Pagina 35

Tehnologie nouă testată de Primăria Timișoara. La ce ar putea fi folosită

0

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că municipalitatea testează o tehnologie care va rezolva o mare problemă, aceea de a afla cu mare precizie ce rețele edilitare se află sub pământ.

O firmă a făcut o demonstrație pentru tehnologie de scanare subterană și mapare a rețelei de utilități.

Modelul prezentat reprezentanților Primăriei Timișoara e de mărime medie și poate scana până la 5.000 de metri pătrați pe zi, iar modelul mare are o capacitate de 30 de kilometri pe oră (fiind tractat de un vehicul) și ar putea scana hectare într-o zi.

„Momentan, firma care ne furnizează această soluție ne oferă o mostră gratuită pentru șantierul de pe Bogdăneștilor și dacă se pretează așteptărilor, pornim procesul de achiziție.

Vrem să putem scana în faza de proiectare investițiile de infrastructură noi, dar și să sprijinim șantierele deja aflate în execuție. Tehnologia are o acuratețe foarte ridicată și ne lasă să vedem undeva până pe la doi metri sub pământ. Nu sunt multe orașe chiar și în Europa care știu exact unde se află rețeaua de utilități. Uneori nu există planșe ori când există, realitatea de pe teren poate să difere de cea de pe hârtie”, a precizat viceprimarul Ruben Lațcău.

Cu această soluție putem avea o hartă reală a țevilor de termoficare, apă-canal, electrice, telecomunicații, gaz. Mai mult decât atât, firma care furnizează soluția va survola cu ajutorul unei drone amplasamentul și va corela poziția țevilor cu ceea ce a filmat.

Toate datele vor fi georeferențiate și integrate în baza de date a primăriei (GIS) și a proprietarilor de utilități cu ajutorul unei antene pe care o puteți vedea și în imagini.

„Astfel, cheltuim bani pentru ca să economisim și mai mulți bani și timp. Timp economisit înseamnă restricții rutiere mai scurte și mai puțin trafic, lucru esențial cât timp punem la punct infrastructura de bază a Timișoarei.

Momentan beneficiem de o mostră și nu plătim pentru acest serviciu. Dacă soluția e bună, serviciul va fi realizat de o companie privată și compania care-l va presta va fi stabilită prin licitație”, a mai transmis edilul.

Cod galben de ceață și ghețuș, sâmbătă dimineața, în mai multe zone din Banat

0

Meteorologii au emis sâmbătă dimineața o avertizare Cod galben de ceață și ghețuș pentru mai multe localități din județul Caraș-Severin.

Potrivit ANM, sunt vizate localitățile Moldova Nouă, Oravița, Pojejena, Berzasca, Sichevița, Răcășdia, Sasca Montană, Lăpușnicu Mare, Bănia, Dalboșeț, Coronini, Eftimie Murgu, Ciclova Română, Gârnic, Șopotu Nou, Vărădia, Socol, Berliște, Cărbunari, Naidăș, Vrani, Ciuchici din județul Caraș-Severin.

În aceste zone se va semnala ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.

Avertizarea este în vigoare sâmbătă dimineața până la ora 11:00.

Incendiu de proporții pe șantierul de la ştrandul UMT din Timișoara

0

Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineață pe șantierul viitorului spa de la ștrandul UMT. În urma apelului la 112 mai multe mașini de pompieri din cadrul ISU Timiș s-au deplasat la locul incidentului.

Luptătorii cu focul au constatat că o clădire aflată în construcție a fost cuprinsă de flăcări și au reușit să stingă incendiul în scurt timp. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului, însă au ars cantități importante de materiale de construcții. Pompierii au deschis o anchetă pentru a stabili cauza incendiului.

10 zile de RĂZBOI ÎN UCRAINA: Aproximativ 1,2 milioane de persoane au fugit din țara vecină UPDATE 9 Următoarea rundă de negocieri Ucraina – Rusia este programată luni

0

Aproximativ 1,2 milioane de persoane au fugit deja din Ucraina pe fondul invaziei rusești, potrivit celor mai recente cifre ale Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați. Ucrainenii continuă să părăsească țara, în timp ce la nivel înalt Moscova și Kievul se pregătesc pentru a treia rundă de negocieri.

UPDATE 9 A treia rundă de negocieri între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei se va derula luni, anunţă unul dintre reprezentanţii Administraţiei de la Kiev, conform agenţiei Ukrinform.

„A treia rundă a negocierilor va avea loc luni”, a declarat deputatul ucrainean David Arakhamiya, unul dintre membrii delegaţiei ucrainene.

Mihail Podoliak, unul dintre consilierii preşedintelui Ucrainei şi şeful delegaţiei ucrainene, a confirmat, anterior, că Administraţia de la Kiev vrea continuarea negocierilor, deşi ambele părţi au poziţii dure, fără însă a spune când este programată următoarea rundă.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a informat vineri pe cancelarul german, Olaf Scholz, că Rusia şi Ucraina au programat pentru acest sfârşit de săptămână a treia rundă de negocieri.

Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au ajuns, joi seară, în cursul negocierilor desfăşurate în Belarus, la un acord asupra creării de coridoare umanitare, prin armistiţii temporare locale. De asemenea, cele două delegaţii au stabilit că negocierile vor continua în a treia rundă.

Ministerul rus al Apărării a anunţat, sâmbătă după-amiază, reluarea ofensivei militare în oraşele Mariupol şi Volnovaha, după armistiţiile temporare care au permis evacuarea civililor. Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a acuzat autorităţile ucrainene că nu vor prelungirea acordurilor de încetare a ostilităţilor.

UPDATE 8 Organizația Națiunilor Unite afirmă că cel puțin 351 de civili au fost uciși și 707 au fost răniți de la izbucnirea războiului din Ucraina, în urmă cu zece zile.

ONU admite că numărul de civili uciși și răniți este probabil să fie „considerabil mai mare”, potrivit Sky News.

Ucraina susține că cel puțin 2.000 de civili au murit în conflict.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului spune că „primirea informațiilor din unele locații unde au avut loc ostilități intense a fost întârziată și multe rapoarte erau încă în așteptare”.

Sute de persoane se pare că au fost ucise sau rănite în Volnovaha, unde ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă evacuări, în timpul unei încetări temporare a focului. Totuși, aceasta a fost întreruptă brusc, deoarece bombardamentele au continuat de-a lungul coridorului umanitar.

UPDATE 7 Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, avertizează că sancțiunile venite din partea Occidentului seamănă cu o declarație de război.

Vladimir Putin a avertizat că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei sunt asemănătoare cu o declarație de război, potrivit Sky News.

În comentariile făcute la televiziunea de stat rusă, sâmbătă, Putin a declarat că Rusia dorește ca Ucraina să fie „demilitarizată” și a adăugat că țara ar trebui să aibă un statut neutru.

El a repetat o replică devenită familiară, potrivit căreia Rusia speră să scape Ucraina de nazism.

Occidentul a impus sancțiuni dure Moscovei de la începutul invaziei din Ucraina, la 24 februarie, cu scopul de a afecta economia rusă.

UPDATE 6 Ministerul rus al Apărării acuză „naționaliștii” ucraineni că au împiedicat sâmbătă evacuarea civililor din Mariupol.

Ministerul rus al Apărării spune că „naționaliștii” ucraineni au împiedicat civilii să părăsească orașele pentru care fuseseră stabilite coridoane umanitare, potrivit agenției ruse de știri Ria, citate de BBC.

Ministerul a anunțat că forțele rusești au fost atacate după ce au înființat coridoare umanitare.

Anterior, autoritățile din Mariupol au spus că evacuarea civililor a fost amânată pentru că rușii nu respectă încetarea temporară a focului.

Viceprimarul din Mariupol, Serhiy Orlov, a declarat pentru BBC că orașul este încă sub bombardament și că există, de asemenea, rapoarte potrivit cărora luptele sunt în curs de desfășurare aproape de capătul traseului de evacuare.

