conducătorul autospecialei, cât și cel al autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu au consumat băuturi alcoolice. În acest moment polițiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Traficul este restricționat în zonă până la finalizarea cercetărilor”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Cele mai întâlnite trei greșeli în copywriting

0

Care sunt cele mai comune 3 greșeli atunci când redactezi un text? Știai că în fiecare zi ne ies în cale aproximativ peste 4000 de reclame? Cu toate acestea, doar o parte dintre aceste reclame ne atrage atenția. Dacă ești om de afaceri și îți dorești ca mesajul pe care îl ai de transmis să ajungă la cât mai multe persoane, trebuie să ai în vedere câteva aspecte atunci când formulezi textele pentru promovarea afacerii tale.

În cele ce urmează, îți vom prezenta trei dintre cele mai des întâlnite greșeli de redactare. Analizează-le atent și asigură-te că acestea nu se regăsesc pe site-ul tău.

Nu te gândești la utilizatorii de pe telefonul mobil

Odată cu dezvoltarea dispozitivelor mobile, a crescut utilizarea acestora. Astăzi, citim mai mult conținut de pe telefoanele mobile decât de pe oricare alt device. Una dintre greșelile cele mai întâlnite în copywriting este neatenția la acest detaliu.

Când dorești să transmiți un mesaj, fii atent ca textul să poată fi citit cu ușurință și de pe telefonul mobil. Aranjează-ți mesajul în fraze și paragrafe scurte. Nu uita să lași spațiu suficient între paragrafe și să ajustezi mărimea textului pentru a fi confortabil de citit de pe un dispozitiv mobil.

Folosești o terminologie greu de înțeles

Știm că vrei să le arăți potențialilor tăi clienți că ești un specialist în domeniul tău. Ideal ar fi ca aceștia să te și înțeleagă. Fiecare domeniu are o terminologie specifică. Evită să folosești cuvinte prea tehnice, mai ales dacă grupul tău țintă nu e familiarizat cu acest tip de limbaj.

Informația pe care o transmiți trebuie să fie relevantă pentru activitatea ta, dar trebuie să fie scrisă pe înțelesul clienților tăi. Observăm destul de des această greșeală în copywriting.

Să nu uităm totuși că un mesaj bun și ușor de înțeles nu este suficient pentru a ajunge la lume. Atunci când redactezi textul e indicat să ții cont de principiile de optimizare ale motoarelor de căutare. În cazul în care îți găsești greu cuvintele și vrei ca totul să fie ca la carte, te sfătuim să apelezi la servicii de copywriting și servicii SEO.

Crezi că nu ai nevoie de servicii SEO

Mulți antreprenori au tendința să creadă că nu au nevoie de servicii SEO pentru că nu știu sau nu înțeleg cu ce îi ajută în afacerile lor. SEO (Search Engine Optimization) reprezintă toate măsurile pe care ar trebui să le iei, strategic, în scopul optimizării pentru motoarele de căutare. Respectând principiile unei strategii bine gândite, afacerea ta va fi scoasă în față atunci când cineva caută pe Google o informație din domeniul tău.

Astfel, prin copywriting și servicii SEO, îți poți extinde lista de potențiali clienți. Nu subestima, așadar, folosul lor în promovarea afacerii tale.

Acestea sunt cele mai des întâlnite erori când vine vorba de redactarea conținutului text. Acum că le știi, ai grijă de audiența ta și nu le practica, iar dacă te simți copleșit, cere ajutorul specialiștilor în domeniu.

SCM Politehnica, în mare nevoie de puncte cu Buzăul, totodată adversarul din Cupă. Ce surprize îi aşteaptă pe spectatori

0
Foto: arhivă SCM Politehnica

SCM Politehnica are un sezon mult sub aşteptări în prima ligă, dar speră să-şi mai revină din seria de rezultate nefavorabile cu ocazia primei partide de acasă în noul an. Mâine, alb-violeţii primesc replica celor de la HC Buzău, grupare care e mai sus cu două poziţii. Totodată, formaţia din estul ţării va fi adversara timişorenilor în 16-imile Cupei României.

Meciul de Cupă se va desfăşura tot la Timişoara, pe 24 februarie. Dar mâine, în sala „Constantin Jude” bătălia va fi pe puncte. Poli are patru puncte mai puţin decât Buzăul şi ocupă în continuare doar locul 12, având şi un meci în plus.

