Pagina 24

Descoperire șoc – aproape șase tone de tutun de contrabandă și 23 de migranți într-un camion

0

Un șofer de tir este cercetat după ce a fost descoperit cu 23 de migranţi ascunşi în mijlocul de transport şi aproape șase tone de tutun de contrabandă.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat douăzeci și trei de cetăţeni din Turcia, Siria, Irak și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu diverse bunuri. În același automarfar, a fost descoperită cantitatea de 5.751,5 kg de tutun pentru narghilea, în valoare de aproximativ 5,7 milioane lei, pentru care şoferul turc nu deţinea documente de provenienţă.

Miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru o societate comercială din Belgia.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, douăzeci și trei de cetățeni străini.

Totodată, cu ocazia verificării semiremorcii, printre marfa transportată, au fost descoperite mai multe cutii de carton care conţineau cantitatea de 5.751,5 kg de tutun pentru narghilea, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de însoţire.

Persoanele depistate ascunse au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Turcia, Siria, Irak și Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani și intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

Întreaga cantitate de tutun, în valoare estimativă de 5,7 milioane lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini și trafic de migranți și contrabandă pentru șoferul mijlocului de transport, la finalizare urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Foto: arhivă

Palatul Poștelor din Timișoara va fi, în sfârșit, reabilitat

0

Una din clădirile importante ale Timișoarei va fi modernizată. Este vorba despre Palatul Poștelor, edificiu ce are circa 110 ani de istorie.

S-a publicat în platforma SICAP, anunțul privind execuția lucrărilor de reabilitare a fațadelor și a tâmplăriei. Valoarea investiției se ridică la 10.344.500 lei, iar operatorii economici care îndeplinesc condițiile de participare, sunt invitați să depună oferte până la 31.03.2022, ora 15:00.

Anunțul a fost făcut public de către Adrian Lulciuc, concilier local din partea PNL. „Palatul Poștelor este una dintre frumoasele clădiri de patrimoniu din Timișoara, construită în stil seccession geometrizat și dată în folosință acum mai bine de un secol, mai exact în anul 1913. Mă bucur să văd că proiectul pentru care s-a depus atât efort din toate direcțiile, intră cu adevărat, în linie dreaptă. Încă o dovadă că atunci când există deschidere, viziune și bună-voință, se pot realiza lucruri bune pentru orașele și instituțiile din România”, spune Lulciuc.

Palatul Poştelor şi Telecomunicaţiilor sau Poşta Mare se întinde pe patru străzi şi 4426,8 metri pătraţi, o mare suprafaţă fiind ocupată de cele două curţi interioare. Are subsol, parter şi părţi cu două şi respectiv trei etaje, în care se află 297 de încăperi.

Băiat din Serbia, diagnosticat cu botulism, salvat de medicii de la Spitalul Victor Babeș Timișoara

0

Un băiat din Serbia, diagnosticat cu botulism, a fost salvat de medicii și farmaciștii Spitalului Victor Babeș și de angajații ISU Timiș, care au dus la graniță serul antibotulinic necesar. Acesta a fost preluat la frontieră de medicul copilului.

Potrivit reprezentanților Spitalului Victor Babeș din Timișoara, băiatul, ajuns la Spitalul din Belgrad, a fost diagnosticat cu botulism. Pentru că autoritățile medicale din Serbia nu au găsit ser antibotulinic, au cerut de urgență, prin Ministerul Sănătății, ajutor internațional.

„În cazul unei asemenea afecțiuni orice oră contează, iar mesajul a ajuns și la Spitalul Victor Babeș. Medicii și farmaciștii s-au mobilizat rapid și, în scurt timp de la primirea solicitării de ajutor, un flacon de ser antibotulinic a fost trimis, cu un echipaj ISU, spre granița româno-sârbă”, spun reprezentanții unității medicale.

Serul a fost păstrat la temperatură scăzută pe tot parcursul drumului, conform procedurilor.

La Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, serul antibotulinic a fost predat medicului din Belgrad care a făcut solicitarea și care a venit special în vamă, însoțit de tatăl copilului, să preia coletul. „Astfel, în câteva ore, serul antibotulinic a ajuns la spitalul din Belgrad și a fost inoculat copilașului pentru a neutraliza toxina ce îi punea viața în pericol”, mai spun medicii din Timișoara.

Aproximativ o sută de ucraineni vor să se stabilească în Timiș

0

Gara de Nord din Timișoara va fi decongestionată în următoarea perioadă. Valul de refugiați din Ucraina, care pleacă spre vestul Europei, se va muta în județul Bihor.

„Majoritatea acestor refugiaţi trec prin judeţul Timiş şi pleacă mai departe spre Ungaria și de acolo mai departe, majoritatea cu trenul. Am primit în aceste zile informări privind Căile Ferate din Ungaria că au lucrări până la jumătatea lunii aprilie în zona Bekescsaba, exact pe tronsoanele care mergeau pe ruta Curtici-Arad-Budapesta.

Am avut emoţii că ne vom confrunta cu un aflux mai mare, dar CFR Călători s-a organizat, astfel că trenurile cu destinaţia Budapesta, de la Bucureşti, au fost redirecţionate prin Bihor. Astfel, judeţele Timiş şi Arad vor fi cel puţin până în 15 aprilie degrevate de acest vârf de sarcină cu tranzitul refugiaţilor, judeţul Bihor preluând această sarcină”, a declarat prefectul Mihai Ritivoiu.

Acesta a mai precizat că, marţi, în Timişoara au fost cazate 47 de persoane refugiate, majoritatea dimineaţa pleacă, iar în prezent avem 29 de locuri ocupate în căminele universităţilor din Timişoara, care sunt mai ieftine decât cazarea la hotel.

Miercuri dimineaţa, suma cheltuită de statul român în Timiș era de 14.000 de lei pentru personal, combustibil, echipamente, consumabile, din 24 februarie.

„Dacă unii dintre ei vor vrea să se stabilească aici, am înţeles de la ONG-uri că circa 100 de persoane şi-au manifestat interesul de a rămâne, există proceduri prin care ei pot cere sprijinul autorităţilor române şi să beneficieze de azil, intrând pe o altă procedură. Pentru aceşti refugiaţi, instituţiile statului au flexibilizat regimul în care ei se pot angaja, nu mai trebuie să stea la Imigrări, ci la AJOFM. Există cereri ale angajatorilor în acest sens, şi se pot şi angaja. E firesc ca în etapa în care vor să se stabilească aici, să-şi găsească loc de muncă, oricum statul le oferă statut de azil.