UPDATE 5 Marea Britanie și-a îndemnat sâmbătă cetățenii să ia în considerare posibilitatea de a părăsi Rusia dacă nu este esențial să rămână în țară.

„Dacă prezența dumneavoastră în Rusia nu este esențială, vă sfătuim cu tărie să luați în considerare posibilitatea de a pleca pe rutele comerciale rămase”, a anunțat sâmbătă Ministerul britanic de Externe, potrivit CNN.

Luni, Ministerul britanic de Externe a recomandat cetățenilor săi să nu călătorească deloc în Rusia din cauza lipsei de opțiuni de zbor disponibile și a volatilității economice crescute.

UPDATE 4 Evacuarea civililor din Mariupol a fost amânată, potrivit autorităților locale, citate de BBC. Rușii sunt acuzați că nu respectă încetarea temporară a focului.

Viceprimarul din Mariupol, Serhiy Orlov, a spus pentru BBC că orașul este încă sub bombardament și că există, de asemenea, rapoarte potrivit cărora luptele sunt în curs de desfășurare aproape de capătul traseului de evacuare.

„Rușii continuă să ne bombardeze și să folosească artileria. Este o nebunie”, a spus Serhiy Orlov.

„Nu există încetare a focului în Mariupol și nu există încetare a focului pe tot traseul. Civilii noștri sunt gata de avacuare, dar nu pot scăpa sub bombardament”, a adăugat acesta.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că sâmbătă se vor deschide coridoarele umanitare din orașele Mariupol și Volnovakha. Un „regim de liniște” va fi implementat pentru ca populația civilă să părăsească orașele, a precizat Ministerul Apărării.

UPDATE 3 Germania va desfăşura capacităţi de apărare aeriană în Lituania, iar SUA vor trimite un batalion şi tancuri, a anunţat sâmbătă ministrul apărării de la Vilnius, Arvyadas Anusauskas, citat de Reuters.

Desfăşurările, care vor include şi mai multe trupe din Ţările de Jos, sunt distincte de trupele care sosesc pentru manevrele militare pe care Lituania urmează să le găzduiască în martie, le-a declarat ministrul lituanian reporterilor.

Desfăşurările de trupe şi manevrele militare vor spori numărul total al militarilor altor ţări din NATO în Lituania la 4.000 până la sfârşitul lui martie, de la 3.000 câţi sunt în prezent, a adăugat Anusauskas.

Lituania a cerut NATO să trimită mai multe trupe şi echipament militar după invazia Rusiei în Ucraina.

UPDATE 2 Populația din două orașe ucrainene aflate acum sub controlul armatei ruse a ieșit în stradă pentru a-i înfrunta pe invadatori.

Înarmați doar cu steaguri ucrainene, sute de cetățeni din Herson și Melitopol au ieșit în stradă și le-au strigat invadatorilor să plece.

În ambele orașe, soldații ruși au tras focuri de armă în aer pentru a dispersa mulțimea, însă localnicii nu s-au arătat impresionați.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunțat că sâmbătă se vor deschide coridoarele umanitare din orașele Mariupol și Volnovakha.

Un „regim de liniște” va fi implementat pentru ca populația civilă să părăsească orașele, a precizat Ministerul Apărării, potrivit presei ruse citate de BBC.

Anterior, primarul din Mariupol, Vadym Boichenko, a cerut un coridor umanitar în contextul blocadei în curs și a ceea ce el a numit „atacuri nemiloase” din partea trupelor rusești.

Încetarea focului în orașul Mariupol din Ucraina va dura 7 ore, iar evacuarea civililor se va face cu autobuze, au anunțat autoritățile locale.

Potrivit BBC, care citează autoritățile din Mariupol, încetarea focului va dura 7 ore, între orele locale 9.00 și 16.00, iar evacuarea civililor va începe la ora locală 11.00.

Traseul coridorului umanitar este de la Mariupol la Zaporizhzhia, un oraș situat în vestul țării.

Autobuzele vor pleca din trei locații din oraș, iar pe traseul stabilit va putea circula și transportul privat.

Autorităților le-au cerut șoferilor să folosească la maximum tot spațiul pe care îl au în vehicule.

Deplasarea în afara traseului stabilit este strict interzisă.

Mariupol

Aproape 200.00 de ucraineni s-au refugiat în România

Potrivit BBC, mai mult de jumătate dintre refugiații ucraineni au ajuns în Polonia, în timp ce 150.000 au trecut în Ungaria, iar restul în alte țări europene.

Țările vecine, Moldova, Slovacia și România, au fost următoarele țări cu cel mai mare număr de refugiați. De la declanşarea crizei din Ucraina până vineri, la nivel naţional, au intrat în România 195.848 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 132.500.

„Mulți alții sunt în mișcare atât în interiorul, cât și în afara țării”, a precizat UNHCR. „Ei au nevoie de protecție și sprijin. Pe măsură ce situația continuă să evolueze, se estimează că aproximativ 4 milioane de persoane ar putea fugi din Ucraina”, a mai anunțat ONU.

Populația totală a Ucrainei înainte de invazie era de aproximativ 44 de milioane de locuitori.

Vicepreşedintele SUA va efectua vizite în Polonia şi România

Vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, va efectua vizite în Polonia şi România, în perioada 9-11 martie, pentru a demonstra susţinerea Washingtonului pentru aliaţii de pe flancul estic al NATO, în contextul invaziei ruse în Ucraina, anunţă Casa Albă.

„Vicepreşedintele Kamala Harris se va deplasa la Varşovia, în Polonia, şi la Bucureşti, în România, în perioada 9-11 martie. Vizita sa va demonstra forţa şi unitatea Alianţei NATO şi susţinerea SUA pentru aliaţii de pe flancul estic al NATO în contextul agresiunii ruse. Va evidenţia, de asemenea, eforturile noastre colective pentru susţinerea poporului Ucrainei”, a anunţat Preşedinţia SUA, vineri seară, într-un comunicat.

„Cu ocaiza întâlnirilor cu liderii Poloniei şi României, vicepreşedintele SUA va avansa cooperarea noastră strânsă ca reacţie la invazia neprovocată şi nejustificată a Rusiei în Ucraina. Vor discuta despre sprijinul nostru continuu acordat cetăţenilor Ucrainei prin asistenţă în materie de securitate, economică şi umanitară, precum şi despre determinarea noastră de a impune consecinţe economice severe asupra Rusiei şi a celor care sunt complici la invazia Rusiei. Întrevederile vicepreşedintelui se vor concentra şi pe modul în care Statele Unite pot susţine în continuare vecinii Ucrainei, în contextul primirii şi îngrijirii refugiaţilor care fug de violenţe”, subliniază Casa Albă, anunţând că vor fi oferite detalii despre vizite în zilele următoare.

Factura la gazul de import a trecut de 1 miliard de dolari în 2021. Dacă Rusia oprește gazul, România poate rezista o lună

0

Dacă Rusia opreşte mâine robinetul de gaz, România poate rezista circa o lună de zile cu gazul din depozite şi cu producţia internă, scrie ZF.

Dar rezistă pentru că marii consumatori, cum este Azomureş, sunt opriţi, centrala OMV Petrom de la Brazi este şi ea oprită pentru revizie şi pentru că vremea este neobişnuit de caldă pentru această perioadă.

În rest, România nu a făcut nimic pentru a-şi debloca rezervele de gaze din Marea Neagră sau de pe uscat, producţia internă a coborât pentru prima dată la circa 8,6 miliarde de metri cubi în 2021, în timp ce importurile au ajuns la peste 30% dintr-un consum de 12,2 miliarde metri cubi.

Preşedintele Klaus Iohannis spunea că dependenţa faţă de gazul rusesc trebuie terminată, dar în 2021 România, cu gaz care zace degeaba îngropat, a plătit peste 1 miliard de dolari pentru importuri, aproape triplu faţă de 2020.