„Am început anul într-o pasă destul de proastă. Dacă la Turda, am jucat un handbal OK, în afara primelor zece minute, la Suceava și la CSM București nu am reușit să ne exprimăm așa cum ne-am fi dorit. Poate a fost și presiunea rezultatelor, dar sper ca primul meci acasă din 2022 să ne prindă cu bateriile încărcate, cu dorință și cu atitudinea necesară pentru a aduce cele trei puncte”, a declarat Atilla Horvath, antrenorul poliştilor.

La fel ca la meciurile de baschet ale SCM-ului şi la handbal publicul are parte de acces gratuit. Mai mult, la intrarea în sală fanii sunt aşteptaţi de un program de meci, „în stil vintage”, atât cu informații despre cele două echipe, cât și cu episoade din istoria clubului. În fapt, este o replică a celui din 10 decembrie 1988, când Politehnica era gazdă pentru echipa elvețiană TSV St. Otmar St. Gallen, în optimile de finală ale Cupei IHF (foto mic). De notat că anul acesta se împlinesc trei sferturi de veac de la înfiinţarea secţiei de handbal.

De asemenea, cu ocazia meciului de mâine, de la ora 17.00, lovitura simbolică de start va fi dată de Petre Baranga, unul dintre componenții Politehnicii Timișoara, câștigătoare a Cupei României în 1986.

Mai multe stații de încărcare pentru mașinile electrice vor fi instalate în Timișoara

0

statie masina electrica

Aproximativ 200 de stații de încărcare electrică vor fi instalate în Alba Iulia, Timișoara și Brașov. Acestea vizează reducerea poluării.

În Timișoara, 75 de stații urmează să fie instalate în diverse locuri din oraș.

Dintre acestea, 16 stații de încărcare pentru vehicule electrice vor fi instalate la finalul lunii februarie, cu cofinanțare de la bugetul de stat.

Prin contractul semnat în august 2021, pentru achiziția a 44 de autobuze electrice, vor fi instalate și 44 de stații de încărcare electrică lentă, precum și 15 stații de încărcare rapidă. Totul printr-un proiect comun al Timișoarei și Brașovului, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional și implementat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale.

Planuri pentru un parc unic la Timișoara. Câți bani sunt prevăzuți pentru spațiile verzi în propunerea de buget

0

Municipalitatea a prevăzut în bugetul pe anul acesta bani pentru reabilitarea unor parcuri vechi din oraș, dar și amenajarea unuia nou, într-un concept nemaivăzut până acum în Timișoara.

Este vorba despre Agroparc urban Ciarda Roșie, care va fi amenajat pe un teren al Primăriei Timișoara aflat la granița cu localitatea Urseni. Pentru Planul Urbanistic Zonal, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt prevăzuți 50.000 de lei.

„Este un teren viran de mai multe hectare unde vrem să dezvoltăm un nou parc, dar nu numai, unde mergi și stai pe bancă, oamenii din cartier își vor putea sădi anumite plante. Vrem să fie un parc activ pentru Timișoara, care într-o zonă urbană aduce cetățenii mai aproape de Timișoara”, a declarat, la mijlocul săptămânii, primarul Dominic Fritz.

În proiectul de buget local, care urmează să fie votat de către consilieri locali, au mai fost prevăzuți aproape 3,4 milioane de lei pentru modernizarea Parcului Civic, aflat în lucru de câțiva ani deja, 1.000.000 de lei pentru întocmirea Registrului Spațiilor Verzi în municipiul Timișoara, 190.400 lei pentru un sistem privind evaluarea sănătății arborilor și 56.430 lei pentru SF exproprierea și amenajarea spațiului verde de pe strada Kiriac.

De asemenea, 500.000 de lei sunt alocați pentru Complexul sportiv din zona Lipovei, 118.000 lei pentru un PUZ privind transformarea Pădurii Verzi în pădure parc, inclusiv studii de fundamentare (studii de peisaj, biologice, silvice, arheologice) și 80.000 lei pentru un studiu de biodiversitate în Timișoara.

Studiul de fezabilitate al proiectului „Uszoda renaște – complex sportiv pe ambele maluri ale Begăi + pod + skate parc” beneficiază de 70.000 de lei.