Momentan, refugiații beneficiază de statutul de refugiat şi beneficiază de asistenţă din partea noastră, dar nici nu putem să-i întrebăm pe toţi ce caută aici, pentru că pot avea statut de turist pentru 90 de zile.

Nu avem niciun caz de refugiat sau cetăţean ucrainean pentru care să fie nevoie de asistenţă de orice fel şi să nu o primească: hrană, cazare, haine, asistenţă psihologică, loc de muncă, şcoală pentru copii.

RĂZBOI ÎN UCRAINA ziua 22 Biden l-a numit ”criminal de război” pe Putin. Kremlin despre declarație: ”inacceptabilă şi de neiertat” UPDATE 6 90% din clădirile din Mariupol, distruse

1

UPDATE 6 Autoritățile din orașul asediat Mariupol declară că până la 90% din clădirile din oraș au fost distruse de forțele rusești. Aproximativ 30.000 de persoane au părăsit orașul, în timp ce peste 350.000 de oameni ar fi încă în adăposturile din oraș.

Lesia Vasylenko, un parlamentar ucrainean, a scris pe Twitter că orașul este „distrus din cer”. Mesajul vine în contextul în care echipele de salvare din oraș încearcă să scoată supraviețuitorii atacului asupra unui teatru, unde aproximativ 1.000 de persoane – în principal femei și copii – se ascundeau într-un adăpost antiaerian, anunță BBC.

 

UPDATE 5 Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că invadarea Ucrainei de către Rusia a trimis „un şoc electric” NATO şi că i-a dat o nouă claritate strategică de care avea nevoie, relatează Reuters.

Emmanuel Macron, care a discutat cu presa pe marginea lansării candidaturii sale pentru un nou mandat de preşedinte, a fost întrebat dacă regretă că a spus că NATO este „în moarte cerebrală” în urmă cu circa doi ani.

„Rusia ne-a dat un apel deşteptător”, a spus Macron. „Întotdeauna am considerat că aveam nevoie de o clarificare strategică şi suntem în curs de a o primi”, a adăugat el.

Şeful statului francez a spus că evenimentele din Ucraina a dat NATO această claritate pentru că a adus Alianţa înapoi la origini.

Macron a mai spus că situaţia de la sfârşitul lui 2019, când a făcut remarca respectivă, era diferită de cea din prezent, şi că Alianţa este indispensabilă pentru a răspunde invadării Ucrainei de către Rusia.

UPDATE 4 Administraţia Emmanuel Macron va furniza Ucrainei asistenţă financiară în valoare de 300 de milioane de euro, pentru atenuarea efectelor invaziei militare ruse, a anunţat joi ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, citat de cotidianul Le Figaro.

Jean-Yves Le Drian a făcut acest anunţ după o conversaţie cu ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba. „Vom debloca, în următoarele zile, un program de asistenţă financiară de 300 de milioane de euro”, în conformitate cu angajamentul asumat de preşedintele Emmanuel Macron faţă de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat Jean-Yves Le Drian.

Franţa oferă deja Ucrainei armament şi carburant, în cadrul asistenţei acordate de Alianţa Nord-Atlantică în contextul invaziei militare ruse. „Vom continua eforturile, la nivel european, pentru impunerea de costuri suplimentare Rusiei, din cauza continuării operaţiunilor militare”, a subliniat Jean-Yves Le Drian.

UPDATE 3 Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko, care a permis Kremlinului să utilizeze teritoriul ţării sale pentru a ataca Ucraina, a avertizat joi că, în cazul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu semnează un acord cu omologul său rus Vladimir Putin, în scurt timp va trebui să semneze un act de capitulare.

„Rusia propune Ucrainei – şi ştiu aceasta sigur – o variantă de acord absolut acceptabilă. Şi este încă posibil astăzi ca Ucraina şi Rusia să ajungă la un acord, iar Zelenski să semneze acest acord cu Putin. Dacă Zelenski nu va accepta, credeţi-mă, el va trebui să semneze un act de capitulare în scurt timp”, a declarat Lukaşenko într-un interviu pentru postul de televiziune japonez TBS.

„Rusia nu va pierde în acest război”, a declarat Lukaşenko, citat de EFE. Agenţia de presă Interfax a înlocuit cuvântul „război” în declaraţia preşedintelui belarus cu „această situaţie” pentru a se conforma regulilor impuse de Kremlin în ceea ce priveşte interdicţia de a numi acţiunile militare în Ucraina drept „război”. Dar agenţia oficială TASS a lăsat neschimbată afirmaţia preşedintelui belarus.

Lukaşenko s-a declarat convins că „acest conflict – operaţiunea Rusiei în Ucraina – se va încheia cu instaurarea păcii”. În acelaşi timp, el a spus că Occidentul nu va reuşi să atragă Belarus în conflict. „Sunt practic convins că nu va trebui să luptăm cu Ucraina. Occidentul nu va reuşi să ne implice în acest conflict. Avem suficientă inteligenţă pentru a nu ne implica în acest conflict”, a spus Lukaşenko, adăugând că SUA şi partenerii lor vor „să împingă” Belarusul în conflict.

UPDATE 2 Vladimir Putin a declarat că a declanșat ”operațiunea militară specială” din Ucraina deoarece ”regimul nazist de la Kiev făcea experimente cu tulpini de coronavirus, antrax, holeră și pestă porcină africană sub conducerea Pentagonului”.

UPDATE 1 Rusia are puterea de a pune la locul lor inamicii conduşi de Statele Unite, iar Moscova va zădărnici complotul rusofob al Occidentului de a dezbina Rusia, a declarat joi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Vladimir Putin. Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte între 2008 şi 2012 şi este în prezent secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Statele Unite au alimentat o rusofobie „dezgustătoare” în încercarea de a îngenunchea Rusia şi apoi de a o sfâşia.