„În acest moment, România con­sumă circa 40 de milioane de metri cubi pe zi şi cu ce produ­cem, adică aproape 24 de mi­lioane de metri cubi pe zi, alături de ce extragem din depozite, 16 milioane de metri cubi pe zi, aproape ne acoperim. Ne ajută şi temperaturile“, spune Vasile Cârstea, directorul general al Depogaz, filială a Romgaz care gestionează peste 90% din capacitatea de înmagazinare a României.

Războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei ridică semne de întrebare privind capacitatea statelor europene de a se replia în cazul unei întreruperi totale a livrărilor de gaz rusesc. Gazprom, colosul rus, asigură o treime din necesarul de consum euro­pean, fiind de departe cel mai mare furnizor extern de gaz al Europei.

„În situaţia în care achiziţiile de gaze naturale din import sunt limitate sau oprite, în timpul iernii, în perioadele de frig crescut, deficitul de gaze naturale poate ajunge la aproximativ 10-17 mil. mc/zi“, se arată în planul de acţiuni preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovi­zionării cu gaze naturale în România ublicat în octombrie, anul trecut.

Norocul României cu această ame­ninţare la graniţă e că deocamdată nu este frig. „Cred că până la 1 aprilie putem susţine ritmul de producţie şi de extracţie. Noi de câteva zile avem inclusiv injecţie în depozite pentru că avem două depozite care deja funcţionează pe logica multiciclu de înmagazinare“, a explicat Cârstea. Dincolo de condiţiile meteo care ajută România, mai sunt şi alţi factori. Azomureş, cel mai mare consumator de gaze naturale din România, este în continuare închis, cu perspective reduse de realuare a activităţii pe fondul preţului istoric al gazului.

În eventualitatea în care condiţiile de piaţă se deteriorează, „întreprinderile care ope­rează în domeniul gazelor naturale trebuie să asigurare furnizarea de gaze către clienţii protejaţi, definiţi în legislaţia naţională, chiar şi în cazul unui consum de gaze foarte mare şi să ia măsuri preventive adecvate“, se mai arată în planul menţionat anterior. În categoria de clienţi protejaţi sunt cu­prinşi clienţii casnici, IMM-urile, prestatorii de servicii sociale esenţiale (sănătate, edu­caţie) şi producătorii de energie termică ce nu pot funcţiona cu alţi combustibili decât gazele naturale. În acest moment, potrivit datelor Transelectrica, producţia de energie pe bază de gaz în România are o pondere de circa 12%, piaţa beneficiind de circa o săptămână de condiţii de vânt foarte bune. În total, ponderea cumulată a consuma­torilor protejaţi în consumul total de gaze este de 43,4% (28% casnici, 6,56% servicii esenţiale, 8,8% energie termică pentru populaţie). În situaţie de criză, alimentarea pentru restul consumatorilor poate fi limitată.

„În acest moment noi funcţionăm la maxim de capacitate, dar sunt rezerve de care nu ne-am atins pentru că a fost vreme bună“, a spus şi Lăcrămioara Diaconu Pinţea, membru în consiliul de admi­nistraţie al CE Oltenia.

Anul trecut, importurile de gaz ale României, în proporţie de peste 80% din Rusia, au fost de 3,7 miliarde de metri cubi, o creştere în volume de aproape 70%, după cum arată calculele ZF făcute pe baza datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Mai departe, consumul intern de gaze a crescut cu circa 2%, până la 12,2 miliarde de metri cubi, producţia scăzând la 8,6 miliarde de metri cubi, un minim istoric raportat de România. Problema este că ascensiunea făcută de importuri s-a suprapus peste scumpirea istorică a gazului. Concluzia? Factura României pentru gazul importat a ajuns la peste 1 miliard de dolari, aproape triplu faţă de nivelul din 2020 când s-a achitat un preţ de 365 de milioane de dolari, potrivit calculelor ZF.

„Este clar că dependenţa UE de gazul rusesc trebuie terminată, este nevoie să insistăm mai mult pe surse energetice alternative“, a declarat ieri, preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia vizitei preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Bucureşti.

În timp ce făcea această declaraţie însă, gazul din Marea Neagră era neatins de patru ani de zile, iar cel de pe uscat aştepta să iasă la suprafaţă. „Investiţiile nu se fac de azi pe mâine, dar aşa cum am mai zis, România are un potenţial imens pe uscat, dincolo de ce avem în Marea Neagră“, a mai precizat Cârstea.

Prețurile alimentelor au atins un nivel record în februarie, la nivel mondial

0

Prețurile mondiale ale alimentelor au atins un nivel record în februarie, cu un salt de 24,1% față de anul trecut, condus de o creștere a uleiurilor vegetale și a produselor lactate, a anunțat vineri agenția ONU pentru alimentație, citată de Reuters.

Indicele prețurilor la alimente al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care urmărește cele mai tranzacționate produse alimentare la nivel mondial, a înregistrat luna trecută o medie de 140,7 puncte, față de 135,4 puncte în ianuarie, revizuit în scădere. Valoarea comunicată anterior a fost de 135,7.

Prețurile mai mari la alimente au contribuit la o creștere mai amplă a inflației, pe măsură ce economiile își revin după criza coronavirusului, iar FAO a avertizat că aceste costuri mai mari pun în pericol populațiile mai sărace din țările care depind de importuri.

De asemenea, FAO, cu sediul la Roma, a publicat primele sale proiecții privind producția de cereale în 2022, estimând că producția mondială de grâu va crește la 790 de milioane de tone, de la 775,4 milioane în 2021.

Corespondență specială din Dubai. CJ Timiș le-a dat „țeapă” oamenilor de afaceri chemați în misiune economică la Expoziția Mondială

3

S-a ales praful de acțiunile Consiliul Județean Timiș și în a doua zi a evenimentelor organizate la standul României de la Expo Dubai 2020. Atăzi, începând cu ora 13:00, acolo ar fi trebuit să fie difuzat un film de prezentare al județului Timiș și ar fi trebuit ca întreprizătorii timișeni să discute despre oportunități de afaceri cu posibili parteneri veniți la Expoziția Mondială.

De altfel, consiliul județean chiar a insistat pentru a exista și o misiune economică în această deplasare organizată de președintele Alin Nica. După apelul CJT, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Timiș a organizat o misiune economică, iar 12 oameni de afaceri au răspuns invitației.

În această dimineață, reprezentanții Camerei de Comerț au fost anunțați sec de către cei de la CJ Timiș că acțiune a fost anulată, cu doar câteva ore înainte ca aceștia să se întâlnească cu potențiali parteneri din Emiratele Arabe Unite.

Vă reamintim că ieri președintele CJ Timiș, care s-a lăudat foarte mult cu această acțiune, a avut parte de un alt fiasco, la deschiderea „săptămânii timișene” fiind prezenți exclusiv delegații din județ și câțiva bucureșteni de la standul României.

În mod normal foarte activ pe Facebook, Alin Nica a postat până acum doar un scurt mesaj despre o „întâlnire diplomatică”, cu Excelența Sa Reem bint Ibrahim Al Hashemi, ministru de stat pentru cooperarea internațională în Emiratele Arabe Unite.

Starea de alertă nu va mai fi prelungită în România, după doi ani de pandemie

2

„Am hotărât să nu mai prelungim, dincolo de 8 martie, starea de alertă instituită în România”, a declarat, vineri, președintele Klaus Iohannis. El a spus că „epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat-descendentă la noi în țară, iar valul 5 este aproape de a se încheia”.

„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim. Dincolo de 8 martie, starea de alertă instituită în România”, a declarat Klaus Iohannis.

El a menționat că Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final.

„Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg în perioada imediat următoare de autoritățile abilitate. Se împlinesc doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, doi ani foarte grei, în care existența noastră a fost modificată radical, peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaș și nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferință sunt reflecția unor tragedii care au produs urme adânci. Ultimii doi ani au dus multe provocări care ne-au influențat în cele mai diferite moduri – răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacțiunilor sociale. Toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat nenumărate bariere. O perioadă de mari sacrificii pentru români, dar în același timp, o perioadă în care am descoperit noi valențe ale solidarității ale spiritului civic ale dedicării și implicării”, a adăugat șeful statului.

Alb-violeţii au o misiune grea la Chiajna, fără căpitan. Nicolae Croitoru: „Este o etapă cu o încărcătură aparte”

0

Dezamăgirea meciului nefinalizat cu Petrolul, trebuie lăsată deoparte de Politehnica. Alb-violeţii au rămas pe loc de baraj de retrogradare înaintea unui meci cel puţin la fel de dificil, în fief-ul Concordiei Chiajna, acolo unde nu au înregistrat puncte până acum. În ciuda situaţiei curente, tehnicianul Nicolae Croitoru e optimist prin prisma evoluţiei echipei în ultima perioadă.

Chiajna vine după o corecţie pe teren, la Cluj, un 0-4 cu „U” care a dus la demiterea antrenorului Claudiu Niculescu.

„Ne aşteaptă un joc dificil. Este o etapă cu o încărcătură aparte şi jocul nostru face parte din această categorie. Întâlnim un adversar care, pentru a prinde unul dintre locurile de play-off şi a rămâne în obiectiv, acela de a promova în Liga I, trebuie să acumuleze trei puncte în următoarele două etape, cum în ultima etapă pentru ei urmează un joc extrem de dificil la Buzău, atunci e clar că jocul de duminică are o importanţă deosebită. Chiar dacă etapa trecută au pierdut destul de clar la Cluj. Consider că a fost un accident. E greu de crezut că o echipă care a încasat în 16 etape de campionat doar şase goluri şi două în toate jocurile din deplasare, reuşeşte, în ghilimele, să primească intr-un singur joc patru goluri. Consider că a fost un accident. E clar că şi la ei a fost o săptămână destul de furtunoasă. Chiar cu schimbări la nivel de banca tehnică şi cred că vor aborda jocul destul de motivaţi. De partea cealaltă, şi noi venim cu mare nevoie de puncte. Jocul cu Petrolul ne-a pus în imposibilitatea de a lupta pentru punctele puse în joc. Sperăm ca jocul de la Chiajna, chiar dacă este unul dificil, să arate că suntem o formaţie în creştere şi că suntem o formaţie care putem emite pretenţii de a juca de la egal la egal cu orice adversar. Chiar dacă este un joc dificil, eu sper să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor, şi, să reuşim şi un joc bun şi să câştigăm punct sau puncte”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

Cel care i-a luat locul lui „Clau-gol” e Ianis Zicu, chiar un fost contracandidat al lui Nicu Croitoru la banca timişoreană. „Este greu de precizat acum, nu ştiu dacă din punct de vedere al filosofiei de joc se pot face schimbări majore într-un interval scurt de timp. Dar e clar că mental schimbarea de antrenor poate înfluenţa pozitiv”, a precizat tehnicianul lui Poli. „A existat acea frustrare după joc, însă eu cred că şi acea parte din joc, cele 37-38 minute ne-au dat încredere că lucrurile evoluează aşa cum noi ne-am propus şi că putem aborda la fel celelalte jocuri. Consider că echipa a practicat un joc bun împotriva unui adversar, poate cel mai bun din campionat”, a mai spus Nicu Croitoru cu referire la jocul neîncheiat din cauza nocturnei.

Timişorenii au şi alte bătăi de cap. Vor fi lipsiţi în Ilfov de serviciile căpitanului Ioan Mera (suspendat), în timp ce Alin Ignea e incert. Partida Concordia Chiajna – Politehnica Timişoara se dispută duminică, de la ora 12.30 (Digisport 1, Look Sport+, Telekom Sport 1), în etapa a XVIII-a a Ligii 2. Ilfovenii sunt pe locul 4, cu 32 de puncte, în timp ce alb-violeţii ocupă doar poziţia a 15-a, cu 20 de puncte acumulate. Deocamdată FRF nu s-a pronunţat pe seama meciului nefinalizat cu Petrolul, Comisia de Discplină şi Etică a citat ambele cluburi pentru data de 9 martie, dar e greu de crezut că se mai poate schimba ceva şi că meciul nu va fi pierdut cu 3-0 la masa verde de către bănăţeni.

Povestea unei fete care leagă farmece vechi este tema noului cântec lansat de trupa Peregrinii

0

Formația timișoreană Peregrinii a lansat o nouă melodie numită Zece vrăji, care are parte și de un videoclip realizat la centrul de etchetație Chevereș.

„Nu este o piesă comercială, ci un descântec folosit în acele momente, care apar mereu și mereu, în care trebuie să lupți și să fii pregătit să plătești un preț pentru ai tăi. «Zece Vrăji» e povestea unei fete care leagă farmece vechi pentru ca iubitul ei, plecat la război, să fie ferit de glonț și sabie. Piesa a fost compusă de Fabian Galiș pentru spectacolele narative cu temă istorică ale Peregrinilor, e interpretată de Jacqueline Kohl și Peregrinii, iar clipul e filmat cu recuzită de război oferită de trupele de reconstituire istorică alături de care muzicienii participă la festivalurile de păstrare a tradițiilor“, a spus managerul formației, Galiș Sergiu.

Peregrinii este o formație de world music prezentă de opt ani pe scene și la evenimente cu programe muzicale, coregrafice sau ateliere. Trupa a fost înființată pe când membrii ei erau încă foarte tineri, iar acum se bucură de experiența și cunoștințele muzicale dobândite pe scenă și în cadrul studiilor de specialitate. Odinioară cea mai tânără trupă de muzică istorică, Peregrinii sunt, în ultimii ani, invitați cu spectacole la cele mai mari festivaluri istorice din întreaga țară.

RĂZBOI ÎN UCRAINA Incendiu la cea mai mare centrală nucleară din Europa UPDATE 8 Autoritatea de supraveghere a mass-media din Rusia interzice Facebook

0

Conflictul din Ucraina a intrat în ziua a noua, iar noaptea trecută s-au dat lupte grele în zona centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, situată în sud-estul țării. O clădire a complexului nuclear a fost cuprinsă de flăcări.

UPDATE 8 Rusia a interzis Facebook, potrivit unui raport al agenției ruse de știri de stat RIA Novosti, citat de BBC.

Agenția afirmă că Roskomnadzor, organismul de supraveghere a mass-media din țară, a decis să blocheze accesul la platforma de socializare, adăugând că au existat 26 de cazuri de discriminare împotriva mass-media rusești de către Facebook începând cu octombrie 2020, accesul fiind restricționat pentru canale susținute de stat precum RT și agenția de știri RIA.

UPDATE 7 Publicaţia independentă rusă Novaia Gazeta, al cărei redactor şef este recentul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Dmitri Muratov, a anunţat vineri seara eliminarea unora dintre materialele de presă legate de Ucraina cu scopul de a evita sancţiuni, relatează AFP.

„Legea care sancţionează «ştirile false» despre acţiunile forţelor armate ruse a intrat în vigoare, iar noi suntem obligaţi să suprimăm numeroase articole. Dar am decis să continuăm să lucrăm”, a anunţat ziarul.

„Parchetul general şi Roskomnadzor (Serviciul federal pentru control în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă) a cerut ca Novaia Gazeta şi alte media independente să elimine materialele de presă care descriu operaţiunile militare pe teritoriul ucrainean drept război, o agresiune sau o invazie. În caz contrar, vor fi amenzi uriaşe şi perspectiva închiderii media”, indică publicaţia pe site-ul său.

Pentru a lua această decizie, Novaia Gazeta a realizat un sondaj în rândul abonaţilor săi.

Din cele aproape 6.500 de persoane chestionate, 94% au votat pentru a „continua activitatea sub cenzură militară, răspunzând cerinţelor autorităţilor”, în timp ce numai 6% dintre cei intervievaţi s-au declarat în favoarea unei „suspendări a activităţii editoriale până la finalul operaţiunii speciale”.

Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal) a adoptat vineri un text care prevede pedepse grele cu închisoarea şi amenzi pentru orice persoană care publică „informaţii false” despre armată, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.

Sunt prevăzute pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru difuzarea de informaţii care vizează „discreditarea” forţelor armate.

Această lege mai trebuie doar să fie promulgată de preşedintele Vladimir Putin pentru a intra în vigoare.

Kremlinul încearcă să se asigure că versiunea sa asupra războiului din Ucraina ajunge la publicul rus. Postul de radio Eho Moskvî şi canalul de ştiri online Dojd au fost închise joi, la scurt timp după ce Parchetul general rus făcuse o recomandare în acest sens, din cauza modului neagreat de putere în care cele mai importante media independente ruse rămase relatau despre invazia militară rusă în Ucraina, făcând referire la „război” şi victimele civile. Potrivit Kremlinului, armata rusă ţinteşte doar infrastructura militară şi puncte strategice.

UPDATE 6 Microsoft, una dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, și-a suspendat vânzarea de produse și servicii în Rusia.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, compania a decis „să oprească numeroase aspecte ale afacerii din Rusia în conformitate cu deciziile privind sancțiunile guvernamentale”. „Ca și restul lumii, suntem îngroziți, înfuriați și întristați de imaginile și informațiile care vin din Ucraina, și condamnă această invazie nejustificată, neprovocată și nelegală a Rusiei”, mai spune mesajul companiei.

Reprezentanții companiei au mai spus că sunt în contact cu angajații care au fost nevoiți să fugă din Ucraina și că vor conlucra cu SUA, UE și Marea Britanie.

UPDATE 5 Ucraina se aşteaptă la o nouă rundă de negocieri cu Rusia, a treia la număr, în acest weekend, a declarat vineri unul dintre negociatorii ucraineni, Mihailo Podoliak, consiler al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, citat de France Presse.

„A treia etapă ar putea avea loc mâine sau poimâine, suntem în contact permanent”, a indicat el într-o conferinţă de presă la Lviv, în vestul Ucrainei, precizând că ucrainenii nu aşteaptă decât acordul ruşilor pentru a reveni la masa negocierilor.

Rusia şi Ucraina au convenit joi seara, la a doua rundă de negocieri, crearea de culoare umanitare pentru evacuarea populaţiei în sectoarele unde se duc lupte şi un armistiţiu temporar, dar care se va aplica numai în respectivele zone.

Potrivit Berlinului, cancelarul german Olaf Scholz a discutat cu omologul său rus Vladimir Putin, care l-a asigurat că negocierile vor fi reluate în acest weekend.

Cele două sesiuni de convorbiri precedente, la frontiera ucraineano-belarusă, iar apoi la frontiera polono-belarusă, nu au dus la o oprire a luptelor.

„Delegaţia ucraineană nu a obţinut rezultatele la care spera la negocierile cu delegaţia rusă”, a declarat vineri Mihailo Podoleak, făcând un bilanţ al discuţiilor din ajun. Totuşi, a adăugat el, părţile au ajuns la o înţelegere cu privire la o asigurare comună a „coridoarelor umanitare” pentru evacuarea populaţiei civile, precum şi pentru livrarea de medicamente şi alimente în locurile celor mai înverşunate lupte, cu posibilitatea suspendării temporare a focului pe perioada în care se va efectua evacuarea în acele sectoare, conform Ukrinform.

UPDATE 4 Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat vineri că există dovezi că forţele militare ruse ar fi utilizat muniţie cu fragmentare în războiul din Ucraina, ceea ce ar fi o încălcare gravă a reglementărilor internaţionale.

„Am observat utilizarea de bombe cu fragmentare şi există informaţii privind utilizarea altor tipuri de armament, ceea ce ar fi încălcări ale dreptului internaţional”, a afirmat Jens Stoltenberg, potrivit BBC News, după reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de miniştri de Externe.

Jens Stoltenberg a precizat că forţele aliate „colectează informaţii şi monitorizează atent situaţia din Ucraina”. „Sunt acte de brutalitate, încălcări ale dreptului internaţional”, a subliniat secretarul general NATO, potrivit CNN, salutând decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de iniţiere a unei investigaţii, pentru „tragerea la răspundere a preşedinţilor Rusiei şi Belarusului, Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko”.

Totuşi, Alianţa Nord-Atlantică menţine deschise opţiunile diplomatice în relaţia cu Rusia, astfel încă să fie evitată escaladarea conflictului, a subliniat Jens Stoltenberg. „Miniştrii au stabilit că relaţia NATO cu Rusia s-a modificat fundamental, cu impact pe termen lung. Dar noi menţinem angajamentul de a exista canale pentru diplomaţie şi reducere a riscurilor de conflict, astfel încât să fie evitate escaladările, neînţelegerile sau interpretările greşite”, a afirmat Jens Stoltenberg.

UPDATE 3 Oleksandr Tkachenko, ministrul ucrainean al Culturii, a cerut forțelor occidentale „să închidă spațiul aerian al Ucrainei deoarece Rusia agresoare distruge siturile culturale”.

„Cele mai multe crime de război ale lui Putin în Ucraina sunt făcute din aer”, a spus ministrul Culturii, într-o declarație citată de CNN.

„Rachetele rusești și avioanele distrug cu intenție centrele istorice din marile orașe. Putin vrea să distrugă moștenirea culturală, să o șteargă de pe fața pământului… Un dictator nebun amenință să distrugă Catedrala Sf.Sofia din Kiev, o biserică aflată în patrimoniul UNESCO, construită în secolul 11”, a explicat Oleksandr Tkachenko.

Ministrul Culturii solicită închiderea spațiului aerian al Ucrainei.

„Sute de victime inocente, distrugerea totală a bisericilor, catedralelor și muzeelor, acesta este prețul plătit pentru că spațiul aerian este încă deschis”, a adăugat ministrul Culturii.

Demnitarul a mai spus că în orașul Harkov, forțele rusești au bombardat catedrala unde se adăposteau localnici, dar și clădirile Universității Naționale de Artă și ale Academiei de Cultură.

În Ivankov, în apropierea Kievului, muzeul „faimoasei artiste Maria Pryimachenko, ale cărei opere au fost admirate de Pablo Picasso”, a fost și el bombardat. Academia de Artă Decorativă și Design a fost, de asemenea, avariată în timpul conflictului.

UPDATE 2 Președintele Aleksandr Lukașenko a declarat vineri că armata din Belarus nu va lua parte la „operațiunea militară” din Ucraina, anunță Sky News.

Aleksandr Lukașenko a declarat că nu intenționează să trimită trupe în Ucraina. Așa cum a mai declarat cu alte ocazii, Lukașenko a insistat asupra faptului că armata din Belarus nu a participat și nici nu se va implica în operațiunea militară a Rusiei.

Unul dintre aliații apropiați ai lui Putin, Lukașenko a dezvăluit că vineri a vorbit la telefon cu președintele Rusiei.

Armatele Rusiei au folosit teritoriul Belarusului pentru a trimite militari în Ucraina, iar comentariile președintelui Aleksandr Lukașenko sunt întâmpinate cu scepticism.

UPDATE Rusia va introduce pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele care răspândesc informații false despre armată, anunță Sky News.

Duma de Stat a aprobat prevederea legală care permite pedepsirea cu până la 15 ani de închisoare în cazul persoanelor care răspândesc informații false despre forțele armate din Rusia.

Nu este clar cum definește legea noțiunea de „informație falsă”. Regula a fost introdusă după a treia și ultima dezbatere care a avut loc vineri dimineața. De asemenea, au fost introduse amenzi pentru cei care răspândesc în mod intenționat informații false. În contextul actual, „informație falsă” ar fi considerată și folosirea termenului „război”, interzis de autorități, expresia acceptată fiind „operațiune militară”.