Alți 100.000 de lei au fost prevăzuți pentru proiectul tehnic și reabilitarea Ceasului Floral.

Pentru Parcul Frații Constantin (foto) de pe strada Uzinei se vor aloca 50.000 de lei ca să fie reabilitat locul de joacă cu teren betonat existent în loc de joacă cu suprafața sintetică teren baschet/streetball și alți 35.000 de lei pentru documentații.

50.000 de lei costă DALI + PT pentru reabilitarea spațiilor plantate cu arbori din Piața Libertății.

Tot pentru documentații au fost prevăzute următoarele sume în bugetul local: 50.000 de lei pentru amenajarea Parcului Botanic, 39.030 lei pentru modernizarea scuarului Piața Crucii, 24.830 lei pentru modernizarea Parcului Copiilor, 5.800 lei pentru modernizarea Parcului Scudier (Central) și 59.500 lei pentru amenajare loc de joacă și zona verde adiacentă str. Paul Constantinescu.

„Școala de iarnă”, lecții de neratat pentru pasionații de munte, în Retezat FOTO

0

Iubitorii sporturilor de iarnă din vestul țării și nu numai, în special amatorii de ascensiuni montane, au săptămâna viitoare prilejul de a dobândi noi cunoștințe și tehnici în Munții Retezat, aflați între depresiunile Petroșaniului și Hațegului.

Școală de iarnă pentru toți iubitorii muntelui

Asociația montană „Cireșarii”, care-i reunește pe cei care iubesc muntele și natura, și „Go Nomad” oferă cunoștințele necesare celor care doresc să se bucure cu adevărat de neasemuita feerie de iarnă, cu zăpada așternută cât vezi cu ochii, și organizează timp de aproape o săptămână, la o cabană din Munții Retezat, cea de-a XXIII-a ediție a școlii de iarnă, care se va desfășura între 15 și 20 februarie.

Aceasta se adresează tuturor iubitorilor de munte, fie începători, de nivel mediu care doresc să-și perfecționeze cunoștințele învățate în anii anteriori, avansați sau temerari care doresc să exploreze piscurile celor mai înalți munți, pentru a le oferi cunoștințele necesare pentru ascensiunile montane în anotimpul hibernal. La finalul școlii, participanții vor avea bagajul minim de cunoștințe care le va permite să cutreiere în voie toți munții, atât pe timp de iarnă cât și vara.

Noțiuni elementare pentru viața pe munte

Studiile se fac pe module, cele de bază fiind obligatorii, iar restul, facultative, fiecare cursant având posibilitatea de a alege domeniile de interes. Modulele obligatorii, de inițiere, sunt respectarea eticii munților pe timp de iarnă, prezentarea echipamentul specific ascensiunilor montane, noțiuni elementare de escaladă și alpinism, mersul concomitent în coardă cu asigurări de teren, folosirea pioletului în mers, pentru asigurare și pentru oprire în diferite ipostaze de cădere, mersul pe pantele și crestele înzăpezite, descifrarea semnelor zăpezii sau orientarea în teren.

Totodată, cursanții vor afla cum se fac manevrele de coardă, care sunt modalitățile de asigurare, tehnicile de supraviețuire și de prim ajutor pe munte în diferite situații limită cum ar fi hipotermia, accidentele, avalanșele, căutarea victimelor sub zăpadă sau confecționarea unui adăpost.

Exerciții practice și simulări

Modulele facultative pentru cursanții de nivel mediu și avansat sunt tehnici de escaladă la gheață, care presupun o poziție corectă a corpului, schimbarea centrului de greutate, manevrarea corectă a pioleților, sprijinirea pe colțari, diferite manevre de coardă și mersul, asigurarea sau oprirea partenerului legat de coardă, metode de salvare din crevase, instalarea amarajelor pe diferite tipuri de teren, primul ajutor, abordarea munților înalți sau alimentarea și hidratarea pe munte.

Cele mai multe module vor fi însoțite de multe exerciții practice și simulări. Mai multe detalii pot fi obținute AICI.

Cei care doresc să participe la școala de iarnă se vor întâlni în data de 15 februarie, ora 12:00, în parcarea din centrul comunei Sălașu de Sus, de unde vor continua drumul până la locul de cazare, în condiții spartane, iar în următoarele patru zile vor avea loc cursurile și exercițiile practice, pe durata întregii zile. Școala se va încheia cu un test teoretic, pentru consolidarea cunoștințelor. Participanții la curs au nevoie de un echipament obligatoriu adecvat muntelui, pe timp de iarnă.