„Nu va funcţiona – Rusia are puterea de a-i pune pe toţi duşmanii noştri obraznici la locul lor”, a declarat Medvedev. Nu este prima dată când fostul preşedinte rus lansează ameninţări de la începutul invaziei. „Aveţi grijă cum vorbiţi, domnilor! Şi nu uitaţi că, în istoria omenirii, războaiele economice s-au transformat destul de des în războaie reale”, a scris el recent pe Twitter.

Știrea inițială

Armata ucraineană a lovit o rachetă deasupra Kievului, dar resturile acesteia au lovit un bloc. Conform forțelor de intervenție, cel puțin o persoană a fost ucisă și trei rănite. 30 de persoane au fost evacuate , iar o parte din structura blocului a cedat la etajele superioare.

Preşedintele american, Joe Biden, l-a calificat miercuri pe omologul său rus, Vladimir Putin, drept un „criminal de război” pentru tacticile sale militare barbare din timpul invaziei din Ucraina.

”Este un criminal de război”, a spus Biden ca răspuns la întrebarea unei jurnaliste, la un eveniment consacrat luptei împotriva violenţelor conjugale, la Casa Albă, după ce iniţial a răspuns cu un „nu” la o întrebare dacă era pregătit să îl numească pe Putin în acest fel.

„Considerăm că o astfel de retorică din partea unui şef de stat, ale cărui bombe au ucis sute de mii de oameni în întreaga lume, este inacceptabilă şi de neiertat”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.

Este posibil ca Rusia să fi început deja al treilea război mondial, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat postului NBC News.

Rezultatul invaziei preşedintelui rus Vladimir Putin în Ucraina nu a fost încă decis, dar este posibil ca această decizie să fi pornit pe calea unui război global, a declarat Zelenski pentru Lester Holt, prezentatorul emisiunii „NBC Nightly News”, când a fost întrebat dacă a înţeles preocupările preşedintelui Joe Biden de a nu escalada tensiunile cu Moscova sau de a nu o provoca.

„Nimeni nu ştie dacă nu cumva a început deja. Şi care este posibilitatea acestui război dacă Ucraina va cădea, în cazul în care Ucraina va cădea? Este foarte greu de spus”, a declarat Zelenski. „Şi am văzut acest lucru acum 80 de ani, când a început cel de-al Doilea Război Mondial… nimeni nu ar putea prezice când va începe războiul la scară largă”, a adăugat el, potrivit NBC News.

Zelenski a mai subliniat că rezultatul acestui război pune în joc „întreaga civilizaţie”.

Zelenski a declarat că poporul ucrainean este „de neînvins” chiar dacă forţele ruseşti vor cuceri oraşele, inclusiv capitala Kiev. Forţele ruseşti pot ocupa pământul, dar nu pot lua demnitatea şi dragostea ucrainenilor pentru ţara lor, a spus el.

A început recensământul populației, online. Mii de timișeni au completat chestionare în primele două zile

1

Aproape 8.500 de timișeni au participat la recensământ în primele două zile.

Luni, 2.811 timișeni au completat chestionarele, iar marți alți 5.635.

Potrivit șefului Direcției de Statistică Timiș, Sorin Belea, la nivel național, în primele două zile au fost completate 182.273 de chestionare.

Acesta a explicat, miercuri, importanța acestui proces, arătând că banii de la Guvern vor fi alocați în funcție de datele de la recensământul organizat în acest an.

În anul 1948, la primul recensământ, județul avea 588.936 de locuitori, în 1992 figurau 700.033 de persoane, iar la ultimul recensământ ce a avut loc în 2011 în Timiș figurau 683.540 de oameni.

Sorin Belea estimează că populația județului Timiș va fi mare cu aproximativ 20.000 de persoane față de cea din 2011.

Autorecenzarea persoanelor și a locuințelor se poate face online până în 15 mai. Cei care se înregistrează până atunci primesc o zi liberă plătită, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat. După această dată, recenzorii vor merge din casă în casă pentru a face recensământul, acesta urmând a se încheia în 17 iulie.

Timișorenii care nu se reușesc să completeze on-line chestionarele pot merge în mai multe locuri din oraș, unde vor primi sprijin în acest sens.

„Pagini de istorie în zbor”, la 101 ani de la înființarea Bibliotecii UPT

0

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a sarbătorit marți, 15 martie 2022, 101 ani de la prima atestare, printr-o expoziție de postere care a redat evoluția grafică a bibliotecii din ultimii 30 de ani și a punctat cele mai importante momente din istoria sa. Cu aceeași ocazie, studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT au realizat instalația „Pagini de istorie în zbor”, sub coordonarea cadrelor didactice: șl.dr.arh. Cristina Povian, șl.dr.arh. Andreea Anamaria Anghel, șl.dr.arh. Maja Baldea. Aniversarea a coincis și cu reluarea tuturor serviciilor bibliotecii, pentru utilizatorii interni și externi, după doi ani de restricții.

În cadrul evenimentului, directoarea Bibliotecii, dr.ing. Agneta Lovasz, a rememorat principalele repere din istoria de 101 și a mulțumit tuturor celor care și-au adus aportul la ceea ce reprezintă azi BUPT – cea mai modernă bibliotecă universitară din țară.

Încă din anul 1920, când prin Decret Regal s-a hotărât înfiinţarea Școlii Politehnice la Timișoara, la articolul 38 se stipula că „Personalul administrativ al Şcoalei… cuprinde în afară de director şi subdirector: un bibliotecar”. Primul bibliotecar menţionat în Anuarele Şcolii a fost Eustaţiu Pandele. În 15 martie 1921, acesta înregistra prima carte intrată în patrimoniul bibliotecii: „Beton Arme. Abaques Pratiques pour l’Etablissement des Hourdis et des Poteaux”, o lucrare în limba franceză, apărută la Paris în 1920. După numai şase luni de la începerea primului an universitar timişoarean, se poate vorbi efectiv de constituirea colecţiei Bibliotecii, fondul iniţial de publicaţii fiind obţinut prin generozitatea celor dintâi dascăli.