Editorul Sky News pe afaceri internaționale Dominic Waghorn a spus că noua prevedere i-ar putea viza pe jurnaliștii ruși. „Cred că arată direcția în care se îndreaptă guvernul rus”, a spus Waghorn.

El a adăugat că în Rusia nu a mai rămas decât un singur organ media independent.

Dmytro Orlov, primarul localităţii Enerhobar, situată în apropierea Centralei nucleare Zaporijjea, a declarat în cursul nopţii că incendiul a izbucnit din cauza „atacurilor continue cu obuze” ale armatei ruse asupra „unităţilor complexului nuclear”. „O ameninţare la adresa securităţii mondiale”, a adăugat primarul Dmytro Orlov.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a confirmat producerea incendiului şi a cerut armatei ruse să oprească imediat atacurile cu obuze, pentru a permite intervenţia pompierilor. „Armata rusă trage din toate direcţiile asupra Centralei nucleare Zaporijjea, cea mai mare din Europa. A izbucnit deja un incendiu. Dacă va exploda, va fi de zece ori mai mare amploarea decât la Cernobîl. Ruşii trebuie să oprească imediat atacurile, să permită accesul pompierilor şi să instituie o zonă de securitate”, a declarat Dmytro Kuleba, conform cotidianului Le Figaro.

La ora locală 05:20, pompierii au reușit în cele din urmă să ajungă la incendiu. Acesta a fost stins aproximativ o oră mai târziu, au scris serviciile de urgență din Ucraina. Nu este clar ce sisteme ale centralei sunt afectate de incendiu.

Autorităţile ucrainene nu au semnalat modificări ale nivelului de radiaţii în urma incendiului izbucnit la Centrala nucleară Zaporijjea, anunţă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). „Autoritatea de reglementare din Ucraina a transmis că nu s-au modificat nivelurile de radiaţii la Centrala nucleară Zaporojie”, a comunicat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit cotidianului Le Figaro.

Opt kilograme de droguri trimise din Spania în România printr-o firmă de curierat

0

Două persoane au fost prinse în flagrant delict, în Cluj-Napoca, în timp ce avea asupra lor opt kilograme de canabis, despre care anchetatorii spun că au fost trimise printr-o firmă de curierat din Spania.

Potrivit DIICOT, procurorii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Măsura a fost luată după ce inculpații au fost prinși în flagrant, în Cluj-Napoca, având asupra lor cantitatea de 8 kilograme de canabis.

Conform procurorilor, inculpații au introdus în țară, prin intermediul unei societății de coletărie, un colet cu țară de proveniență Spania în care erau ascunse drogurile.

Cantitatea de canabis ridicată are o valoare de aproximativ 400.000 de lei.

Instanța a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul BCCO Alba Iulia. Suportul de specialitate a fost asigurat de Brigada Operațiuni Speciale Timișoara.

PSD Timiș acuză consiliul județean că face turism pe bani publici

3

Zilele acestea, are loc expoziția mondială Dubai 2020, unul dintre cele mai mari târguri de turism, servicii și tehnologie.

Fiecare țară sau regiune își prezintă ofertele turistice și comerciale. Județul Timiș și Timișoara au un stand dedicat promovării.

Reprezentanții PSD sunt de părere că acțiunea a fost folosită de către președintele CJ Timiș, Alin Nica, care a transformat delegația oficială într-o excursie de plăcere, pe banii contribuabilului timișean.

„Ceea ce putea fi un bun prilej de promovare a județului Timiș ca un real punct de atracție turistică și a municipiului Timișoara ca viitoare capitală europeană a culturii în anul 2023, la expoziția mondială de turism organizată în Dubai, s-a dovedit a fi un fiasco, dar… și o luxoasă vacanță. La standul județului Timiș nu au venit nici vizitatori, nici oficiali, ci doar cei câțiva români prezenți la eveniment, expunerea fiind nesemnificativă. O vacanță de toată frumusețea, decontată de către Consiliul Județean Timiș, desfășurată prin 1bunătatea” domnului președinte Alin Nica, adică pe mulți, foarte mulți bani publici. Și pentru că nu s-a bucurat singur de această vacanță în Dubai, îl invităm pe președintele CJ Timiș, să ne spună, cu subiect și predicat, câți bani a cheltuit și de cine a fost însoțit. Dar cel mai important, să binevoiască domnia sa să explice care a fost rezultatul acestei promovări – cum probabil, numai dânsul putea să o valideze – cu magicieni și maneliști cum nu a mai văzut Dubaiul, cu materiale promoționale de o calitate de „tipar în garaj” și cu o prezentare mediocră și nereprezentativă nouă, bănățenilor. Timișenii au dreptul să cunoască cum s-au cheltuit banii publici alocați pentru această deplasare”, au transmis, vineri, reprezentanții PSD Timiș.

Politehnica vrea un plan concret pentru rezolvarea problemei stadionului. Florin Drăgan: „Nu o masă politică, ci să ne asumăm nişte lucruri”

0
Foto: sspolitehnica.ro

CJ Timiş a decis închiderea stadionului „Dan Păltinişanu” după ce nocturna a căzut la Poli – Petrolul. Conducerea clubului alb-violet avertizează că această măsură poate însemna cel mai greu baraj în aspiraţiile echipei la promovare în viitorul sezon, dar şi o problemă majoră pentru toate echipele din oraş care-şi propun performanţa. Florin Drăgan, rectorul Univ. Politehnica şi membru în conducerea clubului, aşteaptă ca în curând să existe acea masă rotundă împreună cu autorităţile locale şi judeţene iar soluţia, fie ea şi temporală, să fie abordată de urgenţă.

În condiţiile în care „Dan Păltinişanu” rămâne închis, Politehnica va trebui să joace următorul meci acasă, care sigur va fi televizat, pe „Ştiinţa”, unde e un adevărat şantier în jurul terenului. „Evenimentul de săptămâna trecută a fost total neplăcut pentru club, dar şi pentru tot oraşul, județul. Am reuşit să ne facem de râs la nivel naţional. Asta e situația. Trebuie să spunem pentru că așa a fost. Să apari seara la televizor, să se stingă luminile, la TIMIȘOARA! E destul de trist. Nu e o situație care durează de doi ani sau patru ani. E o situație care se intâmplă de 20-30 de ani – infrastructura sportivă – şi, dacă nu vom reuşi să strângem pe toată lumea la o masă, nu vom mai avea prea mult pe partea de fotbal. Decât ce poate să ţină Politehnica prin bazele ei, alte sporturi mai mult. Avem noroc că Ştiinţa trebuia să intre în lucru cu acea tribună. Ţinând cont că au crescut preţurile materialelor ce construcţie, nu va putea intra… vom juca acolo. Dar ăsta e norocul, vă daţi seama. S-a întârziat începutul lucrărilor. Vom juca acolo, în condiţiile în care jucăm următorul meci (acasă) televizat, cu Hermannstadt. Se va vedea şi lucrarea de la Colterm, se va vedea tot, cum arată, nu ştiu dacă va fi foarte ok”, a declarat Florin Drăgan.