Surse foto: wikipedia.org, amazingromania.net, dioana.ro

Atenție, șoferi! Achiziția rovinietei la frontiera de vest, indisponibilă temporar duminică

0

CNAIR a anunțat că duminică, 13 februarie, în intervalul orar 12:00 – 14:00, sunt programate unele lucrări de mentenanță la Agențiile de Control și Încasare din punctele de frontieră aflate pe raza de administrare a DRDP Timișoara.

În intervalul orar menționat nu se vor face încasări și nu se va putea achiziționa rovinieta din punctele de frontieră.

Conducătorii auto sunt îndemnați să folosească metodele alternative: SMS, portalul www.erovinieta.ro, aplicația pentru telefonul mobil și punctele de distribuție din benzinării.

Intervalul orar pentru efectuarea lucrărilor de mentenanță a fost ales deoarece, în acea perioadă, traficul automarfarelor este scăzut, activitatea fiind modic afectată.

Cancerul de plămâni face ravagii în România. Medicii de familie din Timiș, implicați în diagnosticare

0
Centrul Oncohelp

Un român moare în fiecare oră din cauza cancerului bronhopulmonar. Această boală are, de altfel, cea mai mare rată de mortalitate în România. Motivul? Depistarea cu întârziere a neoplasmelor pulmonare, această afecțiune fiind subdiagnosticată în țara noastră.

Cei doi ani de pandemie au agravat și mai mult situația ducând la scăderea cu 40 la sută a diagnosticării cancerului prin reducerea adresabilității pacienților către spitale.

Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a inițiat împreună cu Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” și Asociația Medicilor de Familie un proiect prin care să identifice modalități de gestionare în comun a afecțiunilor oncologice, dar și de dezvoltare a ceea ce se numește „prevenția în sănătate”, și asta pentru că primul contact pe care îl are un pacient este cu medicul de familie.

Specialiștii spun că, prin implicarea medicilor de familie în depistarea incipientă a cancerului, poate demara tratamentul mai devreme, ceea ce duce la creșterea șanselor de supraviețuire și chiar vindecare.

„Noi suntem dornici să fim parteneri cu medicii de familie. De regulă, medicii de familie sunt cei care suspicionează un cancer, care trimit pacienții la investigații mai amănunțite. Ei sunt cei care preiau acești pacienți de la noi, ulterior, după ce au efectuat tratamentul, și tot ei sunt cei care îi vor gestiona în bună măsură. Ei sunt cei care asigură implementarea unor programe de screening în teritoriu. Sunt foarte multe conexiuni între noi, oncologii, și ei, medicii de familie, și, evident, o colaborare strânsă între oncologie și medicii de familie este benefică pentru toată lumea”, a spus conf. dr. Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp.

De aceea, medicul de familie este un membru important al echipei multidisciplinare în stabilirea diagnosticului și a tratamentului în cazul cancerului de plămân.

„Adevărata pandemie este în zona oncologică, în special în zona neoplaziilor pulmonare. E important că lucrurile se fac în echipă. Vorbim despre medicul de familie, medicul pneumolog, medicul oncolog, medicul radioterapeut, medicul de anatomie patologică. Ne bazăm foarte mult pe colegii noștri, medicii de familie, ca să identifice potențialele cazuri care ar putea dezvolta aceste neoplazii pulmonare, să le trimită în evaluare în atenția noastră, pentru ca noi, după ce stabilim tipul de cancer, mai departe, să le trimitem la colegii noștri de la oncologie pentru a le fi administrate terapiile din vreme, căci vorbim despre diagnostic timpuriu. Astfel vor putea fi vindecați cât mai mulți oameni”, a spus prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalul de Boli Infecțioase si Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara.

Medicii de familie trag un semnal de alarmă și spun că, din păcate, sistemul medical românesc nu se bazează pe prevenție. Iar, în cazul cancerului bronhopulmonar, profilaxia este esențială, pentru că neoplasmul pulmonar este mult mai agresiv decât alte tipuri de cancer și are o probabilitate foarte mare de evoluție rapidă spre metastazare și deces, dacă nu este depistat și tratat precoce.