Activitatea bibliotecii Școlii Politehnice a fost începută în clădirea şcolii primare de pe strada Telbisz, unde a activat până în anul 1947, când colecţiile acesteia au fost mutate în sediul de pe strada Piatra Craiului. După doar un an de la înființare, a urmat o perioadă de 16 ani în care, pe lângă bibliotecar, apare menţionat şi un custode de sală, ceea ce demonstrează creşterea numărului de publicaţii şi a numărului de cititori. Activitatea bibliotecii a continuat în toţi anii care s-au scurs, paralel cu activitatea „Şcolii”, ea fiind cea care a asigurat suportul material al pregătirii studenţilor şi al activităţii de cercetare.

După 1989, Biblioteca Universităţii Politehnica Timișoara a devenit nu doar colecţionara valorilor culturii tehnice, ci şi cea care, prin ajutorul oferit de tehnica informaţională a acestui început de mileniu, diseminează informaţiile de ultima oră şi oferă posibilitatea regăsirii acestora prin metode moderne.

Din noiembrie 2014, Biblioteca UPT are un nou sediu, pe strada Vasile Pârvan nr.2B, o clădire ultramodernă apreciată ca fiind cea mai modernă bibliotecă universitară din țară. Universitatea Politehnica Timișoara a marcat deschiderea oficială a Bibliotecii UPT printr-un eveniment simbolic de excepție: un lanț uman format din peste 1000 de studenți. De la vechea bibliotecă până la noua bibliotecă, studenții au transmis din mâna în mână ultimele 100 de cărți, transferul simbolizând tradiția și continuitatea acestei universități de prestigiu. Evenimentul s-a desfășurat în data de 12 noiembrie 2014, în cadrul Săptămânii Politehnicii, cu ocazia aniversării a 94 de ani de la semnarea Decretului Regal de înființare a Școlii Politehnice. Au fost mutate peste 700.000 de volume din vechea clădire în biblioteca nouă, iar transportul acestor cărți a durat șase luni. Biblioteca aduce o serie de facilități printre care accesul direct la informație, prin consultarea, la raft, a colecțiilor, posibilitatea redactării documentelor în spațiul IT, săli de lectură, sală de videoconferință, serviciu de autoîmprumut și autorestituire, cu descărcare directă în program și acces wi-fi în întreaga clădire.

Astăzi, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara este mai mult decât un simplu spațiu de lectură, este unul în care se desfășoarã o serie de evenimente, în special din domeniul cultural-artistic, dar nu numai. Aici au loc proiecții de filme, seri muzicale, expoziții de tot felul, festivități, acordãri de premii, lansări de carte etc.

Dacă, în timpul anului, pragul Bibliotecii UPT e trecut zilnic de circa 1.000-1.500 persoane, în sesiuni se ajunge la peste 2.000 persoane pe zi. Pe lângă dotările ultramoderne (calculatoare, imprimante, scannere, săli de studiu grup, acces la internet WI-FI), Biblioteca asigură și momente de relaxare necesare în perioadele de studiu intensiv (șezlonguri, canapele, sală pentru tenis de masă). În sesiuni, Biblioteca UPT își prelungește programul, fiind deschisă zilnic între orele 9-24. În plus, existã și o sală de lectură cu 100 de locuri deschisă non-stop, un serviciu unicat la nivel național, care a fost folosită chiar și în zilele de Crăciun și Anul Nou.

Astăzi, Biblioteca UPT înseamnă circa 1.000.000 de volume, peste 10 km de documente la raft, 8400 mp pe 6 niveluri, peste 200 de bibliotecari angajați de-a lungul timpului, peste 25 de ani de acces liber la raft, peste 25 de ani de informatizare a activităților, 650 de locuri pentru lectură, 100 de locuri în sala de lectură cu program non-stop, peste 1000 de utilizatori, în medie, pe zi, peste 400.000 de accesări online în 2022, peste 200 de calculatoare, 4 multifuncționale și stație de autoîmprumut și autorestituire pentru utilizatori, sistem de securitate RFID pentru acces liber la raft, sistem integrat de bibliotecă Aleph, versiunea 522, peste 200 de evenimente organizate de-a lungul unui an.

Abonații Aquatim din mai multe localități timișene vor avea presiune scăzută la apă în zilele următoare

0

În 17 martie, între orele 9-14, în Boldur, Pini, Colonia Pini 2 și Lugojel, Aquatim va efectua spălări ale rețelei de distribuție. Pe durata lucrărilor presiunea apei va fi scăzută.

În 17 și 18 martie, zilnic între orele 9-14, în Lovrin și Cenad se vor efectua spălări ale rețelei de distribuție. Pe durata lucrărilor este posibil ca presiunea apei să fie scăzută.

În 18 martie, între orele 8-16, se vor efectua spălări ale rețelei de distribuție în Coșava, Traian Vuia și Făget, pe străzile 1 Decembrie 1918, Gheorghe Doja, George Coșbuc, Ștefan cel Mare și Stadionului. Pe durata lucrărilor presiunea apei va fi scăzută.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.

Guvernul a aprobat înființarea Registrului unic al utilajelor

0

Guvernul a aprobat miercuri înființarea Registrului unic al utilajelor. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spune că acesta va permite evitarea întârzierii sau chiar blocării unor proiecte de infrastructură.

Potrivit ministrului Transporturilor, va fi constituită o bază unică de date cu toate utilajele, echipamentele, instalațiile de care dispun în mod real operatorii economici care participă la licitații pentru proiectele de infrastructură de transport.

„Autoritățile și companiile din domeniu care lansează proiecte de interes public vor putea verifica dacă ofertanții pot aduce într-adevăr în șantier utilajele pe care le prezintă în oferte. Evităm astfel întârzierea sau chiar blocarea unor proiecte din lipsa utilajelor necesare în șantiere”, a declarat Sorin Grindeanu.

Acesta a spus că a descoperit, în timp, că mulți dintre ofertanți prezentau la licitații aceleași utilaje, iar în momentul în care era nevoie să înceapă efectiv lucrul pe șantiere nu dispuneau de aceste utilaje pentru că erau mobilizate pe alte șantiere.

Registrul unic al utilajelor va funcționa în cadrul SEAP.

„Până la 1 mai 2022, Ministerul Transporturilor stabilește tipul informațiilor accesibile în registru și le pune la dispoziția Autorității pentru Digitalizarea României. Complet funcțional va fi probabil undeva la 1 martie 2023”, a mai spus Grindeanu.