Conducătorii Politehnicii nu s-au putut întâlni în această perioadă cu Alin Nica, preşedintele CJ Timiş fiind plecat la celebra expoziţie de la Dubai, dar se speră că această întâlnire directă, autorităţi-cluburi, va avea loc cât mai curând. În lipsa „Marelui oval”, soluţiile decente pe plan local şi judeţean sunt practic inexistente: „Am discutat cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean doar telefonic, pentru că acum e plecat. Noi trebuie să facem o întâlnire în care să ne asumăm nişte termene la nivel de judeţ, oraş. Şi am discutat la Prefectură, pentru că sunt implicări politice diferite şi noi discutăm cu toţi care pot să conteze în deciziile pe care le luăm. Am avut o discuţie şi cu Primăria. Încercăm să-i punem pe toţi la o masă. Nu doar Politehnica, încercăm să aducem şi Ripensia la acea discuţie, îi priveşte şi pe ei, şi dacă e cazul alte entităţi. Dar nu vreau o masă politică, în care să ieşim şi să spunem că totul va fi minunat. Ci vreau să ne asumăm nişte lucruri. Nu cunosc în detaliu, infrastructură, tot, unde putem juca, dar pot să zic că dacă Păltinişanu va rămâne închis, nu ştiu ce vom face… Mă refer la orice echipă. Şi în momentul de faţă nu are rost să vorbim de un an sau poate chiar doi de demolarea lui Păltinişanu, pentru că nu ştiu unde jucăm. Pe Ştiinţa nu se pune problema să jucăm în Liga I. Dacă ne propunem să mergem în Liga I şi noi ne propunem asta în sezonul viitor, nu prea ai unde să joci…”.

„Electrica”, ca backup

Florin Drăgan a vorbit azi şi despre posibilitatea ca municipalitatea să investească într-o tribună nouă la „Electrica”, astfel încât capacitatea să crească la 5-6000 de locuri în perioada în care o nouă arenă va fi în construcţie. Oricum, clubul alb-violet nu e de acord cu închiderea stadionului doar din cauza problemelor cu nocturna şi cere ca alte reparaţii, dacă sunt necesare, să fie făcute, pentru a se continua activitatea până la dărâmare.

„E adevărat, Păltinişanu are nişte probleme. Există o expertiză, dar trebuie să ne uităm pe acea expertiză, să nu luăm decizii la o zi după un eveniment neplăcut, pentru că le luăm la cald şi nu cred că sunt cele mai bune. Trebuie să căutăm o soluţie pentru a putea redeschide Păltinişanu. Că dacă nu putem să jucăm pe Păltinişanu, nu ştiu unde jucăm sezonul viitor. Bun, jucăm pe Electrica, dar maxim Liga 2, ce pretenţii poţi să ai!? Sau, să construiască Primăria o tribună acolo, să gândim un stadion de 5-6.000 de locuri, care să fie gata într-un an. Dar din toamnă nu ştiu unde vom juca cu Păltinişanu închis, dacă e închis şi se demolează e o poveste, dacă e închis şi mai stă doi ani e o altă poveste… Politehnica are oameni care pot să vadă expertiza, să înţelegem, eu cred că putem să găsim soluţii. Dacă se poate juca cu maximum 10.000 de oameni, asta e situaţia. Jucăm cum se poate cu nişte lucrări care pot fi făcute. Dar să vedem ce poate face CJ Timiş, Primăria Timişoara (…) Nu e normal să inchidem dacă a căzut instalaţia electrică”, a conchis Florin Drăgan.

Politehnica joacă duminică, de la ora 12.30, la Chiajna, în timp ce Ripensia primeşte mâine pe „Electrica”, de la ora 11, replica Brăilei, în runda a 18-a a Ligii 2.

Timișoreanul Călin Lupu a lansat un nou single, „Operație pe cord deschis”

0

Artistul timișorean Călin Lupu a lansat un nou single care beneficiează și de un videoclip, „Operație pe cord deschis” având parte de mixaj și master realizat de Răzvan Mărcuci. Videoul a fost realizat de Happy End Studio, iar balerina care apareîn acest videoclip este Iustina Ciobanu.

Fostul participant la concursul Vocea României a lansat amul trecut albumul său de debut „Angels with dirty wings“, care cuprinde 11 piese. „Scriu piese de peste 10 ani și asta e terapia mea. Albumul ăsta înseamnă mult pentru mine pentru că sunt 11 piese care simțeam că trebuie să iasă. Albumul e produs de Răzvan Mărcuci și e un disc sincer, scris cu o chitară acustică, un pix și o foaie. Cam așa se scriu toate piesele mele. Am vrut să fac un album care să rezoneze cu oamenii și în care să se regăsească“, spune artistul.

Melodia care dă titlul albumului de debut s-a calificat în finala concursului „The UK Songwriting Contest“, la categoria rock. Din juriul acestei manifestări au făcut parte Kipper Eldridge (producătorul muzical al celebrului Sting), Stuart Epps (producător muzical care a colaborat cu Elton John, Robbie Williams, Led Zeppelin, Bill Wyman, Paul Weller, George Harrison, Oasis), Simon Ellis (producător muzical pentru S Club 7, Britney Spears) şi alţi manageri şi ziarişti britanici binecunoscuţi în industria de profil.

O timișoreancă a fost jefuită de 9.000 de lei după ce și-a lăsat poșeta în mașina descuiată din curtea propriei case

1

Aveți mare grijă de bunurile dumneavoastră!

În data de 26 februarie, o timișoreancă și-a lăsat în autoturism, parcat în curtea interioară a unui imobil situat pe strada Constantin Titel Petrescu din Timișoara, o poșetă în care avea 9.000 de lei.

Mașina era descuiată, astfel că poșeta i-a fost furată. Joi, a fost identificat hoțul de către agenții Secției 1 Poliție Urbană Timișoara.

Acesta are 19 ani și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului și a recuperării prejudiciului.

Continuă să scadă rata de infectare cu coronavirus în Timișoara și Timiș. 12 localități mai au coeficientul peste 10/1.000

1

Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 287 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 2.237 teste efectuate (din care 1.071 teste rapide). Cele mai multe cazuri noi sunt din Timișoara (173) și Dumbrăvița (28). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 36 au vârsta sub 18 ani.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 9,11 (9,96 ieri și 10,30 miercuri), în timp ce în Timișoara a ajuns la 12,51 (față de 13,50 ieri și 13,92 miercuri).

În 74 de localități din Timiș rata de infectare pe 14 zile este peste 3/1.000 locuitori, iar în 12 dintre acestea coeficientul este peste 10/1.000.

În alte 14 localități din Timiș coeficientul infectărilor pe ultimele 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este între 2 și 3.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș au fost administrate 694.431 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 327.054. În total au fost administrate 115.741 doze de rapel Doza 3. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (155 reacții în total).

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 253 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 40 la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore au fost raportate trei decese survenite în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș rămâne la 1.988 de morți, de la începutul pandemiei.

DSP Timiș a anunțat astăzi că un singur focar mai este activ și se află în supraveghere epidemiologică, la Spitalul de Psihiatrie Jebel, unde au fost confirmate 16 cazuri de infectare cu coronavirus.

Apartamentele continuă să se scumpească la nivel național. Care sunt prețurile în marile orașe

0

Prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat în luna februarie, la nivel național, cu 0,8%. Capitala face excepție. În București s-a înregistrat o scădere a prețurilor.

Potrivit indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară pentru un apartament a ajuns la 1.609 de euro pe metru pătrat util la finele lui februarie, față de 1.596 de euro pe metru pătrat la finele lui ianuarie. Comparativ cu perioada similară din 2021, când un apartament putea fi achiziționat cu 1.358 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu 18,5% mai mare. Totuși, Capitala a consemnat o scădere a prețului, acest aspect fiind susținut atât de segmentul rezidențial nou, cât și de cel vechi.

„O creștere medie pentru ultimele 12 luni de 18.5% la nivel național este considerabilă. Ne așteptăm la o decelerare pe perioada strict următoare ca urmare a impactului emoțional pe care îl au evenimentele din regiune. Totuși, pe termen mediu, pe fondul unei cereri apreciabile în special pe segmentul nou și al creșterii costurilor de construcție, ne așteptăm ca apartamentele să continuă să se scumpească”, susține Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

În București, pe parcursul lui februarie, apartamentele disponibile spre vânzare s-au depreciat, per ansamblu, cu 1,1%: acestea costă acum, în medie, 1.609 de euro pe metru pătrat util, față de 1.627 de euro pe metru pătrat luna trecută. Comparativ cu perioada similară din 2021, când o locuință la bloc costa, în medie, 1.395 de euro pe metru pătrat, nivelul actual de preț este cu 15,3% mai mare. În februarie 2022, apartamentele vechi din București s-au depreciat cu 0,1%, de la 1.563 la 1.562 de euro pe metru pătrat; cele nou-construite, pe de altă parte, s-au depreciat cu 1,8%, de la 1.745 la 1.713 euro pe metru pătrat.