„Din păcate, țara noastră, sistemul medical românesc nu încurajează aceste programe de screening, ba chiar foarte rar se întâmplă să marșăm pe aceste programe. De obicei, în România se fac programe curative. Și ceea ce reușim noi să facem la ora actuală este ca pacientul să vină să se trateze de o boală, nu să facă prevenția unei boli, așa numita profilaxie primară și secundară. Însă noi încercăm să punem accentul pe medicina primară la ora actuală, să ne transformăm dintr-o profesie pasivă într-una proactivă, în care să încercăm să depistăm la timp aceste cazuri de cancer bronhopulmonar”, a spus dr. Mihai Iacob, președintele Societății de Medicină de Familie din Timiș.

Prima întâlnire cu medicii de familie s-a concretizat într-un simpozion științific organizat on-line în care au fost discutate și evidențiate importanța rolului pe care medicul de familie îl are în diagnosticarea precoce și managementul cancerului pulmonar.

De asemenea, au fost abordate teme ce țin de terapiile existente, dar și de progresele tehnicilor de diagnostic și stadializare ale bolii.

Proiectul inițiat de Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a fost realizat in parteneriat cu AstraZeneca Pharmaceuticals.

Centrul de Oncologie OncoHelp este dotat cu 161 de paturi, dintre care 132 pentru spitalizare continuă, și 29 de paturi pentru spitalizare de zi.

În cadrul Centrului sunt oferite gratuit servicii medicale de oncologie, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă superioară și inferioară, imagistică medicală (computer tomograf, ecografie medicală și mamografie).

În cadrul unității sanitare funcționează singurul centru de îngrijiri paliative dintr-un spital universitar din vestul țării.

Incendiu la un centru școlar din Timișoara. Șase elevi, evacuați din internat

0

Pompierii militari au intrat, în această seară, în stare de alertă după ce un apel la 112 a anunțat de producerea unui incendiu la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” din Timișoara.

Imediat, au fost mobilizate șapte autospeciale de stingere cu apă si spumă, două autoscări mecanice, o ambulanță SMURD cu 2 ofițeri si 33 subofițeri.

La sosirea forțelor de intervenție și după recunoașterea în teren s-a constatat că incendiul se manifestă la instalația electrică dintr-o toaletă aflată la mansarda clădirii.

Până la sosirea echipelor de intervenție, personalul de supraveghere și ingrijire a evacuat, în siguranță, cei șase copii care se aflau în internat.

Intervenția promptă a a făcut ca incendiul să fie rapid localizat și lichidat împiedicând propagarea acestuia la celelalte încăperi. Ulterior, echipajele de intervenție au continuat verificarea tuturor spațiilor din clădire pentru a se asigura că nu există și alte posibile focare de incendiu.



 

Două inspectoare de la OPC Timiș, condamnări definitive pentru corupție

8

Curtea de Apel Timișoara a dat, astăzi, sentința definitivă în dosarul în care DNA a trimis în judecată două inspectoare de la Protecția Consumatorului pentru corupție. Ancheta a început după denunțul patroanei unui salon de înfrumusețare care a fost verificată de Maria Pârvulescu și Marinela Iliaș, cea care a și condus, în trecut, comisariatul Timiș al OPC. 

Acestea i-au spus patroanei că au venit în urma unei sesizări și că, în mod normal, ar trebui să-i dea o amendă usturătoare și să-i suspende activitatea. Patroanei i s-a oferit și o altă variantă – să primească avertismente și, în schimb, cele două să beneficieze gratuit de servicii de coafură, manichiură, pedichiură gratuit timp de un an de zile. Pârvulescu a cerut să-i fie plătit și un bilet de avion dus-întors pe ruta Timișoara – București deoarece trebuia să meargă într-o delegație și o ședință de epilare definitivă.

Curtea de Apel Timișoara i-a respins apelul Mariei Părvulescu care a rămas cu sentința Tribunalului Timiș Mariat, fiin găsită de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, șapte acte materiale, și condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Giroc sau Primăriei Timișoara.  Pîrvulescu Maria a fost obligată la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare parţiale către stat. 

Marinelei Iliaș, Curtea de Apel Timișoara i-a micșorat cu un an pedeapsa, fiind condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, fiind de asemenea obligată să execute 80 de zile de muncă în folosul comunității la Primăriile Lugoj sau Timișoara pentru cele două acuzații de luare de mită.