Consultarea acestui registru va permite comunicări generate în mod automat, iar în caz de suprapuneri vor apărea alertele, a adăugat ministrul Transporturilor.

Noua organigramă a primăriei, votată de Consiliul Local Timișoara. A fost înființată o nouă structură în instituție

0

Administrația Fritz a mai bifat, miercuri, o premieră de la începutul mandatului: ședință de îndată a consiliului local convocată cu doar câteva ore înainte.

Aleșii locali au fost invitați on-line să voteze trei proiecte de hotărâre.

Primul proiect de hotărâre a vizat înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara prin reorganizarea structurală a serviciilor publice de sănătate și educație oferite de municipalitate, care a căzut la vot în ședința de marți.

„Cum s-ar simți reputatul doctor domnul Craina (n.r. – Marius Craina, consilier local Pro România) dacă ar veni un băiețaș de la Medicină Școlară să îi facă strategia?, a spus consilierul liberal Dan Diaconu.

Acesta a combătut și în ședința de marți proiectul privind înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, spunând că „nu cred că e o reformă, cred mai degrabă că e o fugă de răspundere”.

Dominic Fritz a explicat că Primăria Timișoara a fost în prima linie în pandemia de coronavirus și cu chiu cu vai s-a mobilizat pentru amenajarea centrelor de vaccinare. Potrivit edilului, era bine să fi avut o echipă de sănătate publică și să fi făcut campanii de informare și cursuri de prim-ajutor în școli.

„Vrem să facem un nou spital municipal, păi unde să fie echipa aceasta, care să fie un interlocutor cu Banca Mondială, care ne ajută, unde sunt acești funcționari? Nu există! Educația și sănătatea nu au un cap, sunt dispersate în diverse birouri și compartimente”, a declarat, miercuri, primarul Dominic Fritz, la ședința de îndată a Consiliului Local Timișoara.

Consilierul local Marius Craina de la Pro România a afirmat: „Din punctul meu de vedere, strategia de dezvoltare trebuie să fie elaborată de specialiștii din sistemul de sănătate. Dacă nu lucrezi în sistem, nu știi minusurile și plusurile sistemului, nimeni nu o să poată facă o strategie care să vă satisfacă, indiferent cât de genial ar fi. Este de apreciat ideea, nu folosiți numai spitalele primăriei, puneți la masă mai mulți specialiști”.

Medicul consilier a fost aprobat de Fritz, iar proiectul a fost votat apoi fără alte discuții.

Al doilea proiect de hotărâre de pe ordinea de zi s-a referit la aprobarea organizării şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara, care trebuia să intre marți în dezbaterea aleșilor locali, dar a fost retras în ultima clipă de primarul Dominic Fritz.

Viceprimarul Ruben Lațcău a spus că este nevoie de noua Organigramă pentru a debloca anumite zone unde nu există personal suficient.

„Este o reformă adevărată, restructurăm primăria astfel încât să funcționeze mai bine și să aducem și câteva funcțiuni care nu au fost acoperite în organigramele anterioare. Au plecat în jur de 50 de persoane din luna iulie a anului trecut și de atunci nu am putut să facem angajări, transferuri și în unele compartimente acest lucru se simte, avem multe proiecte europene pentru care e nevoie să aducem oameni. Sunt opt posturi care se desființează, pentru o parte dintre angajați se știe unde vor merge și restul vor putea alege, avem 150 de posturi vacante”, a spus Dominic Fritz.

Consilierul Dan Diaconu de la PNL nu a fost de acord cu Fritz.

„Mi se pare că ați legat aproape șantajist creșterea salariilor funcționarilor publici, dintre care majoritatea pleacă acasă cu salarii foarte mici, de 2.200-2.500 de lei, de această organigramă. Dacă cu adevărat doreați să aduceți o îmbunătățire în viața lor ați fi separat cele două elemente în două proiecte de hotărâre separate, nu să condiționați de o organigramă care nu acoperă zeci din funcțiunile necesare serviciului public pe care o primărie trebuie să îl presteze”, a fost de părere consilierul liberal Dan Diaconu.

Noua organigramă a Primăriei Timișoara, a doua din acest mandat, a fost votată cu 20 de voturi pentru, trei abțineri și două împotrivă.

Al treilea proiect a vizat derularea activității Centrului de Suport Timișoara pentru Ucraina la sediul din bd. General Dragalina nr.38-42, care a fost, de asemenea, aprobat.

„Avem nevoie de un loc pentru refugiații din Ucraina unde să le oferim servicii sociale”, a precizat Esztero Emese, director interimar la Direcția de Asistență Socială a Muncipiului Timișoara.

Operă de artă realizată de 13 elevi din Timișoara, donată Clinicii de Pediatrie Bega

0

Cercul de pictură din cadrul Palatului Copiilor Timişoara, coordonat de prof. Daniela Scurtulescu, s-a gândit să coloreze la acest început de primăvară atât sufletele copiilor, cât și pe ale părinţilor și doctorilor care păşesc în Clinica de Pediatrie Bega, prin expunerea unei picturi de mari dimensiuni, intitulată „Culorile paradisului” cu multe flori, menite să sugereze bucurie și optimism.

Pictura este realizată de 13 elevi din Timişoara îndrăgostiţi de această artă, cu ajutorul unui puzzle compoziţional format din păsări, flori şi culori calde, reprezentând o lebădă cu aripile larg deschise care îmbrăţişează matern micuţii pacienţi aflați în spital. Ştefana Kőrősi, Aniela Sbîrn, Andreea Boroş, Daniela Boroş, Maia Paiovici, Daria Erdely, Mara Tarcea, Mariela Augustinov, Karina Puşcaşu, Andreea Rotar, Iulia Şulţ, Adél Barabas și Miruna Ghişe sunt tinerii artiști care vor să aducă lumina, primăvara și speranța în sufletele copiilor internați, ca urmare a unui parteneriat încheiat în urma invitației făcute de dr. Ioana Ciucă, încredințată de rolul benefic pe care arta, îmbinată cu știința medicală, îl are asupra sufletului.

Pictura urmează să fie donată astăzi Clinicii de Pediatrie Bega, din dorința de a contribui la însănătoșirea micuților pacienți.