În Brașov, valoarea medie de listare a unui apartament a consemnat o creștere de 2,6% luna trecută, de la 1.475 la 1.514 de euro pe metru pătrat util. În acest context, pretențiile actuale ale proprietarilor sunt cu 18,6% mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Locuințele din blocurile vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 2,0%, de la 1.424 la 1.453 de euro pe metru pătrat. În plus, cele nou-construite s-au apreciat cu 3,8%, de la 1.517 la 1.574 euro pe metru pătrat.

Spre deosebire de Capitală, în Cluj-Napoca indicele a consemnat un avans de 3,9% luna trecută, ajungând la o medie de 2.236 de euro pe metru pătrat util (față de 2.153 de euro pe metru pătrat). De menționat că valoarea actuală este cu 21% mai mare decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.848 de euro pe metru pătrat – aceasta fiind cea mai mare diferență anuală de preț dintre cele șase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro. În Cluj-Napoca, locuințele vechi s-au apreciat cu 3,2% (de la 2.141 la 2.209 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 4,3% (de la 2.163 la 2.256 de euro pe metru pătrat).

În Constanța, apartamentele scoase la vânzare în a doua lună a anului au consemnat, per ansamblu, o creștere de 1%, de la 1.420 la 1.434 de euro pe metru pătrat util. Nivelul actual de preț este cu 13,1% mai mare decât cel consemnat în urmă cu un an, când pretențiile vânzătorilor ajungeau la 1.268 de euro pe metru pătrat. În februarie 2022, apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,1% (de la 1.397 la 1.413 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au scumpit cu 1,2% (de la 1.450 la 1.468 de euro pe metru pătrat).

În Iași, indicele a înregistrat un plus de 1,8% în luna februarie, de la 1.214 la 1.236 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu perioada similară din 2021, când valoarea medie de listare a unui apartament era de 1.070 de euro pe metru pătrat, nivelul actual de preț este cu 15,5% mai mare. Luna trecută, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,5%, de la 1.223 la 1.241 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor noi a avut loc o creștere de 2,1%, de la 1.209 la 1.234 de euro pe metru pătrat. În urma acestor evoluții, apartamentele vechi au ajuns să fie ușor mai scumpe decât cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale.

În Timișoara, prețul mediu solicitat la vânzarea unui apartament a ajuns în luna februarie, la 1.446 de euro pe metru pătrat util – în condițiile unui avans lunar de 2,4%, de la 1.412 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au apreciat, în perioada analizată, cu 2,1%, ajungând să coste 1.422 de euro pe metru pătrat (față de 1.393 de euro pe metru pătrat în luna anterioară). Pe de altă parte, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au înregistrat un avans de 3,1%, de la 1.455 la 1.500 euro pe metru pătrat.

Timișoara pentru Ucraina. Continuă colectarea de bani și bunuri pentru vecinii afectați de război FOTO

0

Tot mai multe persoane se alătură campaniei umanitare „Timișoara pentru Ucraina”, inițiată de Primăria Timișoara, la care pun umărul zeci de organizații, companii și instituții.

Deja s-au strâns peste 100.000 de lei în primele trei zile de donații. Cei care se ocupă de campanile au cumpărat  cumpărat: 207 saltele tip izopren, 1.022 saci de dormit, 100 paturi de campanile, medicamente și tehnică medicală.

Toate acestea vor ajunge la Cernăuți, oraș înfrățit cu Timișoara, care momentan găzduiește aproximativ 15.000 de ucraineni refugiați.

Găsești toate detaliile pe site, unde poți să și donezi: https://timisoarapentruucraina.ro/

Companiile care doresc să se implice pot contacta municipalitatea prin e-mail la adresa timisoara.pentru.ucraina@gmail.com.

„Timișoara pentru Ucraina” este o coaliție de peste 30 de ONG-uri, companii și instituții din Timișoara care și-au unit eforturile pentru a ajuta populația civilă din Ucraina, afectată de război și refugiații care ajung la Timișoara.

Angajații de la Penitenciarul Timișoara s-au alăturat campaniei inițiate de Uniunea Ucrainenilor din România, prin filiala Timiș: „Pentru pacea din Ucraina și solidaritate cu poporul ucrainean”.  Aceștia au venit în sprijinul ucrainenilor rămași în patria mamă, donând produse esențiale, cum ar fi: pături pentru copii și adulți, pilote, medicamente, obiecte de igienă personală, mâncare pentru bebeluși sau haine. Donațiile au fost transportate de către aceștia la sediul Uniunii Ucrainenilor din România din Sighetu Marmației, iar ulterior vor ajunge în Ucraina, în zonele cele mai vulnerabile.

Cei care doresc să vină în sprijinul refugiaților de război și a locuitorilor din Ucraina, o pot face donând alimente neperisabile, produse sanitare sau bani. Filiala UUR Timiș, pune la dispoziție spații de depozitare a alimentelor.

Adresa Uniunii Ucrainenilor din România, Filiala Timiș, este str. Mareșal Averescu nr. 3 B; telefoane 0744774110 și 0764433604; mail: uur.timis@yahoo.com.

Se pot face și donații în bani care vor ajunge în fondul ,,Pentru pacea din Ucraina și solidaritate cu poporul ucrainean”:

RO69RNCB0209006157870001 CONT BCR RON

RO42RNCB0209006157870002 CONT USD

Formația Dublu Click lansează albumul de debut: „Am pregătit un show aparte pentru Timișoara“

0

Formația Dublu Click lansează albumul de debut, „Momente“, printr-un turneu care va poposi și la Timișoara, evenimentul urmând să se desfășoare la Manufactura. Conform descrierii proprii trupa abordează un fresh-rock cu compoziții proprii pline de energie, iar în componență se regăsesc doi membri născuți în Italia și doi muzicieni din Alba Iulia. Numele trupei s-a născut prin faptul că Tarocco Alex și Ilaria Sardiello din Verona s-au întâlnit cu Cristi Popovici și Andrei Susa din Alba Iulia și după prima repetiție s-a declanșat un Dublu Click.

„Inițial basistul Susa și chitaristul Cristi aveau un alt proiect alături de câțiva prieteni. Printr-o convorbire telefonică, eu am aflat că aveau nevoie de un toboșar și drept urmare am început o mică distracție să ne vedem și să compunem câteva piese. Trupa s-a născut practic în luna august a anului trecut în momentul în care am început să căutăm o solistă care să  interpreteze piesele ce începeau  să se nască în sala noastră de repetiții. În ziua în care Ilaria a venit să dea o probă a fost un «dublu click», deoarece ea cânta  foarte bine și era născută la Verona ca și mine. Cristi și Susa au cântat înainte alături de diferiți muzicieni din Alba Iulia și în alt proiect, numit The Mokans, iar Ilaria nu a cântat alături de o trupă, dar a participat la mai multe concursuri, printre care X factor și Vocea României. Eu, cânt si aături de Krepuskul, Times Of Need și am făcut parte și din trupa Grimegod“, a povestit Tarocco Alex.

Primul album al trupei poartă numele de „Momente” și a fost înregistrat la studio Liveset Studio din Cluj Napoca.

„Albumul conține opt piese unde textele abordate descriu experiențele de viață personale. Prima piesă din album se numeste «Accent Italienesc», deoarece descrie cel mai bine unul din lucrurile care ne diferă de alte trupe. Nu am cântat până acum la Timișoara. Pentru primul nostru concert aici am pregătit un show aparte“, au transmis membrii trupei Dublu Click.

Concertul de lansare a acestui album va avea loc marți, 8 martie, de la ora 19, la Manufactura.