Primar din Timiș, găsit în conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate

0

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că există indicii potrivit cărora primarul comunei timișene Secaș, Simion Pop, s-ar fi aflat în conflict de interese, deoarece în anul 2017 a emis două certificate în baza cărora a fost înscrisă în Cartea Funciară o posesie a două terenuri în suprafață de 3.151 mp și 2.878 mp din satul aparținător Crivobara pe numele său și al soției sale. Conform unui articol din Codul Penal în vigoare până în 28 iulie 2017, această faptă era considerată infracțiune.

Totodată, în calitate de primar al comunei, Simion Pop a elaborat un proiect de hotărâre privind închirierea pășunilor din comună, care a fost adoptată în data de 31 martie 2017 de către consiliul local în forma propusă de inițiator, în baza căruia s-a încheiat un contract de închiriere a unei suprafețe de pajiște aflate în proprietatea comunei, între primărie, reprezentată de viceprimar, și Întreprinderea Individuală a soției primarului.

În urma acestor constatări, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj.

Patronii din industria ospitalității se plâng de comunicarea deficitară cu Primăria Timișoara. Ce anomalii au sesizat în procesul de autorizare

0

Mai mulți proprietari de terase din Timișoara i s-au plâns prefectului Mihai Ritivoiu că nu reușesc să comunice cu reprezentanții municipalității.

„În ultima perioadă am primit o serie de audiențe de la agenți economici care dețin terase în special în centrul municipiului Timișoara și care reclamă că la primărie nu au cui să se adreseze și că nu au o cale de comunicare cu reprezentanții administrației locale. Ei au sesizat niște chestiuni care la urma urmei țin de buna funcționare a primăriei, iar noi, ca prefectură, verificăm legalitatea. În momentul în care există o nemulțumire în rândul populației sau a agenților economici, datoria mea mi se pare că este să trag un semnal de alarmă”, a precizat, miercuri, prefectul Mihai Ritivoiu.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai declarat că nu există un regulament nou de comerț stradal.

„Se pune în practică o dublă sancțiune care este legală, am studiat-o, dar neoportună și imorală, dacă mă întrebați pe mine, descurajând activitatea agentului economic, adică pe lângă faptul că agenții economici, în special cei cu terase, sunt amendați pentru că nu au reușit să își prelungească avizul de funcționare în timp util, apoi după ce primesc amendă, li se și anulează avizul chiar dacă le lipsesc unul sau două documente și sunt puși în situația să o ia de la zero cu tot procesul de autorizare. Mai mult, acest lucru nu se poate face, decât dacă prezintă un proces verbal de contravenție, pe lângă acel aviz care a expirat și este situația în care aceșți proprietari de terase caută prin oraș agentul constatator, polițistul, ca să îi amendeze, ca să aibă un proces verbal de constatare a contravenției, să poată să se ducă să reia acest fenomen”, a spus prefectul de Timiș.

Mihai Ritivoiu a îndemnat la mai mult calm și mai puțină îndârjire pe  acest subiect.

„Cred că ne dorim cu toții să avem niște regulamente și niște reguli bine puse la punct, dar în special terasele din zona centrală reprezintă un punct de atracție în care cu toții probabil că mergem, măcar duminica, reprezintă un punct important în ceea ce înseamnă viața socială a orașului și cu atât mai mult cu cât avem mult-trâmbițata Capitală Europeană a Culturii, în scurt timp. Nu știu dacă este cel mai bun moment de a crea sincope procedurale în buna funcționare a acestor terase. Am făcut un recurs grațios la primărie, este o procedură, care ține de această dublă sancțiune. Li se anulează practic autorizația de funcționare și trebuie să o ia de la zero cu toate avizele, unele dintre ele existente, absolut funcționale, trebuie să plătească alți bani pentru reautorizări. În acest moment este mingea în terenul Primăriei în ce privește acest recurs grațios pe care l-am trimis Primăriei pe partea cu regulamentul și terasele”, a mai adăugat Ritivoiu.

Marți, în ședința Consiliului Local Timișoara, aleșii au votat un proiect de hotărâre promovat de primarul Dominic Fritz, care le va permite comercianților să obțină acordul pentru desfășurarea activității în Timișoara până în data de 30 iunie. Termenul actual specificat în Regulamentul privind condițiile de desfășurare a activităților comerciale și de prestări servicii pe raza municipiului Timișoara, care a fost aprobat prin hotărâre a consiliului local, era 28 februarie. Propunerea de prelungire a termenului a fost făcută pentru a veni în sprijinul comercianților din Timișoara, afectați de restricțiile impuse din cauza pandemiei.

Actele se depun la camera 12, ghişeele 8 şi 9, Primăria Municipiului Timișoara, bd. C. D. Loga nr.1. Taxa de viză se plăteşte la casieriile instituției sau prin ordin de plată în contul bugetului local, odată cu depunerea documentaţiei.

Deținerea acestui acord este obligatorie pentru toți cei care dețin restaurante, baruri, terase etc. și care își desfășoară activitatea în Timișoara. Vizarea acestuia se face anual.

Nevizarea acordului corespunde cu lipsa acestuia și se sancționează cu amenzi între 500 și 2.000 de lei, potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara.

Planuri pentru o pădure urbană miniaturală pe o stradă din Timișoara

0

Consiliul Local Timișoara a dat undă verde, în ședința de marți, punerii la dispoziția Propark-Fundația pentru Arii Protejate a unui teren pentru a realiza o pădure urbană miniaturală de tip Tiny Forest.

Primăria va pune la dispoziție, spre împădurire/plantare, terenul aflat în Piața Petru Maior, în apropiere de Podul Mihai Viteazul, cu suprafața de 3.648 metri pătrați, din care se va supune amenajării 1.300 mp. Terenul propus pentru împădurire este înregistrat ca spațiu verde în Cadastrul Verde al Municipiului Timișoara, existând șapte arbori, cinci bănci și trei coșuri de gunoi.

Pădurea urbană miniaturală va fi realizată după conceptul dezvoltat de biologul japonez Akira Miyawaki și vor fi plantate specii lemnoase autohtone.

Potrivit reprezentanților municipalității, lucrările de amenajare se vor executa cu material forestier şi floricol adaptat climei, provenit din pepiniere şi alte plantaţii de arbuşti decorativi.

Terenul respectiv este mărginit de o arteră de circulație foarte aglomerată, care generează poluare atmosferică și fonică, fiind binevenit un astfel de spațiu verde.

Datorită tehnicilor speciale folosite la înființarea ei, suprafața de pădure se va dezvolta autonom. Singurele lucrări de întreținere necesare vor fi 2-3 udări în timpul verii, care pot fi suplimentate până la zece udări în cazul unei veri secetoase. Activitățile de întreținere (udare, cosirea ierbii dintre arborii plantați etc.) vor fi asigurate de către firma Rogera Prest Com SRL.

Prin împădurirea terenului se va realiza o barieră fonică, o perdea, ce va reține poluarea atmosferică, crescând confortul locatarilor din zonă.

Materialul săditor va fi sponsorizat de către Propark Fundația pentru Arii Protejate.

Anchetă DIICOT Timișoara în cazul unei grupări care falsifica certificate anti-COVID inclusiv pentru străini

1

Polițiștii de la Crimă Organizată Timișoara au descins astăzi în patru locații din Timiș și Caraș-Severin, într-o operațiune care vizează o nouă grupare specializată în obținerea ilegală de certificate de vaccinare anti-COVID.

Din investigații a reieșit faptul că prețul plătit pentru obținerea unui certificat era între 300 și 400 de euro, iar racolarea clienților se făcea printr-un număr mai mare de persoane. Printre acestea se aflau patronul unei firme de transport, un curier sau un frizer. La serviciile grupării au apelat inclusiv cetățeni străini. De exemplu, o italiancă a obținut certificatul fals în România, dar ulterior și-a făcut vaccinul „pe bune” în Italia, astfel că acum apare ca vaccinată în două state.

Ancheta DIICOT este încă la început, numărul suspecților crescând de la o oră la alta. Patru persoane sunt acum la audieri la sediul DIICOT Timișoara, iar ancheta continuă.

Avertismenul prefectului pentru primarul Timișoarei, în privința Colterm: „Să își revizuiască atitudinea față de obligațiile de plată pentru certificatele verzi”

2

Mihai Ritivoiu a luat atitudine, miercuri, și l-a „mustrat” pe primarul Dominic Fritz, care a declarat, luni, că municipalitatea nu este obligată să cumpere certificate verzi pentru Colterm.

„Ca reprezentant al Guvernului, trebuie să trasez un avertisment conducerii Primăriei Timișoara să își revizuiască atitudinea față de obligațiile de plată pentru certificatele verzi. Față de declarația domnului primar că primăria nu este obligată să plătească certificatele verzi și că societatea Colterm este  una, o societate comercială, și că primăria este alta, eu nu vreau să o interpretez că fiind un îndemn la nesupunere fiscală.

Dar atâta timp cât Coltermul este o instituție deținută integral de Primăria Timișoara, cât timp Primăria Timișoara își impune conducerea și conduce la discreție această instituție, iar Coltermul furnizează căldură timișorenilor, eu nu cred că este o abordare de urmat și nu consider un punct de vedere pe care un ales local al unui oraș de talia Timișoarei să îl aibă”, a afirmat, miercuri, prefectul Mihai Ritivoiu.

Acesta a mai fost de părere că o asemenea declarație ar putea fi interpretată ca un îndemn la nesupunere fiscală.

„Taxele și amenzile trebuie plătite, trebuie să răspundă fiecare de faptele sale. Cu asemenea declarații se creează o nouă psihoză a ceea ce se va întâmpla cu acest Colterm și așa greu încercat. Ne vom trezi cu neîncrederea totală a populației în subiect și cu alte derapaje pe această chestiune”, a mai adăugat prefectul județului Timiș.

Apocalips, formația rock din cel mai vestic oraș al României, aniversează 25 de ani de existență

0
Apocalips 2001: Iosif Kerekeș (stânga) și Flavius Buda la Apocaliptic Fest

Apocalips, formația rock din cel mai vestic oraș al României, a împlinit anul trecut 25 de ani de existență, evenimentul aniversar – care din cauza pandemiei a fost amânat – urmând să beneficieze de un concert special.

Primul concert al formaţiei din Sânnicolau Mare a avut loc în data de 18 octombrie 1996 în faţa a 600 de spectatori, unde muzicienii au avut în playlist două compoziţii proprii „Where Is The Sun” şi „Danger”, precum şi un cover, „The Sleeping Beauty” (Tiamat). Membrii formației ApocalipS au organizat dealtfel și două ediții ale unui eveniment ce a purtat numele de Apocaliptic Fest, care s-au desfășurat tot în Sânnicolau Mare.

„Evenimentul aniversar «ApocalipS XXV de Ani» va avea loc la mijlocul lunii iunie si va cuprinde un concert pe Stadionul din Sânnicolau Mare, o lansare de carte, o expozitie cu ceea ce înseamnă ApocalipS în acești primi 25 de ani de existență.
Pentru concert vom avea o serie de invitati, inclusiv din membrii fondatori, vom cânta în premieră primul single de pe viitorul album ApocalipS. Piesa se numește «Singur» iar versurile aparțin regreratului actor de la Teatrul Mic din București, Eugen Cristian Motriuc. Cartea «ApocalipS XXV» va cuprinde interviuri, fotografii inedite, povestiri și multe,multe lucruri interesante despre muzica metal underground din acest colțișor de țară, precum și un capitol dedicat festivalului Apocaliptic Fest 2001”, a spus Flavius Buda, fondatorul trupei.

Apocalips 1996: Lucian Dușcă, Iosif Kerekes, Marcel Calotă, ,
Flavius Buda, Tiberiu Nyari

De-a lungul anilor, rockerii de la Apocalips au avut parte de invitații la diverse festivaluri din țară și nu numai, printre cei cu care au împărțit scena numărându-se nume ca Suicidal Tendencies, Moby Dick (Ungaria), Negură Bunget, Das Ich (Germania), Elis (Elveţia), Amatris (Elveţia), Stubborn (Anglia), Kult (Italia), Handfull Of Hate (Italia), Iris, Altar, Bucovina, Infected Rain (Moldova), Cargo, Compact, Zdob și Zdub, Implant Pentru Refuz sau Syn Ze Sase Tri. Printre festivalurile la care au apărut se numără Rock la Mureș, Rock River Festival 2009 (Cernavodă), Gărâna Rock 2009, Tabăra De Rock 2009 (Arad), Rubicon Assault Metal (2010), MotoRock Pecica, Bikefest Srpska Crnja (Serbia), Road Patrol Bikers Fest Timișoara, Red Days Căsoaia, Rockline Fest Anina, Revolution Festival, Gugulan Rock sau Măgura Wave.

Primul album al formației a apărut în aprilie 2002 sub numele de „Depresie totală”, materialul avându-i ca producători pe Edmond Karban şi Adrian Neagoe (Anarhia). Al doilea album poartă titulatura „Gate To Infinity” și a fost înregistrat și masterizat în perioada septembrie 2009 – aprilie 2010, în studioul Consonance, de același Edmond Karban (Dordeduh) și Cristian Popescu (Dordeduh). În 2016, la mijlocul lunii noiembrie, trupa a lansat un DVD aniversar care a marcat împlinirea a 20 de ani de existenţă a trupei, la Viniloteca.

Apocalips 2014: Flavius Buda și Adrian Petruț

„ApocalipS înseamnă în jur de 150 de concerte (inclusiv în Serbia și Ungaria), două albume de studiou, un imn compus pentru clubul sportiv local, participarea pe diverse compilații, organizarea la Sânnicolau Mare a festivalului Apocaliptic Fest. Și astăzi înseamnă: Flavius Buda – voce, chitară, Cosmin Ștefan – chitară bass, Adrian Petruț – tobe, voce și Tiberiu Bitte – voce (special guest)“, a mai adăugat fondatorul trupei.

20.000 de cereri la Pașapoarte, în Timiș. Mai sunt locuri libere abia după jumătatea lunii mai

0

Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a declarat, miercuri, că în continuare, Serviciul de Pașapoarte subordonat instituției înregistrează și emite, în medie, 450 de pașapoarte zilnic.

„Față de săptămâna trecută, când v-am anunțat că sunt 12.000 de cereri, a crescut la 20.000 numărul de cereri. În acest moment, se fac programări pentru 18 mai în condițiile în care noi lucrăm cu cinci ghișee de luni până vineri, de la ora 8 la ora 20 și sâmbăta de la 8 la 16 cu 21 de angajați”, a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Prefectul a făcut din nou apel la populație pentru a decongestiona programările în măsura în care au pașapoarte valabile sau nu au ca obiectiv să plece în perioada următoare în țări în care se poate călători cu buletinul.

„Este o paralelă cu ce s-a întâmplat săptămâna trecută, când orașul a fost blocat literalmente, de la ora 17-18, nu se putea circula din cauza unei isterii, psihoze a scumpirii carburanților. A fost o alarmă falsă și în acest moment cu acest aspect ne confruntăm și pe partea de pașapoarte. Cei mai mulți încă au pașapoarte valabile un an sau doi și vor să și le actualizeze pe zece ani”, a afirmat Mihai Ritivoiu.

Timișorenii de pe mai multe străzi rămân joi fără gaz, inclusiv în zona centrală

0

Delgaz Grid va opri temporar alimentarea cu gaze naturale, joi, 17 martie, în Timișoara, începând cu ora 09.00 pentru mai mulți abonați.

Motivul este realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Nu vor avea gaz consumatorii de pe străzile: Coriolan Brediceanu, Iosif Nemoianu, Republicii, Piatra Craiului, Regele Ferdinand 1, Piața Victoriei, Dr. Nicolae Paulescu, Paris, Liviu Gabor, Colonel Ion Enescu, Aurel Cosma, Alba Iulia, Mărășești, Eremia Grigorescu, Emanuil Ungureanu, Gheorghe Lazăr, Franz Liszt, Borsec, Eugeniu de Savoya, Vasile Alecsandri, Victor Vlad Delamarina, Huniade, Lucian Blaga, Mercy, Augustin Pacha, Griselini, Doda Traian și Proclamația de la Timișoara.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 21.00.

Compania le solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

„Urma Apei”, expoziție inedită la Aquapic, în Timișoara

0

În 22 martie, de Ziua Mondială a Apei, la ora 13, la centrul educațional Aquapic, de la Uzina de Apă Industrială din Timișoara, pe strada Frederic Mistral nr. 1, se deschide o expoziție inedită, de arhitectură de interior și design grafic.

Cuprinzând o selecție de lucrări ale studenților din anul terminal de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Politehnicii timișorene, expoziția „Urma Apei” prezintă viziunile viitorilor arhitecți și designeri de amenajare a unui spațiu muzeal interactiv în interiorul clădirii fostei Uzine de Apă Industrială.

Manifestarea este organizată de Aquatim, în colaborare cu Facultatea de Arhitectură și cu sprijinul Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș. Proiectele au fost elaborate în decursul ultimelor luni de studenții anului III, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, fiind parte a temelor de proiectare de la disciplinele de specialitate.

Pentru tinerii designeri, ce s-au dovedit a fi foarte implicați în apropierea de tema apei, proiectele au fost o oportunitate de a experimenta condițiile reale de lucru legate de viitoarea lor meserie și de a contribui prin ideile proprii la punerea în valoare a patrimoniului industrial de arhitectură al orașului.

Expoziția cuprinde 16 planșe care ilustrează soluțiile propuse de studenți pentru amenajarea și mobilarea zonelor de primire și de vizitare din uzină. Sunt configurate și spații pentru desfășurare de ateliere, proiecții și o bibliotecă. Lucrările, diverse și ingenioase, țin cont de raportarea la clădirea existentă, în stil Secession industrial, și de strategia companiei Aquatim, de deschidere către comunitate și introducere a spațiilor industriale dezafectate în circuitul cultural.

Accesul este liber la evenimentul de lansare. Ulterior, expoziția va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii aprilie (detalii despre programul de vizitare, pe site-ul web și pagina Facebook Aquapic).

Uzina de apă industrială a funcționat în perioada 1916-2007. În anul 2018, a fost amenajat în zona verde din incinta uzinei, centrul educațional pentru copii Aquapic, deschis în sezonul primăvară-toamnă. Un an mai târziu, uzina a fost înscrisă în Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei, o organizație sub patronaj UNESCO.